spot_img
spot_img
22.7 C
Vaslui
05-iun.-2025

Iacă trăsnaie la Consiliul Județean Vaslui: cică ansamblul monumental de la Statuia lui Ștefan cel Mare de la Băcăoani „poluează vizual”

- Advertisement -

ACHIZIȚIE DE SERVICII… Consiliul Județean Vaslui a investit mulți bani europeni pentru a schimba fața monumentului de la Băcăoani și, din câte se pare, lucrările vor prelungi, pentru că, în prezent, zona respectivă generează „poluare vizuală”. Dacă vă întrebați în ce constă acest tip de poluare, răspunsul ni-l oferă reprezentanții CJ Vaslui. „În prezent, ansamblul nu are spații verzi integral plantate și gazonate, zone amenajate peisajer care să consolideze taluzurile și sistemele de irigație automatizate pentru menținerea peluzei și a materialului săditor”. În plus, „vegetația existentă pe amplasament este crescută dezordonat și atacată de dăunători”. Prin urmare, „aspectul lor degradat și profund inestetic generează, în incinta obiectivului, poluare vizuală”, ne lămuresc angajații CJ Vaslui. Drept consecință, instituția condusă de Ciprian Trifan s-a apucat de căutat un diriginte de șantier pentru lucrările de amenajare în zona obiectivului respectiv.

Perioada estimată de prestare a serviciului de dirigenție de șantier este corelată cu perioada de execuție a lucrărilor și se împarte în trei etape. O primă etapă de supervizare, în perioada pre-construcție de 30 de zile, o a doua etapă de supervizare a activității de execuție efectivă a lucrărilor, de 105 zile, și ultima etapă, de supervizare a activității în periaoda de garanție a lucrărilor, de 365 de zile. Pentru aceste servicii, Consiliul Județean Vaslui este dispus să plătească suma de 6000 de lei, fără TVA. Lucrările care se vor efectua în zona Ansamblului Monumental „Ștefan cel Mare” de la Băcăoani vor viza amenajarea peisajeră, montarea unui sistem de irigație precum și branșarea și racordarea lui. „Amenajările peisajere vor genera un impact vizual maxim, fiind organizate pe trei paliere de înălțime, grupate pe culori și zona aromatice; se vor crea zone de umbrire pentru vizitatori și vor asigura înflorirea pe toată durata anului. Amenajarea peisajeră va spori nivelul de vizibilitate al ansamblului și va contribui la accentuarea pozitivă a experienței vizitatorilor. Instalațiile de irigație vor respecta principiul eficienței energetice și a consumului, fiind reprezentate de sisteme automatizate. Sistemul automatizat de irigație va asigura menținerea în bună stare a peluzei și vegetației propuse prin amenajarea peisajeră și evitarea unor costuri suplimentare pentru completarea zonelor gazonate și plantate prin evitarea arderii materialului săditor și al gazonului. De asemenea, sistemul automatizat de irigație va asigura un consum redus și eficient de apă față de soluția actuală a udării manuale”, se arată în caietul de sarcini.

Investiții deja realizate  

Consiliul Județean Vaslui, prin implementarea proiectelor „Pe urmele lui Ștefan cel Mare” și „Ștefan cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun, Soroca – Vaslui” a realizat deja o serie de investiții la ansamblul monumental de la Băcăoani, cum ar fi restaurarea statuii ecvestre a domnitorului Ștefan cel Mare, construirea unui parc tematic „Ctitorii Ștefaniene”, contruirea unui teatru de vară pentru evenimentele culturale, construirea unui spațiu în aer liber pentru evenimente de tipul târgurilor cu produse tradiționale, restaurarea obeliscului, restaurarea fântânilor și a platoului de recreere precum și construirea unui punct de informare turistică. Suprafața terenului respectiv este de 30.600 mp, din care 16.000 sunt în administrarea UAT Județul Vaslui, iar 14.000 mp este suprafața concesionată de la UAT Muntenii de Jos, suprafața construită fiind de 7.563 mp. Pe 29 iulie, anul trecut, Consiliul Județean Vaslui a încheiat contractul pentru „Elaborarea Documentației tehnico-economice la investiția Lucrări de amenajare în zona obiectivului Ansamblu Monumental Ștefan cel Mare Băcăoani”, în vederea continuării investițiilor de acolo.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

12 COMENTARII

  1. Prostimea aplauda si voteaza matematicieni! Astia fura de zor, iar guvernul Bolojan ne pregateste masuri de CRIZA. TVA de 21 %, accize marite cu 20%, CAS pentru pensiile mai mari de 2500 lei, cresterea impozitului pe dividente, etc. Nici o masura nu vizeaza marile companii straine ca Orange, Vodafone, Eon, Enel, Carrefur, Metro, etc., care ce sa vezi, de ani buni au afaceri in Romania si nu fac profit deloc. Mai sa fie, si inca sunt aici cu afacerile lor! Dar noi suntem europeni, platim ca prostii, mergem la razboi pentru Ucraina(care apropo, ne-a luat 2 teritorii istorice, Cetatea Alba si Cernauti – Matematicienii au renuntat deja la ele), da-m bani pentru inarmare, cand in spitale nu exista medicamente. Ati vrut Nicusor!!! Va luati baietasi bananele si la razboi cu ele, la fratii Ucrainieni sa le aparati Jipanele. Vai de mama noastra!!! Tot pleava va plati incontinuare, si VOI MULTI VOTANTI AI SISTEMULUI, ati fost buni doar pana in alegeri, acum sunteti si voi PLEAVA, care VA MUNCI SI VA PLATI!!!

