spot_img
12.7 C
Vaslui
01-nov.-2024
spot_img

Harababură la spitalul din Huși. Managerul Popa iar face liste, punând presiune pe medici

- Advertisement -

MACHIAVELIC… Managerul Bogdan Popa a pus la cale un plan viclean pentru a scăpa de avocatul Radu Bobârnat, din Consiliul de Administrație al spitalului Huși! După scandalul din ședința CL, de joi, 28 martie, unde s-a invocat faptul că sunt persoane care îl acuză pe Bogdan Popa că ar veni beat la serviciu, managerul, furios pentru cele afirmate, a început să urzească o răzbunare cruntă. Mai exact, a început să îi sune insistent pe toți medicii din spital, mai puțin pe cei etichetați de el drept „elemente perturbatoare”, adică medicii care nu percutează de obicei la manevre și ticluiri, și a pus o presiune fantastică pe cei care i-au dat curs apelului. Le-a cerut să semneze un „Memoriu” prin care se va cere oficial Consiliului Local înlăturarea din CA-ul spitalului Huși a președintelui Bobârnat. Ca să fie mai convingător, i-a speriat pe medici cu niște minciuni teribile, potrivit cărora, dacă nu semnează „Memoriul”, Radu Bobârnat ar putea veni șef la spital, iar obiectivul lui ar fi acela de a taie salariile medicilor. Le-a inserat inclusiv ideea că de asta ar fi cerut, de fapt, Bobârnat copii de pe toate documentele, tocmai ca să le vadă veniturile medicilor și să pregătească o tăiere „ca-n codru”. De asemenea, le-a spus că îi va controla drastic pe medici la prezența la program. Unii au crezut gogomănia și chiar s-au înverșunat, însă alții au refuzat să semneze. În cazul lor s-a trecut la o tactică subversivă. De exemplu, în cazul unor medici cărora trebuia să le fie scos postul l-a concurs li s-a spus că, iată, „pe 15 vă scot postul la concurs, mult succes. Dar acum treceți să semnați”. Orice tânăr medic, care s-ar fi văzut între ciocan și nicovală, i-ar fi semnat „Memoriul” managerului, că doar nu era naiv să își joace viitorul în carieră pentru o biată semnătură. Toată șarada s-a petrecut vineri, în cursul dimineții, la spitalul Huși. S-au strâns în jur de 30 de semnături, iar, în finalul operațiunii, în biroul managerului Popa, spun martorii, mai rămăsese 5 – 6 medici, care au asistat la o situație… șocantă, după cum au povestit, uluiți, aceștia. Brusc și fără nicio sfială, în fața tuturor, managerul Bogdan Popa și-a dat pantalonii jos! O doctoriță mai dârză l-a întrebat imediat ce face, iar managerul Popa i-ar fi răspuns că „Ce? N-ați mai văzut un c*r?”. „Ba da, dar poate nu voiam să îl văd pe-al tău”, i-ar fi replicat doctorița. Este drept că managerul s-a dezbrăcat de pantalonii „civili” ca să își ia echipamentul de medic, dar lejeritatea cu care și-a lepădat nădragii așa, fără jenă, de față cu atâta lume, a fost șocantă. S-a dat telefon și l-a DSP Vaslui și s-a istorisit situația, însă, culmea, la acest nivel era deja cunoscut genul acesta de „exhibiționism” al managerului, care s-ar mai fi schimbat de pantaloni și de față cu niște doamne din comisia de control. De atunci, acestea, spun gurile rele, nu mai vin la spitalul Huși în verificări, decât însoțite de un coleg.

Degeaba i-a spus primarul Ioan Ciupilan că „vorba dulce, mult aduce” și zadarnic a tot făcut apel Sergiu Boeru la cooperare și diplomație, căci managerul Popa e necontrolat de iute la mânie! Și pe principiu „răzbunarea-i arma prostului”, acesta nu a vrut deloc să treacă cu vedea faptul că avocatul Bobârnat și-a permis să facă referire la comentariile celor care îl acuză că vine beat la serviciu, așa că a pus la cale o răzbunare teribilă. A gândit că dacă va ticlui un „Memoriu”, aparent din partea medicilor, prin care ar cere vehement Consiliului Local să îl dea afară din Consiliul de Administrație al spitalului Huși pe Radu Bobârnat, revanșa sa ar fi fost magistrală. Mai rămânea de convins medicii să semneze. Din cei 45 de medici, a sunat o parte, nu pe toți. Au fost ignorate doar „elementele perturbatoare”. Ceilalți însă au fost sunați de joi seara, apel după apel, până au răspuns. Unii au povestit că au avut și câte cinci apeluri de la manager, ceea ce denotă asupra lor o presiune imensă. Și-au dat seama că trebuie să răspundă, așa că au aflat în mod direct mesajul important al cârmaciului instituției. Acesta le-a transmis că trebuie să semneze acel „Memoriu”, pentru că, dacă nu, vine Bobârnat șef, le taie salariile, le verifică prezența la program și, într-un cuvânt, îi face harcea-parcea. La unii a mers „șopârla”, dar nu la toți. Un medic, de pildă, care avea nevoie de o semnătură pentru un transfer a refuzat inițial să semneze, dar managerul ar fi alergat pe hol după el cu „Memoriul”. Ca să nu îi fie blocat transferul, medicul a semnat hârtia lipită chiar de peretele de pe hol, povestesc cadrele medicale. Alți doi medici, care stau cu sufletul la gură în așteptarea unor posturi care trebuie scoase de managerul Popa la concurs, au semnat tot de nevoie. „Pe 15 vă scot posturile la concurs, vă urez mult succes. Acum veniți și semnați Memoriul”, s-ar fi adresat, aluziv, managerul Popa medicilor în cauză. Logic, aceștia au semnat fără să mai stea pe gânduri, așa cum ar fi făcut oricine în locul lor, care are de ales între o semnătură pe un „Memoriu” de doi lei și un post pentru care s-a pregătit și a învățat ani întregi.

Una dintre doctorițele de referință ale Hușului nu doar că a refuzat să semneze, dar l-a pus la punct pe managerul Popa

Și tot așa, s-a cules semnătură după semnătură. Chemată să semneze, una dintre doctorițele de referință ale Hușului, foarte îndrăgită de pacienți și sigură pe profesia sa, a venit, dar doar ca să îi spună managerului Popa ceva foarte interesant. „Domnule manager, pe noi, medicii din spital, nu ne-a întrebat nimeni nici când ați fost pus dumneavoastră în funcție, nici când au fost puși alții. Așa că eu nu vreau să fiu întrebată nici când se pune problema să fie dat unul sau altul afară, oricare ar fi persoana și motivul”, a spus, tranșant și imparabil, doamna doctor, părăsind demnă biroul managerului, pe care l-ar fi lăsat, spun cârcotașii, cu buza umflată. Oricum, obiectivul era aproape îndeplinit, căci pe „Memoriul” în care se cerea darea afară din CA a avocatului Bobârnat apăreau deja vreo 30 de semnături, deci suficient ca să pară că răzmerița se ridică la cote catastrofale.

