ÎN AFARA LEGII… Aproape că nu trece săptămână fără ca Fănel Bogos să nu fie amendat de instituțiile statului. Zilele trecute, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Vaslui i-au aplicat acestuia o nouă sancțiune contravențională în valoare de 100.000 lei pe motiv că societatea lui desfășura activități de creștere a păsărilor fără a deține acte de reglementare din punct de vedere al protecției mediului. Ca măsură complementară, s-a dispus sistarea activității până la obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare conform legislației în vigoare.
Patronul Vanbet se află de câteva luni în vizorul instituțiilor statului, după ce toamna trecută a investit o sumă destul de importantă într-o stație de compost a dejecțiilor pentru a nu mai crea acel disconfort olfactiv. Investiția a fost începută în luna octombrie, anul trecut, fără a avea avizul de mediu. Prin urmare, organele de control i-au aplicat o amendă în cuantum de 100.000 lei. Mai mult, fermierului i s-a pus în vedere ca până pe data de 10 iulie să aducă terenul la forma inițială, adică să dărâme construcția, altfel riscă dosar penal. Același control, aproape tras la indigo, s-a desfășurat cu câteva zile și la ferma de pui pe care Bogos o deține în localitatea Șivița, comuna Tulucești din județul Galați, însă acolo comisarii Gărzii de Mediu din județul vecin au găsit mai multe nereguli, motiv pentru care cuantumul amenzilor a fost stabilit la 200.000 lei. Mai exact, pentru abaterile constatate, comisarii Gărzii de Mediu Galați i-au aplicat o amendă de 150.000 lei pentru desfășurarea activității fără autorizație de mediu și o altă amendă de 50.000 lei pentru realizarea lucrărilor fără autorizație de mediu. De asemenea, la ferma de la Șivița s-a dispus suspendarea activității până la intrarea în legalitate, dar și suspendarea lucrărilor executate fără act de reglementare și aducerea terenului la starea inițială.
Activitatea a continuat, amenzile au continuat să curgă
După amenzile de luna trecută, Fănel Bogos a primit o nouă vizită din partea comisarilor Gărzii de mediu Vaslui, care au constatat că activitatea de la ferma din comuna Banca se desfășoară cu nerespectarea cadrului legal. “Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Vaslui au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 100.000 lei unui operator economic care desfășura activități de creștere a păsărilor fără deținerea actelor de reglementare din punct de vedere al protecției mediului. Ca măsură complementară, s-a dispus sistarea activității până la obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare conform legislației în vigoare. Reamintim că desfășurarea activităților cu impact asupra mediului fără respectarea cadrului legal constituie o gravă încălcare a legislației și se sancționează corespunzător” au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Vaslui în urmă cu puține minute.
Popa Sebastian a întrat la Garda de Mediu și acum se răzbuna pe Bogoș! Bravo Sebica
Aaaaaa daaaaa….a lucrat la Vanbet..
A hrănit câinele
La ferma de la Laza e aceiași situație + mirosul de nu poți să stai în curte ..speram să ajungă și aici