NationalUltima ora

Iaşi. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe posibilul amant al soţiei

Un bărbat de 58 de ani a fost găsit mort chiar în poarta casei sale, duminică. Omul fusese bătut până şi-a dat ultima suflare în curtea unui vecin, iar oamenii legii spun că trupul bărbatului a fost cărat cu o roabă până în locul în care a fost găsit.

Incidentul a avut loc într-o localitate ieşeană, unde crima a destrămat un triunghi amoros de care ştia tot satul. Ameţit de alcool, un localnic şi-a amintit cum lumea vorbeşte că soţia-l înşeală. Aşa că şi-a omorât rivalul în bătaie şi a încercat să scape basma curată.

Între cei doi vecini, scandalurile se ţineau lanţ. Mai ales după ce omul ucis a fost părăsit de soţie. Oamenii din sat vorbeau că îşi bătea soţia, pentru că îl rodea gelozia.

De la vorbe grele, a trecut însă la lovituri. Ultima dintre ele a fost fatală pentru vecinul bărbatului. Când şi-a dat seama ce a făcut, bărbatul a încercat să scape de cadavru. Sau, mai cred anchetatorii, şi-ar fi rugat soţia să-l ajute să-şi ascundă fapta. Au aruncat trupul neînsufleţit al vecinului în poarta casei, unde l-a găsit un localnic.

Când au ajuns poliţiştii, agresorul şi soţia lui erau atât de beţi încât oamenii legii nu s-au putut înţelege cu ei.

Procurorul a decis sa aştepte efectuarea necropsiei înainte să ia vreo măsura împotriva principalilor suspecţi. Momentan, cei doi soţi sunt cercetaţi în libertate pentru omor calificat.

antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button