Bogdan Popa le-ar fi dat o replică memorabilă colegilor în fața cărora s-a dezbrăcat, nonșalant, de pantaloni: „Ce? N-ați mai văzut un c*r?”

Dar cum importanta operațiune avea nevoie și de un final pe măsură, acesta s-a petrecut chiar în biroul managerului Bogdan Popa, ieri, după isprărvirea sesiunii de semnături. Acolo, spun martorii, mai rămăseseră câțiva medici. Aceștia ar fi asistat la o șcenă pe care nu o vor uita prea curând. Brusc și fără vreo sfială, managerul Popa a prins a se dezbrăca, dându-și jos pantalonii. Cei prezenți spun că au rămas stupefiați! O doctoriță mai ambițioasă l-a întrebat, uimită, ce face. În replică, Bogdan Popa, cu nădragii scoși, ar fi răspuns: „Ce? N-ați mai văzut un c*r?”. „Ba am văzut, dar poate nu voiam să îl văd pe-al tău”, i-a răspuns, contrariată, doctorița. „Probabil, a vrut să ne arate fundul, drept mulțumire că am semnat”, au comentat, mai în glumă, mai în serios, unii dintre medicii. Gurile rele spun că atât de jenant a fost momentul, că unii au sunat la DSP, ca să povestească istoria cu managerul care s-a schimbat de pantaloni în echipamentul de medic de față cu ei, „uitând” să se ducă la baie sau să le ceară să părăsească un pic biroul. Numai că la DSP Vaslui, spun aceștia, situația era una cunoscută, căci la fel ar fi pățit și niște doamne care vin în control. Reprezentantele DSP-ului, văzând una ca asta, ar fi decis să nu mai vină la spital la Huși în verificări, decât dacă iau cu ele un coleg. Asa, preventiv.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

117 COMENTARII

  1. Ba ,aveți consilieri județeni care se dezbracă în chiloți, aveți!pornografici și bețivi, bătăuși și împărați într-un spital ,aveți!Bravo vouă!Momai ce sunteți.Ba ăștia va reprezinta și va fura !

  2. Eiii asta cu angajarile pe cine trebuie, cu ochi frumosi sau cu intese bine asezate este facuta rau in spitalul husi. Pai ia intrebati cine a primit un post cald de asistenta la Farmacie??? ( mare urgenta de ocupare de post…) acum in ultima serie de examene .. tot in felul ala a fost angajata doamna stomatolog care de plictiseala isi pileste unghiile ca sa nu uite cum se pilesc dintii…alta mare urgenta cand spitalul nu are cardiolog si oftalmolog. Nu-i misto???? Oare DNA -ul nu se uita un pic pe la astia?

  3. Popa si cu ciupilan se duc la baut si rad de doctori pana se pisa pe ei..cum sa fie altfel cand ciupilan in decembrie anul trecut cheltuia 40 mii euro pe cadouri electorale din bugetul de 2024 care noci nu era aprobat?? Au fost doctorii astia suparati intre ghilimele pe bobirnat au fost ei insisi la discutie cu primarul care le-a promis rezolvarea muultor probleme?? Ce a rezolvat pana acum?? Au pus placa ” NU SUNT BANI!!!” nu, domnu Popa??? Nu sunt bani! Asa e peste tot in tara! Dar daca cei 40 mii erao erau dati catre spital pentru utilitati cum era?? Pentru transportul medicilor… 1/12 ce va zice?? Va zice ca e perfect asa ..si mai tergiversati o luna.. bai, bai banditi mai sunteti !!!!

    • Intreb si eu ca nestiutorul, ati vazut ca la Bârlad spitalul, ambulatoriul clinicile rasar si se contruiesc din pamant din iarba verde, aia nu-s la stat? Au bani? De unde? Sa caute si asta de la Husi bani, spitalul Vaslui, autobuz etc daca tot is asa grave, ca vorba aia, nu-s tot de la stat??

  4. Wow sa-mi bag pula … astia nu au limite?? La fel au vrut sa o ” infiga” si pe asistenta doctoritei ciupilan sora primarului ..si au reusit. Ironic sau nu, o asistenta de cabinet de medicina de familie , lucreaza in UPU serviciu de urgenta unde se cer oameni ” brici” … de ce acolo? Datorita salariului considerabil mai mare fata de asistentele din restul spitalului. Adica nu doar ca le gaseste post le da in functie de ” suflet” ..”Suflet” maaare post cu salariu mare :)) . Doamne Dumnezeule!! Am inteles ca psihopatul asta cere si pizda la angajare..

    • Pai lasa-l.mai ca are iubita acum ,s-a cumințit,cere ,dacă intimidează și femeile care ajung la el cu un pacient cu probleme de sănătate serioase ,le face sa creadă ca s-a îndrăgostit de ele și le place ,le folosește și apoi rade de ele.

        • Ei ,opreste-te și tu cu 3,mai ușor, acum sa die în stare un bărbat cu una măcar.Lasa ca el a fost cu 2 bete ca și el .De beți ce erau nici nu au înțeles ce fac,probabil era o lingerie din asta cu mult stuchit.

      • Pai de asta e la distanta si deasupra voastra, ca vrea si ca poate. Vrea p.. zda cand o cadana vrea sa se angajeze, na, o testeaza inainte de utilizare.. apoi o pune la treaba.

        • Idioata mai ești, trage-ti un cap de perete ,asa apărători prosti are Popa?tu ,asta cu deasupra….sa îți spun un secret,și bărbații sunt percepuți ca niște curve ca și femeile ,și de ei îți poate cădea scârbă ori unul dintre ei este acest împărat,uita-te mai atenta puțin, este dezorientat de pizda,nu știe dacă ii place sau îl dezgusta.Nici asta nu știe.

