spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Guvernul alocă 1,6 milioane de lei județului Vaslui pentru modernizarea toaletelor școlare!

- Advertisement -
MODERNIZARE… Un număr de 34 de școli vasluiene vor primi finanțare pentru a elimina problema grupurilor sanitare neconforme.

BANI… Județul Vaslui va primi 1,6 milioane de lei de la Guvern pentru a construi toalete în locul latrinelor existene. Banii vor ajunge la 34 de unități de învățământ, toate din mediul rural. Cele mai mari sume au fost alocate școlilor gimnaziale din satele Stănilești – 185.000 lei, Mălușteni – 135.000 lei, Miclești – 121.000 lei, Lălești (Puiești) -119.000 lei și Floreni (Murgeni) – 102.000 lei. La polul opus, cele mai mici sume au fost alocate Școlii Gimnaziale „Sfântul Andrei” din comuna Tăcuta – 5.000 lei și Școlii Gimnaziale „Veniamin Costachi” din Roșiești – 7.000 lei. În total, la nivel național, 126 de unități de învățământ, în care studiază 18.340 de elevi, vor primi sprijin pentru investiții în grupuri sanitare.

Banii vor fi puși la dispoziția autorităților locale (primării), iar acestea vor trebui să implementeze proiectele de construcție a toaletelor. „Un număr de 126 de școli nominalizate vor primi finanțare pentru a elimina această problemă a grupurilor sanitare neconforme. 126 de școli în care învață 13.840 de elevi. Dacă veți face o simplă împărțire, veți vedea că numărul mediu de elevi pe școală este 145, deci este vorba despre școli mici. În cazul în care autoritățile locale, care vor avea de îndată după terminarea acestei hotărâri ședința de Guvern sumele aprobate în bugetele locale, este vorba despre ultima medie de 85.000 de lei per școală pentru a asigura conformitatea grupurilor sanitare, o sumă care exclude cheltuielile ocazionate de branșamente și canalizări, apă potabilă, acestea provin din bugetele autorităților locale. Dacă această sumă va fi folosită, la finalul acestui an vom mai avea în România doar 199 de școli (n.red. cu grupuri sanitare neconforme/latrine în exteriorul clădirii), nicio școală cu personalitate juridică, toate 199 sunt structuri. Pentru o bună parte din ele, având viabilitate redusă, s-a decis deja comasarea cu alte structuri. Deci în acest fel, dacă autoritățile locale vor utiliza sumele puse la dispoziție de Guvern, vom elimina în scurt timp total această problemă care trenează cum spuneam de mult timp în sistemul de educație românesc: grupuri sanitare neconforme”, a explicat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.