Local

Iată pe unde va trece Centura Hușului și ce localitate va deveni importantă peste noapte

VISUL LUI CIUPILAN…Se va face și la Huși Șoseaua de Centură. Primarul Ioan Ciupilan a promis-o în campania electorală, când a obținut primul său mandat, acum 17 ani și iată că de abia acum acest obiectiv prinde contur. A trecut prin multe CTE-uri (n.r. consilii tehnico-economice), iar zilele trecute l-a bifat pe cel mai important, cel ce ține de siguranța rutieră. Mai trebuie trecute doar două (CTE-ul în care se va stabili valoarea exactă a investiției, precum și aprobarea soluției tehnice propuse) și o ședință interministerială și totul va fi pregătit pentru licitație. Proiectantul care a realizat studiul de fezabilitate estimează că în luna decembrie 2025 se va lansa licitația pentru proiectare și execuție. Reporterii Vremea Nouă au obținut traseul (harta) acestei Variante Ocolitoare, dar și descrierea acesteia. Nu este mai lungă decât Centura Vasluiului, doar un pic mai mare decât cea a Bârladului, dar este cea mai spectaculoasă și mai eficientă dintre toate. Aceasta practic înglobează încă o localitate din comuna ce se învecineză cu Hușul, Epureniul, transformând astfel acea urbe într-o zonă metropolitană extinsă a “orașului dintre vii”. Mai mult, crează o legătură a Drumului European E 581 cu noul drum județean proaspăt asfaltat, DJ 244D, care face legătura cu Iașul prin Averești – Bunești – Podul Oprii – Coropceni (localitate din județul vecin). Varianta Ocolitoare pune cea mai importantă podgorie a Vasluiului, Ținutul Busuioacei și a Zghiharei, chiar pe Drumul European ce leagă Bucureștiul de Chișinău, prin Vama Albița. Cu această investiție, primarul Ciupilan scoate traficul greu din oraș, o dorință arzătoare a hușenilor, mai ales a celor de pe așa zisa variantă a orașului. “Chiar dacă Hușul pierde economic un pic, această Variantă Ocolitoare este bine venită pentru locuitori. Au fost trei intinerarii a acestei centuri, s-a agreat una care vine un pic mai departe de oraș, din cauza reliefului zonei”, a spus primarul “orașului dintre vii”.

Varianta Ocolitoare a Hușului va măsura 11,83 kilometri și începe de la intersecția Drumului European E 581, cu Drumul Județean care duce la Tătărăni (DJ 244E). Este vorba de curba de la poalele dealului din Dobrina, unde era în trecut un popas și acum o sală de evenimente. De acolo, centura Hușului merge pe Valea Lohanului pe care, la un moment dat, o traversează. Și apare primul pod de pe centură, din cele două, care măsoară 108 metri. Este un pod cu trei deschideri, adică are două rânduri de piloni față de capete și astfel se formează sub aceste trei ferestre, două de 30 de metri și cea din mijloc care are 40 de metri. Intrarea din E 581 pe centură se face printr-un sens giratoriu mare, care va avea patru ieșiri. În continuare traseul urcă pe coasta vestică a Dealului Lohan, iar la kilometrul 2 plus 252 m a fost prevăzut un viaduct cu 6 deschideri, în lungime de 261 m, pentru traversarea unei văi. La kilometrul 2 plus 980 m, Centura Hușului se intersectează cu Dumul Județean DJ 224D, care duce spre Averești și mai înainte spre Iași, prin localitatea Coropceni. La această intersecție a fost prevăzut un sens giratoriu, la fel cu patru intrări. Mai departe, traseul ocolește prin partea de nord-vest localitatea Epureni. În partea est a localității Epureni traseul intersectează Drumul Judetean DJ 284, la kilometrul 7 plus 750 m, care duce spre Duda, Arsura, Ghermănești. Aici va fi cel de al treilea sens giratoriu. Apoi Centura Hușului coboară spre Pârâul Recea pe care îl traversează peste un podeț dalat. Imediat după acest podeț, vine cel mai lung pod de pe centură, peste pârâul Valea lui Ivan la kilometrul 11 plus 226 m. Acest pod are 7 deschideri și măsoară 295,10 metri. Varianta ocolitoare revine pe Drumul European E 581, de această dată la Valea Grecului, unde a fost prevăzută a patra intersecție tip sens giratoriu. Iată așadar cum arată centura Husului, cu două poduri, un podeț dalat, 4 sensuri giratorii și un viaduct.