  5. Ciupilan cel putin este un mincinos notoriu. Atata timp cat sora lui, Lucia Ciupilan Rotaru era mot prezenta la strans de semnaturi este imposibil ca primarul sa nu stie sau chiar sa participe la idee. De ce asa? Pentru ca venerabila matroana stie clar ca scaunul absolut nemeritat cu venituri considerabile peste 12 mii de lei va zbura daca Popa va fi demis. Inca lumea nu a inteles ca spitalul reprezinta afacere de familie??? De la angajari ( si este de notorietate cazul doamnei cu taraba in piata care a vrut sa isi angajeze fiul brancardier , a platit directoarei , nu s-a realizat mizeria ca sunt oameni care mai si gandesc , au fost repercursiuni , in colaborare cu preotul jurist din padureni , iarasi nu s-a reusit, s-a incercat prin asistenta sefa sa se mai dea odata examenul …si cand a trebuit sa dea banii inapoi , doamna de la taraba s-a dus tinta la primar urland ” ne-ati promis, v-am dat…etc” spitalul este societatea pe actiuni a familiei in asociere si stransa colaborare cu aceasta mizerie numita Popa

    • Ce manager de spital se plimba în timpul serviciului cu femeile ,are timp de asa ceva?nu are treaba?Adică în tara asta și oriunde în lume directorii ies la bulevardeala cu femeile în timpul serviciului,bine asa.Sa îl înțelegem, este amorezat.

  6. Ce uita managerul popa este ca, functia de manager nu il face stapan , nu ii confera orice drept, se conformeaza legilor tarii in care traieste si trebuie sa respecte prevederile din codul muncii!! Atat managerul cat si personalul necalificat sunt ANGAJATII institutiei!! Daca un angajat era prins cu cate este prins el era demult istorie.

    • Cu ce a fost prin el mai imitatie? Nu va este rusine sa tot aruncati cu noroi in el? Nu aveti habar de nimic, comentatii niste prostii…niste neadevaruri… ce treaba aveti voi cu viata privata a managerului? Ce iubita, ce amanta, ce lungime, ce latime… mancati rahatul unor escroci… ce ne intereseaza pe noi treburile astea??? Treziti va… aveti si voi familii, parinti, prieteni….. nu sm citit nimic in legatura cu interesul comun al cetatenilor… stim foarte bine ca e doar rahat politic… deserviti un anumit partid politic… nu aveti cum altfel sa va afirmati decat mancand rahat? Aratati ce ati facut voi… cu asta castigati electoratul.. nu cu mancat de rahat turcesc… sunteti cu ceva mai breji? De peste 2 luni numai rahat va iese pe gura si venin va curge prin vene…o sa va inecati cu propria voma…vedeti va de gunoiul din curtea voastra ca nu sunteti mai presus de popa cu nimic…

  7. Nu mai aveti voi grija noastra…. Intre Bogdan si voi sunt ani lumina distanta… invidiosilor, frustratilor… va roade sub toate aspectele…da, e minunat si exceleaza la toate capitolele… si mort de beat e deasupra voastra, a mancailor care comentati degeaba… nu l-as da pe alte n de alde voi… latrati la alta poarta…

    • Stim si asta Iubita, ca tu esti obisnuita cu asemenea specimene fostul tau, avocat de meserie ajungand la ciroza de pe urma viciului . Stim ca iti plac astia asa ca . ..

    • Iubita, nu stiu daca esti una din interior sau extra, ca domnul manager are si in si in afara, sa revenim, da babe ai dreptate ca e deasupra noastra, a noastra a tuturor, aburii alcoolului te ridica pe norisori, si varul praf de asemenea, e distanta de ani lumina intre noi pamantenii si astralul, e intr-adevar in nori, in stele, pe scurt in lumea lui. Partea prosta e ca din lumea lui, mai trimite sageti otravite si catre noi cei mici, ne ameninta, ne pune la punct cu formule gen.. daca nuuuu… te… Stim si ce ne. Dar cu asta nu iti bate capusorul tu.

    • Mai Iubita doctorului popa, intreaba-l diseara dupa sex anal oral normal si cele 7 orgasme cum doar el stie sa ofere, cum il cheama pe ultimul lui mort de vasculara cati ani are si de ce a murit, daca are copii , cine se ocupa de ei , daca a sunat vaduva rapostului macar sa intrebe daca are ce manca dupa ce s-a dus omul.. ar fi destul de faina explicatia ..si daca are curajul sa o faca publica ( adica sa inceapa monseurul sa isi asume)

        • mare prosti..vi se arunca o rama si voi hap sa o inghititi…..mila..sila..cam asta trebuie sa simta popa in legatura cu voi…prea prosti, prea ca la tara sunteti….si da, mare adevar …sunteti mult prea mici in comparatie cu ceea ce reprezinta popa…mancati-l cat doriti ca tot prosti ramaneti, nu va desteptati

  8. Faceti astazi repede liste sa plece din spital ciocoiu si tataru asta v-a mai ramas de facut!! Scrieti in antet deoarece il iubim pe popa cerem respectuos alungarea celor doi cu pietre din spital. Sa vedem cine va mai trateaza pacientii .. dar nu la nivelul spitalului. Puneti-o pe gard la intrare. S-a trezit un element care lucreaza de 3 ani in spital sa se intoarca împotriva dr tataru a carui viata s-a desfasurat in spitalul ala si care e pe locul doi anul trecut ca venit adus spitalului dupa boli infectioase!! Tu asta care il iubesti pe popa cam ce loc ocupi pe lista aceea..??? Nu stiu cine trebuie sa isi vada de profesie cand spitalul este in groapa nu din cauza lui tataru sau a ziarului ci pentru ca sunt fugariti bolnavii din upu ca unii sa aiba acelasi salariu o viata linistita si multa iubire in sanul familiei

    • :)))…mai si din spate si din fata matusa….nu te mai lauda atata si nici pe protectorul tau…ca nu da doi bani pe tine…..zi repede cum il suni pe popa cand esti dang si nu stii ce sa faci….cum vine popa de acasa ca sa te ajute…de ce nu-l suni pe tataru sa ceri sfaturi?? a, pardon..voi operati doar apendicite si pancreatite acute..ia povesteste cum erati sa nenorociti ultimul pacient ..nu iti este rusine??? voi salvati spitalul?? faceti incasari?? deocamdata trebuie sa dati socoteala in legatura cu concediile date fara adeverinte…dupa mai discutam…mincinoas-o…tu nu vezi ca latri singura?? nu te baga nimeni in seama..noi am uitat cand a fost tataru manager? care vroia sa externalizeze serviciile spitalului catre apropiatii sai?? terminati cu rahaturile ca este evident ca scopul vostru este sa aruncati cu noroi in manager, persoana fizica…nu va intereseaza de spital…si nu mai manca ciuperci…spitalul este foaret bine in comparatie cu multe alte unitati medicale din tara…pacientii sunt bine tratati, sunt medicamente si toate conditiile specifice unui spital de gradul nostru…huo .capuselor

      • Da ce grad esti ma ?? Ca am inteles ca exista o dilema si la bucuresti.. 4?? 5?? Daca 5 pula contract cu casa. Ca voi inchideti spitalul in acest caz ..ati zis alora care platesc rate cresc copii etc ?? Fa o sedinta popa si zi-le daca dupa un an ti-a venit raspuns de la ANMCS.. Oilor !! Daca un psihopat mananca un cacat gata puneti botul. El cand zice ca bobirnat inchide spitalul taie salarii face spital privat etc de fapt isi pregateste POSIBILA varianta sa primeasca 5 ..el stie ca a fost in neregula pana peste ochii aia dati peste cap. Popa de ce nu faci o sedinta cu asta??

