IasiMoldova

Iaşul, uitat complet de Ziua Unirii. Nici un lider naţional important nu vine azi în târg

Anul trecut, trei din primii patru oameni în stat – Klaus Iohannis, Valeriu Zgonea şi Dacian Cioloş – erau prezenţi la Iaşi, la manifestările legate de aniversarea Unirii. Astăzi, cele mai notorii prezenţe de la Bucureşti sunt doi miniştri: al Apărării şi al Culturii. Manifestările se vor desfăşura însă la fel ca în anii trecuţi, ieşenii fiind aşteptaţi să se prindă în horă. Care este programul zilei de astăzi
În ciuda faptului că nu va veni la Iaşi niciun lider marcant de la nivel naţional, mii de ieşeni sunt aşteptaţi astăzi în Piaţa Unirii cu ocazia împlinirii a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române. Manifestările din 24 ianuarie vor începe, ca de obicei, în Piaţa Unirii la ora 10.00 cu un concert folcloric, artiştii contractaţi de municipalitate fiind Daniela Condurache, Ion Paladi, Petrică Mâţu Stoian şi Cristian Pomohaci.
În intervalul 11.00 -12.00 va fi susţinut un ceremonial religios, oficialităţile vor ţine alocuţiuni, vor fi depuse coroane de flori şi va avea loc o paradă militară. Ulterior, până la ora 13.00, va fi reluat concertul folcloric cu Ştefan Pintilie, Nina Cuciuc, Nicuşor Iordan, Niculina Stoican şi Gheorghe Turda.
Totodată, la ora 12.30, tot în Piaţa Unirii va fi oferită o masă populară, respectiv plăcinte. Pentru buna desfăşurare a evenimentelor, între orele 8.00 – 14.00 va fi închisă circulaţia pe bd. Ştefan cel Mare, pe str. 14 Decembrie 1989 şi pe tronsonul de la intersecţia str. Muzicescu – Arcu până în Piaţa Unirii. Inclusiv circulaţia tramvaielor va fi oprită, mijloacele de transport cu traseu prin Piaţa Unirii (traseele 1, 3, 7, 8, 9 şi 13 ) urmând a întoarce în rondul din Tg Cucu, în timp ce tramvaiul 6 va circula pe traseul Dacia – str. Arcu – Billa – Gară – Dacia, iar autobuzele de pe traseul 36 va circula pe itinerarul Dacia – Gară – str. Arcu – str. Muzicescu – Copou.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/iasul-uitat-complet-de-ziua-unirii-nici-un-lider-national-important-nu-vine-azi-in-targ–150271.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Pentru a putea continua sa citesti stirile VremeaNoua, te rugam sa dezactivezi AdBlockerul. Acest lucru ne va ajuta ca pe viitor sa micsoram numarul de anunturi ce deranjeaza la navigarea paginii. Multumim!