spot_imgspot_img
19.7 C
Vaslui
25-apr.-2024

Gest cutremurător, făcut de o româncă în Italia. S-a aruncat în faţa trenului şi a scăpat miraculos. Mecanicul locomotivei: „Credeam că a fost făcută bucăți”

- Advertisement -

Scene de coşmar în provincia Genova din Italia. O româncă a încercat să-şi pună capăt zilelor aruncându-se în faţa unui tren şi a scăpat ca prin minune. În stare de şoc, mecanicul locomotivei a mărturisit că nu a avut curaj să se uite, crezând că femeia fusese zdrobită pe calea ferată.

Incidentul şocant în care a fost implicată o româncă din Italia a avut loc joi, în gara Quinto din Genova. Acolo, femeia a decis să se arunce în faţa unui tren regional.

Din primele informaţii, anchetatorii italieni spun că românca de 50 de ani locuieşte în provincia Genova şi nu a explicat motivele pentru care a recurs la gestul extrem, scrie publicaţia Primo Canale, citată de Rotalianul.

Doar un miracol a făcut ca femeia să scape cu viaţă.

„Am tras imediat frâna de urgență și trenul s-a oprit. Când am coborât, nu aveam curaj să merg să mă uit, credeam că acea femeie a fost făcută bucăți”, a declarat mecanicul de locomotivă, conform surse citate.

„În schimb, era nevătămată, ca și paralizată, sub tren, dar aparent fără răni”, a mai adăugat el.

Românca a fost transportată apoi la spital, cu cod galben de urgență, dar numai ca măsură de precauție din cauza stării sale psihice, mai precizează publicația locală. …https://www.romaniatv.net/romanca-in-italia-s-a-aruncat-in-fata-trenului-si-a-scapat-miraculos-mecanicul-locomotivei-credeam-ca-a-fost-facuta-bucati_5523513.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.