  9. Iauzi, ar trebui fiecare sa aiba grija fa de locul de munca, va obsedeaza cateva persoane si tot bateti apa in piua cu asta. Tot popa tia inoculat idei de astea cand iti arata cucu?? Cand in viata asta a ta doi trei patru colegi nu se ajuta ca doar daca va ajutati tampito o faci pentru bolnav. Bravo ei si a lui ca colaboreaza. Daca aspiri la pula lui popa ia si suge-o in particular. In rest mars in cotet cu gandirea ta cu tot!!! Cand a fost aproape de spital? Cand venea beat? Sau cand unora ( cei care-l sustin le cumpara medicamente) iar daca se cer pentru bolnavii lui tataru nu, intentionat sa mearga prost?? Fa cretina dracu pot demonstra asta punctual si in timp real.. Tu esti in slujba pacientului dobitoaco nu in de slujba vreunui coleg anume!!! Stii ca vineri cand profesionistul asta se juca de-a justitiarul omologii lui de la birlad si vaslui erau adunati la vaslui sa faca bani pen5ru spitalele lor???

    • si Popa ce facea vineri ? intrebam si noi, justitiarul Popa .Sigur ca venea beat sau mahmur rau de tot ca isi scapata coatele pe birou ,sigur ca ultimul lucru la care se gandeste e fix pacientul ,sigur ca este isteric si lipsit de maniere,sigur ca s-a batut prin baruri pana si cu adolescenti, bai pula , uite cum sta treaba ; in fiecare nu stiu exista intotdeauna ceva ce se stie , in fiecare sunt bine , exista un strop de suferinta, in fiecare nu imi pasa exista intotdeauna un strop de omenie ,Popa este insa pe o singura lungime de unda, un prost hotarat sa isi pastreze scaunul indiferent de consecinte pana si asupra propriei lui persoane .Doar nu vrei sa credem ca disperarea lui inseamna dorinta de bine pentru cei din jur

  10. pee voi va intereseaza sa va razbunati pe doctor…ce face in viata lui privata, lungimea organului sexual, partenera de viata…pe noi ne intereseaza locurile de munca…avem familii, copiii, rate de platit…lasati ne in pace, mamelucilor….

  11. nu mai comentati ca prostii dupa minciunile publicate de acest ziar care deserveste interesele partidului care l-a propulsat in diferite functii, cautati pe internet…cati bani a incasat timofticiuc, camuflat la anntibiotice Iasi, purtator de cuvant in timpul mandatului de ministru etc….toate calomniile si barfele ieftine sunt datee la presa de ciocoiu, si este doar razbunarea personala a ei si a lui tataru…intreg corpul medical sustinem managerul pentru ca noi stim ce este in spital..da de ce nu spune ciocoiu cum il suna pe Popa cand are o problema meedicala si nu se descurca?? cum cere sfaturi ce sa faca, daca e bine asa etc…noi nu vedem, nu auzim? noi suntem de partea adevarului…problemelee personale sa si le rezolve si ciocoiu si tataru pe maidan, ca acolo le este locul, nu sa se foloseasca de spital pentru asta…il sustinem si il vom sustine intotdeauna pe doctor pentru faptul ca a fost mereu alaturi de noi, de spital, de pacienti….stim ca mancatul de ….este gratis si aparent nu produce rezultate negative, dar sunteti de tot rasul…ce se scrie sunt doar minciuni si sunt revoltatoare….si ne-am lamurit ccu tot ce se intampla……poate totusi se va mobiliza doctorul si va lua masuri fata de ciocoiu care in loc sa-si vada de profesie si sa ne protejeze locul de munca, unde isi desfasoara si ea activitatea, se ocupa cu mizerii…

      • Adica locul de munca trebuie protejat ?? Sau pacientii trebuie sa aiba tot ce le trebuie pentru pentru a li se respecta drepturile.. aveti protocoale. Se respecta??? Aveti cu ce le respecta? Voi va protejati pe voi fa nenorocito sau protejati oamenii aia care vin cu toata speranta catre voi!!! Bravo alora care deschid gura !! Bravo celor care stiu ca in juramantul depus nu au zis nicio secunda ” jur sa imi protejez locul de munca si managerul in detrimentul pacientului” !!! De 50 ori respect pentru doctorii adevarati si muie pentru betivi exhibitionisti drogati mincinosi care nu sunt pentru bolnavi!!!

  12. Bogdane …esti un Zeu fac plecaciuni in fata ta te rugam continua asa poate reusesti sa te ingropi singur pana la urma , mi se naste spontan dorinta de a te cunoste mai indeaproape ,in timp ce te schimbi de nadragi ,se zice pe aici ca ai o scula mica dar daca iti dai cu usurinta chilotii in public inseamna ca vorbesc gurile rele .. tu de fapt esti fin ca un surubel…si pretios ca apa in desert..
    Bai nene nu inteleg cum lumea reuseste sa se mai scandalizeze pt acest specimen asta trebuie dezbracat in curul gol dat cu catram si fugarit cu pietre

  13. Bogdaneeee, am o idee, zi-le la astia din CL unde prestezi tu la fiecare sedinta sa monteze o bara frate. Iti iei pantaloni care se scot dintr-o singura miscare si hop pe bara, labara, sa iti arati si tu talentul cu o audienta mai numeroasa. Daca o sa fie multumiti de numar, o sa iti puna si bani in chiloți. Uite asa aduci si tu un venit cinstit pentru spital. Ce idee wei.

    • Asa o sa le deconteze si primaria transportul buclucas nemultumitilor ( ar fi dupa 15 ani cadru legal) si te-ar iubi si ar semna pe viata ” memorii” pentru tine!!!

