Iată cum se vor împărți banii primăriilor din județul Vaslui. Consiliul Județean Vaslui va repartiza 33,3 milioane de lei din impozitul pe venit (TABEL)
BANI… Consilierii județeni se reunesc săptămâna viitoare, pe 27 mai, într-o nouă ședință ordinară. Aceștia vor avea de dezbătut și votat zece proiecte de hotărâre, cel mai important fiind cel privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale ale județului Vaslui a unei părți din fondul aflat la dispoziția Consiliului Județean Vaslui din impozitul pe venit pentru anul 2025. Circa 33,3 milioane de lei vor fi repartizate către 83 de unități administrativ-teritoriale, alese în urma unei „analize” a solicitărilor trimise de primari despre stadiul în care se află investițiile și a urgența plăților. Cele mai mari sume de bani vor ajunge în comunele Codăești, Grivița, Tăcuta, Tutova și Vetrișoaia – câte 1 milion de lei. Potrivit documentelor anexate proiectului de hotărâre, necesarul total de fonduri solicitat de comunele aflate în nevoie se ridică la 800 de milioane de lei. Consiliul Județean Vaslui are la dispoziție, anul acesta, 43,6 milioane de lei din impozitul pe venit, bani care se repartizează integral comunelor, orașelor și municipiilor. „În vederea repartizării fondului de 6 % din impozitul pe venit, s-a procedat la consultarea în scris a primarilor care au comunicat necesarul de bani pentru asigurarea cofinanțării proiectelor de infrastructură și susținerea programelor de dezvoltare locală. Concluzionând, necesarul de fonduri solicitat până la această dată este în sumă de 800.000 mii lei, ceea ce înseamnă asigurarea necesarului în procent de aproximativ 5 %. Astfel, în urma analizei solicitărilor primite de la unitățile administrativ-teritoriale din punctul de vedere al stadiului în care se află investițiile și a urgenței plăților, propunem ca suma de 33.340 mii lei să fie repartizată în conformitate cu anexa la prezentul proiect”, se arată în proiectul de hotărâre.
Două municipii și o comună lipsesc de pe listă
Potrivit documentului, impactul socio-economic va consta în faptul că unităților administrativ-teritoriale din județul Vaslui li se vor repartiza sume din impozitul pe venit ce vor contribui la implementarea proiectelor pentru dezvoltarea localităților. Cei mai mulți bani vor ajunge în comunele Codăești, Grivița, Tăcuta, Tutova și Vetrișoaia – câte 1 milion de lei, Băceni – 950.000 lei, Huși – 900.000 lei. De cealaltă parte, cele mai mici sume vor fi distribuite comunelor Blăgești – 100.000 lei, Deleni – 150.000 lei, Gherghești – 150.000 lei, Dumești – 150.000 lei și Boțești – 160.000 lei. Două municipii și o comună lipsesc de pe listă. Este vorba despre Vaslui, Bârlad și comuna Bunești-Averești.
CONDUCATORII NOSTRI PREA IUBITI SI EXTREM DE COMPETENTI SA FACA O REFORMA IN ACEST DOMENIU IN SENSUL SA REDUCA NUMARUL COMUNELOR LA JUMATATE ( POATE UN PIC MAI MULT SAU POATE UN PIC MAI PUTIN ) . SA NU FIE NICI O COMUNA SUB 5000 DE LOCUITORI . ATUNCI SIGUR VOR AJUNGE BANIII , NU SE VA CONSTRUI ( SCOLI , GRADINITE , SEDII , ….. ETC ) NUMAI DE DRAGUL DE A FI FACUT !! SE VA CONTRUI PENTRU A FI UTIL SI FOLOSITOR COMUNITATILOR .
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
CONDUCATORII NOSTRI PREA IUBITI SI EXTREM DE COMPETENTI SA FACA O REFORMA IN ACEST DOMENIU IN SENSUL SA REDUCA NUMARUL COMUNELOR LA JUMATATE ( POATE UN PIC MAI MULT SAU POATE UN PIC MAI PUTIN ) . SA NU FIE NICI O COMUNA SUB 5000 DE LOCUITORI . ATUNCI SIGUR VOR AJUNGE BANIII , NU SE VA CONSTRUI ( SCOLI , GRADINITE , SEDII , ….. ETC ) NUMAI DE DRAGUL DE A FI FACUT !! SE VA CONTRUI PENTRU A FI UTIL SI FOLOSITOR COMUNITATILOR .