Local

Haiducul din Băcești: a fugit cu cătușele la mâini, după ce a lovit un polițist

Adrian Negoiță

VIOLENT ȘI INCONȘTIENT… Adrian Negoiță este un soi de haiduc din Băcești, cu câteva condamnări la activ, care în seara Sfântului Ioan Botezătorul a comis-o din nou. Deși ar trebuie să fie cuminte, fiindcă luna aceasta Curtea de Apel se pronunță dacă va fi condamnat la închisoare sau nu, după ce a condus o mașină fără permis, fiind în perioada de încercare, după ce tocmai a fost liberat condiționat din Penitenciarul Vaslui, acesta a făcut-o din nou scandal. De data aceasta nu s-a mai certat cu vecinii, cum obișnuia, ci cu soția sa pe care a bătut-o destul de serios, cât și pe un copilul său. Femeia a chemat Poliția, numai că Negoiță fiind înfierbântat i-a tras o sticlă în cap unui polițist venit la intervenție de a fost nevoie să fie încătușat. Numai că, fiind haiduc, Negoiță a fugit cu tot cu cătușe la mână, iar acum este căutat în zonă de polițiști. S-au instituit filtre și polițiștii scormonesc pentru a-l găsi pe acest individ, care iată o comite din nou și se alege cu un nou dosar penal, pentru ultraj și pentru violență domestică.

Trecut glorios pentru haiducul din Băcești

Negoiță este un recidivist. Prima dată a fost condamnat acum câțiva ani pentru conducerea fără permis auto și a fost pus să execute o sentință în regim închis la Penitenciarul Vaslui. A fost eliberat condiționat și n-a stat cuminte deloc, comițând-o din nou. Având mania condusului, iar a urcat la volan deși nu are permis. A ajuns în fața judecătorilor din nou, iar magistrații de la Judecătoria Vaslui l-au condamnat la închisoare cu executare și adăugându-i și coada din urmă a rezultat o pedeapsă totală de 4 ani și 8 luni cu executare. Sentința s-a dat în martie anul trecut. Negoiță a făcut recurs și acum Curtea de Apel Iași a dat termen pentru pronunțare pe data de 22.01.2025. Știe probabil că va fi condamnat definitiv și din acest motiv o perioadă a stat prin Anglia și le spunea tuturor că a plecat ca să scape de pedeapsă. Numai că s-a întors și în seara Sfântului Ioan Botezătorul a comis-o din nou. Acum a fugit după ce a fost încătușat de polițișt și propabil că socoteala sa fiind aceea de a fugi în Anglia. Fiindcă la pedeapsa pe care o va primi pe 22.01.2025 se mai adaugă încă una, cea pentru ultraj, violență domestică și fuga de sub escorta Poliției.

13 comentarii

  1. Politia Vaslui-spagari,analfabeți,supuși ciorilor din Județ
    Bine le-a făcut haiducul
    Daca nu era Relu Vîrlan,informatorul din Băcești,nu îl mai prindeau ăștia.
    Mihai Cârmaciu ii mulțumește pe aceasta cale informatorului si așteaptă haiducul la penitenciar.

  2. Stati linistiti ca a fost prins, aspecte pompoase si majoritar neadevarate in acesta stire, dar neh… prinde bine la public.
    Nu uitati ca indiferent de cun ii priviti, in caz de probleme apelati la 112.

  3. De chnd a plecat Nichita Andrei de la Bacesti sa dus satul nostru de rapa. Fac aia alu sefulica ce vor. El a fost al mai bun sef al nostru. știau tigani de frica

  4. Nu ne este rușine nici cu poliția, numai cariere de succes, sa mai fi trimis si niște pipițe luau si bătaie 😂

  5. Politisti începători din Oltenia vs. Ghertoi șmecherit de la Bacesti
    Slaba conducere a Secției rurale si politiei Negresti
    Sistem tânăr dar neșlefuit cu gândul la mâncarea de praz a mămicii
    Lipsa interesului din partea comandantilor privind pregătirea si implicarea in activitate a noii generații
    Management deficitar
    Și lista poate continua
    La mulți ani Ghertoiului!

  6. Asta se întâmplă când angajează toții sfrijiții în poliție când te opresc în trafic se cred așa de superiori se comportă de parcă am fi infractori nu conducători auto că și ei ne-ar sancționa pentru orice iar cu acești indivizii nu au tupeul că șio iau în freză bravo haiducule ai cotonogit zmeiii…😂😂😂

    1. Este plina lumea de prosti, ce mai contează unul in plus sau in minus, nu e așa Anonim?! Ai 2 clase ca și trenul…

  7. Tâmpit rău de tot.Unde crede că ajunge daca face așa ceva? la puscarie sau la cimitir.Și ca individul ăsta sunt o mulțime.Asa procedezi când nu te duce capul deloc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button