      • Ei deconteaza ciupilan un cacat!! Am inteles subtilitatea acum( Adica de unde scoate primaria banii pentru nevoile spitalului)!! Ei sunt creduli in povesti cu zane bune care vin ii mangaie pe crestet si le da ce isi doresc. Nu frate ciupilan e politician, viseaza deputatie zi-mi care politician s-a mobilizat pentru binele pulimii? Ciupilan cand a vrut s-a mobilizat sa plateasca curs de director lui popa( atunci nu a mai zis ca vine curtea de conturi si ii imputa) , sa ii dea post in spital lui sora-sa( platit cu peste 12 mii lei uite idee de bani de transport ) , sa isi angajeze verii in spital, sa faca din varul lui bun, fost brancardier in camera de garda a spitalului ,seful pietii husi , din alt var bun un asa zis terminat( or)de drept a ajuns sef pe la antifrauda ( sa poata termina familia afacerile incepute in liniste) in cazurile astea se poate … transport medici, cheltuieli spital si multe multe altele… luati-va gandul!!!

          • Eu personal nu votez golanii.Dar sunt mulți țigani în orașul asta și bătrâni iar ceilalți plafonati ,neinformați,oameni manipulabili. Pur și simplu îți este scârbă ce a devenit Husiul,un oraș cu asfalt și lalele dar pustiu și fără viata.

    • Bai voi va dați seama ce frumos mintea Ciupilan ca spitalul se scufunda ,intenționat sa preia presa mesajul ,el de fapt mintea și probabil îl și anunță pe Popa ,oi vezi ca asa o sa zic da eu te iubesc și nu te las în drum.

  14. Bai cocota masculina, asa faci tu banii nebunule.. si noi care credeam ca din concursuri pentru ca in oras asa se zicea ..bani si pizda pentru castigatoare..si cand colo nebunaticule programul artistic cu miscari languroase si urechiuse si codita de iepuras cu cocoselul gol il asigurai tu

  15. Cea mai mare putere a unui om este sa se prefaca! Si stil PSD-ist get beget este sa te prefaci victima cand tu stii ca esti calau. Cand tu santajezi, ameninti , minti, dar spui stimati colegi uitati ce va face avocatul bobirnat dati-l afara! Iar ciupilan hai ca este campanie electoral dar ai te rugam bun simt si nu juca atat de mizerabil ! Sa il propui pe radu bobirnat in CA ca sa participati pe liste comune la alegeri , apoi seful mare sa nu fie de acord zici tu altii zic ca nici nu a fost informat despre ce voiai tu sa faci la husi , apoi ala se supara treaba se impute , si vrei sa il arunci pe avocat după ce nu mai ai nevoie de el ( pentru ca si bobirnat era folosit) ca pe o masea stricata folosindu – te de alt mizerabil si de medici??

  16. Dumnezeii tai de tampit si mizerie umana luate-ar dracu cu familia ciupilan! Tu crezi ca lumea nu vorbeste mai afaficule in oras? Si despre ce faci si despre cum vorbesti si despre examenele organizate de tine si de ciupilan in spital. Si despre bani si despre tot. Tu chiar crezi ca suntem prosti? V-ati batut joc de bobirnat, de doctori, de huseni. Lasate-te in pula goala daca atata stii scarbosule! Cine te sustine in spitalul ala? Berica care are motivele ei clare ( niste transferuri de la Raducaneni facilitate de familie, niste director medical linie directa cu primaria etc) nasu-tu care-i nasu-tu , doctorita in căruț care este tolerata fiind cu 10 ani peste varsta de pensionare si handicap cu insotitor, ortopedul care datora spitalului 300 milioane ( i-a mai dat inapoi sau atat a valorat semnatura) o doctorita suparata care vrea sa ii dea primaria bani pe naveta dar face cazuri pe luna infinit mai putine din cele multe cat e obligata incat nu isi justifica nici salariul .. adica toti ” suparatii astia sunt la mana lui popa care ii lasa de capul lor ca sa le poata cere in schimb de exemplu semnaturi. ” astia care perturba sunt medicii care nu pot fi santajati si care oricand ii spun lui popa cine este !!

  17. Vad ca ceea ce a socat mai mult a fost aceea ca popa s-a lasat in fundul gol.. nu ca a amenintat un doctor, coleg cu el ca daca nu semneaza nu ii da transferul. Nu ca a spus prostii legat de bobirnat la telefon cu altii , nu ca el considera ca are printre colegi elemente perturbatoare …ce urat!! Daca la mizeria asta ar fi participat si doctorita rotaru fosta directoare este sigur pusa la cale cu primarul care in toate cercurile spune ca respecta doctorii ca el are acasa in familie 2 .. pe una o bate sigur( sotia) si pe sora o umileste in toate felurile… comportamentul este al lui .

  18. Si eu stiu de obiceiul lui popa de a se dezbraca si nu cred ca o face ca sa o socheze nici ca este el hipersexual . Pur si simplu este exhibiționism asta! Si eu cand eram elev era un boschetar care ne privea apoi prin gardul scolii isi baga organul.

    • Dupa cum spui, e vorba doar de chiar o frustrare sexuala, putem deplange o neimplinire pe care incearca sa o depășească prin exhibiționism si expunerea organului personal audio si video. Psihiatric, dar cu consult de la un doctor psihiatru adevarat, nu o mangaie matza, poate se afla cumva si un tratament. Scapam si noi, scapa si el de hiperbolizarea chestiunii despre organul sau.

  19. Dragi hușeni, vă meritați soarta !!! În afară de a posta comentarii aiurite altceva ce ați mai făcut ????? Chiar nu sunteți în stare să alungați din oraș un golan venetic ??? Sunteți slabi, ridicoli, și chiar vă meritați situația actuală…🤮🤮🤮

    • Nu e vorba de alungat golanul, noi husenii, noi trebuie întâi sa ne descotorosim de intaiul golan, edilul care il tine pe acest popa. Nu e vorba de nimic altceva decat terminarea cu golaniile din primarie din spital din toate locurile. Nu e flower power ca nu suntem in 1970, desi am putea spune ca dupa obiceiurile lui popa suntem inca, sa vorbim frumos literar elegant, e utopie dar nu asa, golaneala cu toate elementele ei, ne repetam amenintari, presiune psihologica, santaj, abuzuri etc. Daca te referi stric la solidaritatea corpului medical de la vaslui si barlad, da, acolo e vorba despre respingerea golanelii, prevenirea ei.

    • Ai dreptate, s-a transformat in asa ceva de cand a venit cel care a promovat si dus pana la nivel de arta mârlănia.
      Daca se mai poate reveni la normal, da se poate, descotorosindu-ne de golani.
      Cum? Alungandu-i. Obraznicia lor, parsivenia, marsavia ne aduc la nivelul zero absolut ca oameni.

  20. Bagabonteala….. tipic proletara.. de husi….. se da la gioale… ca la PCR…… JIGODII PARSIVITE DE PRUT… . RUPTE IN KUR DE LA BARBUT… LUMEA A 7A CE E ACOLO….. LA CAPATU LUMII A 3A

    • Domnule nu înțelegi, acest manager este rasat, superior noua ,ăstora rupți în cur ,nu este în lumea a7-a ,nici la capătul lumii.El vine sa ne lumineze dintr-o alta sfera .Ești de acord ca este superior ,ai citit și dumneata și după părerea dumitale presa ar putea inventa ca un om face ce face?Întrebam și noi pe dumneata care pare ca ești din lumea nr 1.

