Local

Iată cum două asistente au reușit să păcălească sistemul. Au stat 20 de ani într-un apartament destinat medicilor

INCREDIBIL… Două asistente de la Spitalul Județean și o asistentă de la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Vaslui au ținut sub stăpânire un apartament destinat medicilor timp de 20 de ani. Vorbim de un apartament de 4 camere situat pe str. Podurilor, la blocul 370. Pentru timpul cât au stat acolo, cele trei asistente au plătit chirii modice. Cea mai mare chirie a fost plătită în anul 2025 și a fost de 238 de lei lunar. Acestea au fost scoase afară din acel apartament de abia în luna august a acestui an. Nu mai lucra la spital nici una din ele. Se pensionaseră de ceva vreme. Ce au lăsat în urmă e greu de descris. Pentru a putea fi locuit acum, acest apartament trebuie să intre într-un proces de reparații capitale. Acesta este situat la etajul 1, chiar pe malul pârâului Delea

Apartamentul, când a fost dat celor trei asistente, aparținea de Goscom, după care a fost preluat de SC Locativa SRL, societatea Primăriei Vaslui. În 2005, acest apartament avea destinația să fie la dispoziția personalului medical din spitalul județean, în special pentru medici. Însă ambiguitatea termenului “personal medical” a făcut ca, la acea vreme, apartamentul de patru camere să ajungă la Aurora Abutoaiei, Otilia Onilă, două asistente de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui și la o altă asistentă de la DAS. După o perioadă, apartamentele au avut destinație clară, pentru medici, însă asistentele noastre au rămas aici, fără să fie deranjate de nimeni. După ce au iești la pensie, au început să curgă notificările din partea spitalului ca acestea să părăsească spațiul, numai că cele trei le-au ignorat în totalitate. Într-un final, s-a reușit eliberarea apartamentului în luna august a acestui an, dar în urmă a rămas prăpăd. “Nu aveau nici măcar instalație de gaz trasă. Nu au făcut nicio amenajare, deși au stat acolo 20 de ani. Uitați-vă cum arată pe dinafară. Zici că e o peșteră”, a povestit un locatar din bloc. Ne-am interesat la Asociația de Proprietari dacă sunt datorii și administratorul nu a vrut să ofere presei aceste informații. Doar ne-a anunțat că apartamentul a fost eliberat și că va veni o echipă să-l renoveze.

Apartamentul va ajunge în final la o familie de medici tineri

Cei din conducerea spitalului spun că era dreptul lor să locuiască acolo, fiindcă în trecut apartamentul era destinat lucrătorilor medicali. “o sincopă a legii de atunci” a spus cineva din echipa de conducere. Aceste asistente au prins apartamentul în 2005 și au rămas acolo. De acum în colo vor locui medici în acest apartament. Cel care a descoperit totul a fost președintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan, care a făcut presiuni ca aceste asistente pensionare să părăsească apartamentul și acesta să fie dat la o pereche de tineri medici, de care spitalul are mare nevoie.

17 comentarii

  1. O mizerie de articol, ca majoritatea de la Vremea noua!
    Oare de cine putea fi scris aceasta marsavie de articol, decat de Timofticiuc?
    Cel din CA al Antibiotice Iasi, cumva?

  2. Cu ce drept le-ați menționat numele in acest articol public? Au condamnate definitivă? Deontologic ar fi sa se folosească prezumția de nevinovăție.
    Păcat domnule ziarist, păcat.

  3. Eu tot nu am înțeles titlul și anume :” Cum au reușit doua asistente sa pacaleasca sistemul ”
    E penibil de tot domnule T. Alții au zeci se mii și nu ii mai anchetează nimeni.
    Bănuiesc că aveau un contract în care era stipulată acea sumă. Nu cred că era contract de 2500 lei / luna și nu au plătit decât 10%….
    Sa fim oameni, la urma urmei sunt doua pensionare care împărțeau un apartament….

    1. Alții au devalizat o echipa de liga campionilor și nu a mai fost așa mare problema in Vaslui… Să pomenim de Mecanica, Vascovin , Textila, Blănuri, izolatoare, IPPSC, Moldosin , Racova, icil , Muntenita și n-o mai fost mare pagubă in sistem….

  4. Daca stateau asistente medicale in acel apartament ce s a intamplat?ele nu au voie sa aiba apartament de serviciu?numai medicii au voie?medicii isi permit da si plateasca chirie la un apartament de la un proprietar pt ca au salarii mari!altceva nu ati gasit de publicat decat de acest apartament care a fist dat unor asistente?care este problema?ele nu au drepturi?au numai obligatii?Sa va fie rusine ca denigrati niste oameni cinstiti,buni si profesionalisti!

    1. E bun articolul. Fără presa locală suntem rupți de realitatea din județ. Cât despre astfel de asistente e de rasul lumii. Cei care ați văzut sau ați auzit de ce nu a-ți spus nimic??? Întreb si eu. Cata prostie mai există. Cică au esit la pensie. Dar nu aveau bărbați, copii???

    2. Da, doar medicii au dreptul, pentru ca sunt greu de găsit, și îi aduc din alte localități, asistente sunt pe toate drumurile

  5. Apartamentul sigur va ajunge la cine trebui,nicidecum doctori… e apartament cu 4 camere.sa va interesați și în viitor unde a ajuns,dar sigur va dispărea la vreun barosan și îl bagă la chirie.

  6. O fi arătând balconul ăla a peșteră, dar nici ușa aia jegoasa și pereții aia zoiosi nu arata a loc pentru oameni, ci pentru animale.Zoaie ca pe ușă și pe pereții aia sunt in 99% din scările de bloc din Vaslui și din Romania.Asta a adus democrația, nepăsare și nesimțire.

  7. Bună treabă a făcut domnul Ciprian Trifan ! Pentru asta este plătit ?!? 🤔
    Cu siguranță ar fi locuit medici acolo…. probabil e vreun penthouse ! Că domnii doctori, săracii, nu trăiesc decit in apartamente cu chirie mică, oferite de autoritățile locale !
    Când țara arde….. cineva se piaptănă ! A rezolvat domnul Ciprian Trifan toate problemele județului….. asta era ultima problemă ! Bravo, domnule Trifan !!!! Atâta puteți ! Felicitări !

    1. Saracii medici, nu au bani, nu au mașină, hai sa le dam noi de la primărie.Cu salariul și cu ” cadourile” chiar șpăgile de la spital ce fac, se duc in vacante in țări străine.Sa-si facă spital privat și atunci nu o să aibă nimeni de comentat.Pai cand ai venituri din zece părți și o faci și pe nevoiasul cum sa nu o duci bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button