Cazul dispariţiei componentelor militare din trenul marfar de transport special care se deplasa între Braşov şi Bulgaria a fost preluat de Parchetul Militar, cei zece jandarmi care asigurau paza fiind audiaţi.
„S-a aplicat procedura standard pentru acest tip de situaţii, am sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti şi mai multe, deocamdată, nu putem spune fiind vorba de o anchetă în derulare”, a declarat duminică, la Giurgiu, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Giurgiu, maior Niculae Magercu.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, locotenent Florin Culea, a anunţat că la nivelul acestei instituţii a fost creată o comisie pentru a studia cum s-a produs dispariţia componentelor militare şi dacă este nevoie vor fi aplicate sancţiuni.
„În prezent sunt audieri la Poliţie, la nivelul Jandarmeriei a fost înfiinţată o comisie pentru a se verifica modul cum şi-au îndeplinit misiunea”, a declarat Florin Culea.
El a adăugat că deocamdată nu se poate spune că aceia care asigurau paza trenului sunt anchetaţi, fiind vorba doar de audieri şi a subliniat că acele componente care au dispărut din trenul cu încărcătura specială nu reprezintă pericol în mod unitar.
În judeţul Giurgiu au fost instalate filtre ale Jandarmeriei şi Poliţiei, iar în zonă pot fi văzute şi elicoptere ale Ministerului de Interne.
AGERPRES.ro