  21. Bagabontule, te ai trezit, te cauta iubi, era dezorientata prin targ. O inteleg saraca. O dezorienteaza fiecare clipa cu tine. Ce sa zic, vesnicele tale inepții : privatizarea spitalului, jignirea corpului medical improscarea cu noroi a spitalului. Nu le mai scrie, fa parafa cu astea si doar o aplici. Pelucane, repet, cu tine ca jeg au toti, nu are nimeni nimic cu spitalul, doctorii, privatizarea etc. Doar le arunci ca sa mai prinzi vreun amarat care te crede pentru ca nu te stie. Gata, termina cudistorsiunea intruziunii extrovertirea disipalitatii etc stii tu si intelegi ca doar tu ai putea intelege.

  22. V-a ajuns disperarea… nu mai incercati sa mintiti opinia publica cu informatiile astea false… disperatilor… bobarnat habar nu are ce practica… nu mai mancati rahat despre spital ca faceti indigestie… poate explica bobarnat cum are contracte directe cu 3 primarii pnl cu sume exorbitante.. de ce nu s-a facut licitatie publica sa participe avocatii doritori din Husi.. aaa… pentru ca nu au functii de conducere in partidul corespunzator… care a fost criteriiul onorariului de 9000 euro anual pentru fiecare primarie? Si zarva de la Dobrina… poate ne povesteste marele cotidian cine e in spatele ei… ca daca tot informeaza cetatenii, sa dea informatii corecte…si poate ne povesteste cum nu isi mai face aparitia pe la spital marele patron si trimite trepadusii… bobarnat te-a luat disperarea? Toate actiunile tale sunt exact fasuri… pune mana si mai documenteaza te…esti praf.. sunteti praf… noroiul cu care aruncati este ca va roade popa,.. o sa va inecati in propria voma…lingailor… iar voi, cei care comentati si nu sunteti in tabara deseurilor, nu mai coborati urechea la toate prostiile ce le publica o revista de budoar… mergeti in spital: spitalul e curat, personalul medical primitor, profesionist, sunt medicamente si toate conditiile pentru bolnavi… sa va intre in cap mojicilor: spitalul este unitate publica, de stat, si asa va ramane… vreti spital privat? Nu aveti decat sa va construiti… luati-va mainile murdare de pe spitalul Husi, agitatorilor manjiti pana in varful urechilor

    • Baaa ,noi vorbim de acest Popa în calitate de hartuitor, ce face Bobirnat e treaba lui ,sa fie și Popa în stare sa facă din astea dar în liniște măcar, bai, noi vorbim de un bolnav psihic aici .Ce dracu ,nu se înțelege?

      • Ce spital privat oi mamelucule, tu ești cel care minte aici și ești disperat după funcții….cine mi te opinia publica ,ca orice om din Husiul asta a văzut comportamentul lu asta deraiat ,oricine și presa și cei de la DSP, medicii ,pacienții,absolut toată lumea știe cine este Popa și cu ce se ocupa ,pana și femeile din viata lui au probleme cu asta ,pana și ele.

      • Serios?? Da cine va da voua dreptul sa il hartuiti pe popa?? Cine esti tu si ce te recomanda sa calomniezi o persoana? Niste rahaturi scrise de rahati?? Si ce face bobarnat conteaza… pentru ca nu are moralitate ca sa poata comenta de popa…. Doar un alt instrument…..

    • Pelicane, popa, lasa vrajelile si manipularea asta ieftina. Te inteleg, te aperi cu vitejie, dar nu amesteca lucrurile, spitalul cu tine, doctorii cu tine etc. E clasica scenta din tranvai in care hotul baga mana in buzunar si tot el tipa ca e cel lovit. Lasa abaterea atentiei de la marlaniile tale. Te superi ca iti sunt dezvaluite, afisate dar tu ca le faci, ameninti, santajezi, minti, manipulezi, abuzezi cum sa te intelegem. Da ai sustinatorii tai, este de inteles, mergem pe supozitia ca cine se aseamana se aduna dar de data asta nu o sa o facem pentru ca ar fi grav. Vorbim totusi de niste doctori in spatele carora iti ascunzi neputintele, te folosesti de ei, ii ameninti, santajezi etc. Foarte putini insa iti impartaseac cu adevarat ideile unul doi trei patru si i-am zis pe toti. Unii din obligatia de a fi neamuri, hahaha, cu tine si risca pentru asta sa fie ridicoli, altii din propriile interese, diferite de ale tale, dar impreuna faceti front comun. Trageti corpul medical si il faceti partas la abuziri amenintari santaj ca fiind ale tuturor. Totusi, departe de acest loc, corpul medical, altul are discernamiant, vasluu, barlad, sa nu se alieze sau sa consimta.

    • Oi Popa da ești disperat oi după scaunul asta ,asa disperat tu care ziceai nu au avut ăștia pe cine sa pună, ia oi arata-le tu cum merge spitalul fără tine dacă ai asa valoare ,lasă oi sa plângă lumea după tine și după aia fii un bun samaritean și intoarce-te sa ii salvezi .Numa cacat mănânci.

      • Ce face oi ,agitatori?Băă,ia și te fute oleacă, poate reușești sa vezi Luminița de la capătul tunelului.Tu vorbești de agiatatori, tocmai tu?Cu ce te deranjează oi asa tare Bobirnat ,ia zi!

  23. Iar liste, tot ca atunci cu Vasluiul???, vai lor da prosti sunt. Semneaza ca ei pe popa il vor. Degeaba zic unii ca cica au multa carte si ca ei nu e nimeni de invatat daca atunci cand poate sunt rugati sa discearnă niste lucruri, binele de rau, adevarul de minciuna, competenta de incompetenta, ma opresc pentru ca sper ca ati inteles, nu sunt capabili sa o faca. Sunt ca electricienii specializati in fire si prize si atata cunosc. In rest noaptea mintii. Imi pare rau ca desi declarativ se considera cei mai destepti, nu dau dovada chiar atunci cand omul de rand nu ar sti sa fie. Noaptea mintii, la numarat de oi pana vi e somnul, dormi in pace. O oaie doua oi… Zzzz… Zzzz. Ciupilan si popa vegheaza pentru tine. Era o reclama de mai demult.

