Iată ce subiecte au picat la BAC – proba la Matematică, respectiv Istorie

La Subiectul I, candidații au avut de analizat două surse istorice despre Convenția de la Paris din 1858, Unirea Principatelor și domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Exercițiile au cerut extragerea unor informații din texte, identificarea unor spații istorice, stabilirea unei relații de cauză-efect și valorificarea cunoștințelor despre statul român modern. La Subiectul al II-lea, sursa a fost dedicată întemeierii Moldovei și afirmării sale în Evul Mediu, cu referiri la Dragoș, Bogdan, Lațcu și Petru I Mușat. Cerințele au vizat identificarea unor informații din text, formularea unui punct de vedere susținut cu argumente din sursă și redactarea unui scurt răspuns argumentativ despre participarea românilor la acțiunile militare antiotomane din secolul al XV-lea. La subiectul al III-lea, candidații au avut să elaboreze, în aproximativ două pagini, un eseu despre evoluția politică a României în a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Iată subiectele la Istorie, profil umanist
Iată subiectele la Matematică, specializarea Matematică-Informatică



