spot_img
spot_img
24.1 C
Vaslui
24-iun.-2025

Galerie foto si video!!! Consiliul Judeţean, mobilizare ca pentru război la Mărăşeşti

- Advertisement -

Peste o mie de persoane au venit aseară la evenimentul dedicat eroilor din 1917, la care a participat vicepremierul Gabriel Oprea. Mulţimea a fost formată în cea mai mare parte din şefi de instituţii, primari, consilieri, politiceni şi funcţionari din instituţii. Vicepremierul Oprea a evocat eroismul armatei române din 1917, la fel ca şi preşedintele Klaus Iohannis, care a fost reprezentat de un consilier care a vosrbit despre pace si război. Pentru primirea invitaţilor a fost întins covorul roşu

Marian Oprişan a vrut să facă din manifestările prilejuite de împlinirea a 98 de ani de la luptele eroice de la Mărăşeşti un eveniment impresionant şi acest efort s-a văzut într-o mobilizare ca pentru război a şefilor de instituţii, primarilor, membri de partid şi politicienilor, cei drept din toate partidele. Organizarea a fost diferită faţă de anii precenţi, iar invitaţii nu au mai stat pe esplanada muzeului, ci pe terenul din faţă, unde au fost aşezate câteva sute de scaune, ca pentru un spectacol. La fel ca anul trecut, vicepremierul Gabriel Oprea a fost cel mai important invitat de la manifestări, în timp ce preşedintele Klaus Iohannis a fost reprezentat de unul dintre consilierii săi. La eveniment au venit şi mama şi prietena lui Marian Oprişan, dar acestea au luat loc, discret, între invitaţi. Manfestările au început cu depunerea de coroane de către instituţii, politiceni, asociaţii ale vetaranilor de război. După aceea a venit şi vicepremierul Gabriel Oprea, alături de Marian Oprişan, care au asistat la slujba religoasă oficiată de un sobor de preoţi. Pe parcursul manifestării, Corul Pastorala a intonat cântece patriotice şi religioase.

sursa: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/1588820040-consiliul-judetean-mobilizare-ca-pentru-razboi-la-marasesti.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.