    • Nu vorbi de doctori asa, nu e corect. Cand un psihopat te ameninta ca te da afara, ca iti ia din salar ca nu stiu ce iti mai face, te ia cu groaza si semnezi. Ca e sau nu bine, pe moment nu iti mai dai seama, ca e teroarea pe care o simti. Omul e specialist in a teroriza, santaja, in general a face orice sa ii reuseasca lucrul propus. Pacat ca in loc sa faca ticalosiile pe care le face cu forta si insistenta cu care o face, nu le face pe alea bine, cu aceeasi insistenta. Dar nu cred ca stie sa faca lucruri utile. Asta e problema. Nu are moralitate, nu are nimic. Este el cu el. Un narcisist care intot si in toate se vede doar pe el. Medicii, nu vorbesc de ei ca ii respect si oricand apelez la ei imi vor salva viata. Este menirea lor suprema. Nu ii denigrez dar parca te supara un pic toleranta lor fata de unul care se proclama ca ii repezinta. Ei vor sa fie reprezentati de un betiv, curvar, imoral? O sa spuneti ca toate sunt facute in timpul lui liber. Gresit. O face la srrviciu si aici nu e ok. Abuzeaza de functie, obliga, desi fiecare are dreptul sa spuna nu, ameninta…. Asta reprezinta doctorii? Validand prin semnaturi acest om, valideaza comportamentele lui ca fiind normale sau chiar firesti. Deci ca reprezentant al lor, ei pot face la fel sau chiar sunt de acord sa fie facute. Rusine de situatie. Pacat de asocierea golanelii cu meseria de doctor. Pe vremea mea, am o varsta destul de inaintata si din fericire am prins si altfel, cand cineva se intalnea cu un doctor ridica palaria si spunea tare sa traiti domnule doctor. Acum nu se mai poate sau ar fi bizar pentru ca doctorii sunt reprezentati de un astfel de personaj si am saluta toate imoralitatile de la locul lui de munca. Rusine

  24. Până nu dispare mafia Ciupilanilor nu scăpați de Popa, un caraghios, libidinos. Ăsta nici la numărat oile nu-i bun. Este plin spitalul de jeg și căpușat cu neamuri, ca peste tot în instituțiile publice. Dacă o să votați cu mafia, mafie o să aveți !!!

  25. Fosta directoare adica saliva langa popa cand se lasa asta in pula goala?? Haaaaa haaaa ..nu creddd!! Esti nebun bai??? Repet esti nebun??? Pai nu era asta in CL cel care tipa la bobirnat ca nu are caderea morala sa vorbeasca ca i-a facut el plangere penala?? Dar astia din colegiul medicilor au citit ce scrie aici?? Frate asta opereaza !!!!!

    • Fosta salivează, ce eleganți sunteți, baleste de-a dreptul cand il vede dar sa isi mai arate si ciucurelul. Da ochii peste cap si lesina.

  26. La cate se relatează în presa asta, oare chiar nu se autosesizeaza anumite instituții abilitate? La cate nereguli are ăsta la activ, la cate gesturi, injurii, obscenități, abuzuri sexuale, că astea sunt gesturile facute de el si la cate propuneri sexuale face chiar nu se sesizeaza organele competente? Pai daca facea cineva gestul asta in oricare alt loc era direct saltat de garda, pus sub acuzare si dus direct la psihiatrie…Astea toate insumate se numesc: abuz in serviciu, hărțuire sexuală, abuz de funcție, șantaj, etc…toate fiind acuzații cu iz PENAL…Chiar nu vede nimeni? in ce tara traim fratilor?
    Poliția doarme, colegiul medicilor doarme, ANI doarme, comisiile de audit dorm, …Toți se plang de căprăriile ăstuia, dar să facă o sesizare cineva direct ministrului sănătății s-a gandit cineva? Să vină corpul de control al ministrului să îl ia la puricat…iar cu ocazia asta poate observă și faptul că o babă senilă în scaun cu rotile ia bani degeaba…care la rându-i și aia are un tupeu fantastic în sensul că în loc sa lase personalul sa se ocupe de pacienti îi are drept valeti sa ii impinga ei scaunul prin spital si jigneste asistentele sau alti medici cum ii vine la gura (curve, panarame, proaste etc..)…

  27. Totuși, vorbim de medici. Teoretic, niște intelectuali. Oameni cu pregătire superioară! Oare chiar să aibă comportament de oi??? Dacă semnează la comandă, atunci degeaba și-au ros coatele pe băncile facultăților atâția ani!
    Băi, oameni buni! Au murit oameni la revoluția din 89, ca noi să fim liberi, să gândim liber! Cum puteți să vă lăsați manipulați de un personaj atât de jenant, precum Popa? Oare chiar nu aveți pic de demnitate? Ați ajuns marionetele unui politruc cu halat? Dați dovadă de demnitate! Sunteți medici, respectați-vă blazonul! Alegeți cel mai bun medic care să vă reprezinte, nu toți maimuțoii, care fac doar circ! Eu mă îndoiesc ca spitalul din Huși stă doar în Popa sau Tătaru! Refuz să cred ca acolo nu sunt medici verticali, profesioniști și demni.

  28. Întrebați-l pe Eduard Popica, martor și el la un episod similar, cum a rămas Popa în chiloți în fața unui grup de ziaristi care a mers să îi ia un interviu directorului de la spitalul din Huși. Popica era întâmplător în biroul dr Popa. Fără nicio jenă, fără bun simt elementar, doctorul și-a dat jos budigăii în fața tuturor, rămânând în chiloți! Motivul același: schimbă pantalonii civili cu cei de uniformă!
    Unele chestiuni, în viața, țin de cei șapte ani de acasă! Îi ai sau nu îi ai.

    • Trebuie sa înțelegeți, omul este bolnav ,o face intenționat în boala lui ca să șocheze, încă bine ca nu rămâne direct în curul gol,omul suferă de hipersexualitate .Ii vom spune FRANKESTEIN cu ochi la slănină și cu unul la faina.

    • Bai măcar dacă ai avea ce sa vezi ca să îți expui asa chiloții, dar omul asta nu se vede pe sine,clar .Are o percepție ireala a sa și a ce este în jur,înțelegem ,asta este bolnav dar ceilalți?Nu au făcut psihologie în școală, psihiatrie?nu vad ca asta deraiat?

      • Pai cel mai infocat sustinator este chiar psihiatra spitalului care considera ca avocatul bobirnat strica imaginea spitalului iar doctorul popa este o victima a conjuncturii!! Ea a inceput listele de semnaturi de sustinere cand l-au alungat de la vaslui. Probabil tot dansa ii este alaturi si acum.. Ce stim noi anormalul poate im 2024 a devenit normal!!

