Procurorii DNA au obţinut înregistrări video de la o întâlnire dintre Cristian Adomniţei şi angajatele sale reţinute la un restaurant japonez de pe strada Sărărie, acolo unde s-ar fi discutat modul în care urma să fie ascunsă afacerea „Albumul“. La respectiva întâlnire Teodora Jinga şi-ar fi lăsat telefoanele în altă încăpere, de frică să nu fie interceptată. De asemenea, atunci când în local a ajuns o altă angajată a CJ, Cosmina Râmbu, Jinga i-ar fi spus şi acesteia să-şi lase telefonul într-un separeu. „Ziarul de Iaşi“ a obţinut documente ale anchetatorilor din dosarul „Albumul“, în care Cristian Adomniţei, Teodora Jinga şi Carmen Irimescu au fost reţinuţi. Din informaţiile obţinute de cotidianul nostru, cel puţin alţi doi angajaţi ai instituţiei au calitatea de suspect în acest dosar: Cosmina Râmbu şi Oana Hanganu. În actele procurorilor apar şi numele lui Victor Chirilă, fostul vicepreşedinte al CJ, dar şi al lui Alin Aivănoaie, actual vice. Ambii ar fi semnat diferite acte din afacere, nefiind însă clar dacă au avut sau nu ştiinţă de ilegalităţi. Aşa cum „Ziarul de Iaşi“ informa în ediţia de ieri, interceptări audio-video au fost efectuate inclusiv în sediul CJ. Dintr-o discuţie dintre Cristian Adomniţei şi auditorii care au descoperit neregulile reiese că şeful CJ i-ar fi luat peste picior pe aceştia, ordonându-le să le aducă ceai şi cafea celor pe care auditorii îi investigau
Filaje ca în filme în dosarul „Albumul“, instrumentat de procurori DNA Iaşi împotriva şefului Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei. Pe lângă interceptările ambientale, audio şi video, care au fost realizate în clădirea CJ, după cum „Ziarul de Iaşi“ a anunţat în ediţia de ieri, anchetatorii au mai realizat un filaj, într-un restaurant japonez de pe strada Sărărie. Procurorii DNA au obţinut imagini video de la o întâlnire care a avut loc „în condiţii de maximă confidenţialitate“, pe 6 martie, la restaurantul Oedosushi. La acea întâlnire a participat, potrivit documentelor din dosar obţinute de „Ziarul de Iaşi“, Cristian Adomniţei, Teodora Jinga şi Carmen Irimescu, scopul întrevederii fiind probleme generate de auditul ce se desfăşura la CJ cu privire la contractul semnat cu firma finei primarului Nichita.
În documentele citate se precizează că Teodora Jinga s-a temut de interceptări şi şi-ar fi lăsat telefoanele mobile într-o altă încăpere. De asemenea, Jinga ar fi sfătuit o altă angajată de la CJ, Cosmina Râmbu, ce a ajuns ulterior la întâlnire, să-şi lase şi ea telefoanele într-o altă încăpere decât cea în care discutau. De altfel, „Ziarul de Iaşi“ a aflat că Râmbu este şi ea suspectă în acest dosar, la fel ca şi Oana Hanganu, şi ea angajată a CJ.
Numele unui fotograf din Iaşi, folosit abuziv
Referitor la întâlnirea de la restaurantul japonez, anchetatorii susţin că preşedintele Cristian Adomniţei s-a deplasat pentru a se întâlni cu angajatele sale imediat după ce a venit din străinătate, cu avionul. Adomniţei, Jinga şi Irimescu ar fi „purtat o discuţie cu privire la problemele generate de verificările efectuate de Serviciul Audit Intern din cadrul CJ, stabilind organizarea unei şedinte la sediul CJ Iaşi, a doua zi, 09.03.2015, la care să participe şi auditorii“, după cum se arată în documentele obţinute de cotidianul nostru.