  2. Mai bine stricati-l. Furati-l. Aur nu are pe cal??? Dați calul jos , nu vrea , trebuie să vrea. Mai întâi Dați călărețul. Ba nu Dați postament cu totul. Deci cam așa stau lucrurile. Nu știu de unde să înceapă. Furati-l cu totul și cazul devine rezolvat. Altfel mai puneți lalele, panseluțe înveliți călărețul cu o plapumă poate îi este frig. Dar vedeți să vă rămână și bani de ciordeala. Puneți de vreo petrecere că vă pricepeți. Dar a cui o fi fost ideea.??? Bun băiat, bun.

  3. Ideea nu este rea. Este foarte bună!

    Cu această ocazie sper să facă și o serie de alte reparații, cum ar fi: scena teatrului de vară care datorită apei și fenomenului de îngheț/dezgheț s-a degradat în această iarnă (sau poate este în garanție…) și modernizarea WC-ului public care este execrabil!

  4. cine dracu a spus asta????
    Atât s-a făcut, este bine, este un pas important. A făcut ceva contra-neglijării momentului istoric si a perioadei domniei St cel Mare!
    „aspectul lor degradat și profund inestetic generează, în incinta obiectivului, poluare vizuală”……..deștepti oamenii, au viziuni mai complexe!
    Dar nu huliți ce s-a făcut deja! Limitați-vă la spațiul verde.

  5. Stimati cititori, poate ca si mine si dvs. ati fost in zona, straduiti-va si voi sa aveti o critica constructiva.
    Eu am remarcat aspectele astea si chiar cred ca e nevoie de imbunatatire a zonei, n-ai unde sa stai pe o patura pe spatiu verde si te bate soarele in cap. Asadar, chiar daca de multe ori nu merita, incurajati si voi macar o data CJ, poate asa dam inainte.
    Eu zic bravo lor pt. ce au facut acolo si pt. ca vor sa inverzeasca zona.

  6. Cred ca sunt prea mulți bani la bugetul Cj-ului. Poate ar trebui sa se analizeze oportunitatea de către alte instituții. Atribuirea și implementarea cu siguranță.

  7. Ca sa nu mai polueze vizual poate ar fi mai bine sa demolam statuia lui Stefan cel Mare si sa facem pe deal o plantatie de pruni, numai bun sa producem mai multa tuica, mai ales ca vasluienilor le place mult. Pana la urma, cine a fost Stefan cel Mare???

  8. La statuie are locul de joaca Ramona Mocanu. Toaca banii impreuna cu o firma a unei infractoare din Constanta(tipa prin care se organizeaza toate evenimentele cu public, stradale ale muzeului- contra cost! Anul trecut sarbatoarea medievala cu arcuri si petarde a costat 97.000 Euro!). Acum vrea sa faca un muzeu al satului din centrul Moldovei si un muzeu al uniformelor militare si armament. Croitori are-cei care tot fac vestimentatiile pentru angajatii muzeului, armament o sa ia de pe la unitati militare dezafectate si mai apare un loc unde nu va intra nimeni. Vremea noua a terminat cu procesele cu muzeul si acum ridica in slavi muzeul. Nu se mai pomeneste de procese, plecarile specialistilor, crescatoria de pisici, programul de lucru al managerului, taraba cu margele din institutie etc, etc. Ce sa mai zici? Trifan nu vede, nu aude ptr ca Ramona-fost trezorier la partid stie cine a lucrat la apartamentul lui, pe ce bani si unde erau atunci pontati muncitorii. Stie si Rita Popescu si multi altii.

  9. Cel mai mult poluează ” vizual mizeria aceea de lemn pe care s-au consumat foarte multi bani. Întâi a luat-o vântul de bine ce a fost construită, apoi refăcută, la fel de „kitschos” și așezată ca nuca-n perete. Nu se văd niciodată turiști sau comercianți pe acolo. De unde bani și pentru îngrijirea statuii?

  10. Bani tocati aiurea dupa viziunea lui Buzatu,a rezultat un fel de bazar cu spatii inchise iar statuia in sine a ramas data uitariiRenovarea trebuia sa inceapa de la statuie ,sa fie iluminata pe timpul noptii,iar bazarul de la strada ce rost are?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.