        • Psihiatra, muhahahaha, mai poate s-a saturat de mangaiat pisica, nu vb porno, chiar mangaie pisica, animalul cu blana zic, care face marrr, si vrea sa mangaie si ea șoricelul. La cat de ghemotoc e ciucurelul lui popa, se confunda cu un soricel. Chit, chit. Sa nu vorbim de moralitate va rog. Ar fi cam ciudat tocmai….. De ex. matroana sa strige viol, hotul sa tipe politia etc, ati inteles voi.

        • Sigur ,asta tratează și ea ,pai s-a futut bine cu Sandu ani la rand ,probabil ii plac ăștia cu ochi albaștri,poate pune pula pe ea și Popa.

          • Asta care spune mereu ca e rupta de treaba ca și Popa și stau oamenii cu orele în fata cabinetului în timp ce vb la telefon sau se preface ca face treaba .alta plosnita care îl izbește pe Simionescu sa nu cumva sa între în anonimat ,ala e cu bun simt .

  29. Oamenii PSD-ului! Aceștia sunt membrii acestui partid nerușinat care prin Silomon, Popica și Ciupilan cerșesc voturi le husenilor!
    Acesta, împreună cu membrii sai vor lumina Husi-ul încă patru ani!
    Dacă Solomon mai are putina minte și nu doar cugetări existențiale în capul de manelist s-ar debarasa de balastrul Popa.
    Tara are nevoie de liniște.

  30. Si daca nu ii reuseste lui popa si primarului alungarea lui bobirnat din CA? Or sa fie repercursiuni pentru doctori? Ca inteleg ca fiecaruia dintre cei doi daca li se casuneaza pe ceva ..acel ceva trebuie distrus! Daca pe popa il enerveaza bobirnat il distruge pe bobirnat , daca l-a enervat un medic internist care i-a vorbit corect si fara sa il menajeze zicandu-i ca dansul a muncit in institutia aceea o viata, si nu va accepta sa il numeasca popa ” tolerat” avand in vedere ca adevaratul tolerat este chiar managerul , el existand acolo pentru ca medicii au semnat ca el sa fie! Popa l-a scos la pensie fortat lasand ca sectia pe care lucra domnul doctor sa se inchida cand medicul care a ramas pleaca in concediu… adica popa isi permite sa faca ambitii, sa faca la misto, sa dea afara dupa bunul plac oamenii ..normal ca stiind astfel de incidente semneza si listele lui popa si stau drepti si in fata bondoacei ..nu se mai tine cont ca un doctor a invatat toata viata si sunt niste oameni deosebiti! Trebuie sa li se dovedeasca ca ala care indrazneste ” sa fie liber si sa vorbeasca liber” va ramane fara serviciu! In spitalul ala de cand a venit popa totul este un mister un secret o invalmaseala.. in presa scrie ca-i director medical doctorul wassouf care-i si nasul lui popa, dupa spusele primarului in CL, la usa este pe afisier un document de organizare de concurs cu alta semnatura … HAOS pai daca el e ocupat sa scrie memorii!!!

  31. Ei da! Ciupilan stia de asta de joi de cand suna popa sa sperie doctorii . Cred ca le faceau” bau „impreuna . Cum dracu daca fosta directoare a stat si ea la strans de semnaturi impreuna cu popa?? Poate ” fituica” cum numeste popa ziarul vremea noua va avea discernamant si va da asta si pe presa nationala!! Asa ceva nu s-a mai intalnit nicaieri in tara asta! Da-o dracului de treaba!!! Cum sa ii spui unui doctor daca vrei sa iti dau transfer semneaza!!! Da ce dracu unde se crede asta ?? Sau mai bine cine se crede??

    • Ba fraților, Ciupilan l-a băgat pe Bobirnat la înaintare cu scopul de a face alianță aia politica ,Solomon a zis nu ,deci Ciupilan nu mai are nevoie de Bobirnat ,gata ,asa ca Popa poate sa facă ce vrea .Înțelegeți cum sta treaba?Adică Ciupilan e asigurat ca va câștiga încă odată alegerile.Bobirnat la vale cu el.

      • Exact! Ca sa ” para” alianta politica ciupilan a zis vai bai bobirnat ia treci tu in CA …ca sa nu para ca el vine in ” intelegere” chiar asa cu pula goala! Cand a cazut ” liste comune” la alegeri a zis popa rupe-l da-l afara. Si cum altfel decat in stilul familiei ciupilan?? Mai radule eu nu voiam sa te dau afara, sa iti arat muie .. dar uite destabilizam un spital intreg daca tu nu pleci!! Doctorii fac greva! De parca decizia nu este a CL -ului este a medicilor! Ei pentru asta fututi rasa-n cur ciupilane sa plece popa!!!

    • De ce credeți ca aia stătea și ea la strâns de semnături?logic,sa nu se descopere ilegalitățile lor ,nu e logic?se pare ca Ciupilan a jucat teatru zicând sa prezinte documentele Popa ,totul e teatru sa creadă lumea ca nu au nimic de ascuns .

  32. Mda…. cand s-au strans semnaturi acum ceva vreme in urma la fel s-a procedat ..suna secretara lui si zicea daca pleaca domnul doctor o sa vina in locul lui domnul butiuc si o sa fie jale ! O sa rupa medicii ca el este economist nu doctor si nu va tine cu ei!! Ce au facut? Au semnat .acum a facut la fel vine bobirnat si ..ce face? Mananca doctori!! Multi dintre cei care au semnat daca ii rogi sa identifice cine este radu bobirnat intr-o poza habar nu au ca nici nu stiu cum arata, nu au avut de-a face cu el.

    • Prosti mai sunt și doctorii ăștia frate ,prosti rău de tot,pai dacă ar fi uniți sa îl trimită pe asta în pizda mami lui la masa la Vaslui …bai cât de prosti sunt?

    • Adica bondoaca aia influenta medicii ,are puterea asta ?aia care e o mizerabila ,numai cu furaciuni a trăit, nespalata aia sa influențeze un medic?Bai bai …nu se poate asa ceva ,nu pot sa cred ca ăștia din Husi sunt asa de năluci.

      • Pe bondoaca aia cum ii zici tu si ciupilanca a vrut sa o zvarla afara dar pentru ca stia prea multe nu a avut cum!! Si acum stie destule ca doar de ce stiau toti ca ea conduce spitalul!

  33. Doamne ferește,apară și păzește sufletul chinuit al omului ăstuia, nu se poate asa ceva ,oameni buni noi oamenii din orașul asta trebuie sa ne adunam sa îl alungam pe acest deraiat din oraș chiar.Oameni buni noi suntem cei care putem sa ii salvam pana și pe medici de acest nenorocit,noi ,ca să avem spitalul liber .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.