spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
9.4 C
Vaslui
15-mai-2025

Gheorghe Flutur: Membrii BPN al PDL s-au întâlnit cu şeful statului pe „chestiuni de agendă”

- Advertisement -

Prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, că membrii Biroului Permanent Naţional (BPN) al partidului au avut duminică seară o discuţie pe „chestiuni de agendă” cu şeful statului şi a precizat că zvonurile despre schimbarea lui Emil Boc din funcţia de premier sunt „poveşti inventate probabil de Opoziţie”.

„Suntem partidul care are parteneriat cu preşedintele României, aşa că discutăm des pe teme de actualitate”, a spus Gheorghe Flutur.

Întrebat care au fost subiectele abordate în discuţiile de duminică seară, Flutur a răspuns: „probleme din agenda actuală”.

„Cu preşedintele avem chestiuni de agendă, periodic ne întâlnim”, a declarat Gheorghe Flutur, care a negat faptul că la discuţia cu şeful statului s-ar fi discutat despre înlocuirea lui Emil Boc din funcţia de premier.

„Nu. Nici vorbă. Avem priorităţi, PDL are prim-ministru, Guvernul are prim-ministru, ne interesează în linie dreaptă aceste chestiuni legate de dezvoltarea economică şi modernizarea statului. Acestea sunt priorităţile noastre. Sunt poveşti probabil inventate de Opoziţie”, a declarat prim-vicepreşedintele PDL.

Despre prezenţa noului ministru al muncii,Sebastian Lăzăroiu, la şedinţa BPN al PDL, prim-vicepreşedintele democrat-liberal a spus că miniştrii susţinuţi de PDL participă la Biroul Permanent Naţional.

„A fost prezent pentru că toţi miniştrii susţinuţi de PDL participă la şedinţele Biroului Permanent Naţional. N-am discutat cu domnul Lăzăroiu nimic. Sigur că s-a luat act de poziţiile pe care le avem în ceea ce priveşte priorităţile: modificarea Constituţiei, reorganizarea administrativ-teritorială. Din câte ştiu în sală au fost nouă miniştri la şedinţa BPN”, a arătat Flutur.

Întrebat dacă în opinia sa Sebastian Lăzăroiu ar trebui să se înscrie în PDL, Flutur a răspuns: „nu asta e problema noastră”.

„PDL l-a susţinut. A fost consultat Biroul politic în ce priveşte numirea domnului Lăzăroiu. Este un profesionist şi după cum vedeţi Partidul Democrat Liberal ţine profesioniştii, cu sau fără carnet de partid”, a mai spus Gheorghe Flutur.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.