Pe porțiunile înclinate, sensurile de mers vor fi dublate cu încă o bandă pentru vehiculele lente

Șoseaua de centură va avea doar două benzi de circulație, aferente unei viteze de proiectare de 80 km/h. Există sectoare de drum în care a fost necesară reducerea vitezei de proiectare ca urmare a amenajării unor curbe deosebit de periculoase. Amenajarea curbelor deosebit de periculoase au rezultat ca urmare a adaptării traseului la terenul existent, în scopul evitării unor declivități peste limita recomandată sau a unor lucrări de artă costisitoare. Sectoarele unde vor fi curbe deosebit de periculoase vor fi marcate și semnalizate corespunzător. Curbele sunt amenajate în funcție de raza de racordare și de viteza de proiectare permisă de traseul studiat. Curbele au fost racordate cu arce de cerc, precum și cu două arce de clotoidă și arc de cerc intermediar. Razele curbelor sunt cuprinse între 150 m și 1.000 m. Cea mai mare pantă va avea maxim 6%, iar la pantele de urcare mai mari de 4% s-a prevăzut o bandă de urcare pentru vehiculele lente. Sunt trei astfel de zone, la patru kilometri cum se vine dinspre Dobrina și una aproape la Valea Grecului.

Două parcări mari, prevăzute cu grupuri sanitare, mese, dar și stație de încărcare pentru mașinile electrice

La intrarea dinspre Dobrina se va amenaja o parcare mare, pe o parte și alta a drumului, unde va fi cu siguranță un loc tainic de întâlnire a tinerilor din Huși și din localitățile limitrofe. Parcările sunt proiectate a fi de scurtă durată, la doi kilometri de primul sens giratoriu de la Dobrina, dispuse asimetric pe partea stângă și pe partea dreaptă. Fiecare dintre acestea a fost prevăzută cu: mese acoperite, grup sanitar, puț forat pentru alimentare cu apă, rezervoare etanșe vidanjabile, stație de pompare ape pluviale și rezervor tampon. Parcarea mai dispune de o platformă unde inspectorii de la ISCTR sau “ceterașii”, în jargonul șoferilor, vor cântări mașinile și platforme de containere ecologice. În acest spațiu sunt 29 locuri de locuri de parcare pentru autoturisme, două pentru autocare și 15 locuri pentru autovehiulele grele, precum și patru locuri pentru persoane cu handicap. De asemenea, este și o stație de încărcare electrică pentru 6 mașini. Cu alte cuvinte un mic loc de odihnă pentru șoferii care tranzitează zona, dar și o insulă de recreere pentru tinerii “orașului dintre vii”.

Centura Hușului va avea o lățime de aproape 10 metri cu tot cu acostamente

DATE TEHNICE…În adâncime Centura Hușului va sta pe o fundație din balast stabilizat de piatră cu lianți hidraulici de 20 de cm, de un alt strat de balast ca și fundație de 30 de centrimetri și unul de balast simplu. În total avem 70 de centrimetri de fundație. Pe acest strat gros de piatră urmează să se așeze alte trei straturi de mixtură asfaltică. 9 cm anrobat bituminous cu criblura, primul strat, apoi vin 6 cm beton asfaltic și la final stratul de uzură de 4 cm de mixtură asfaltică stabilizantă. În profil transversal au fost asigurate o parte carosabilă și o platformă caracteristice unui drum de clasă tehnică III. Astfel, partea carosabilă are 2 benzi de câte 3,50 m lățime, mărginită de acostamente consolidate de câte 1,50 m lățime, având următoarea alcătuire: două benzi de 0.75 m de încadrare realizate cu același sistem rutier ca și partea carosabilă, două benzi de 0.75 m acostamente propriu-zise ce vor fi consolidate prin intermediul unei structuri din beton și pe care se vor dispune rigolele de acostament pe tronsoanele în rambleu și în zonele unde este necesară dispunerea de parapete, la marginea platformei, aceasta va fi extinsă cu 0.90 m. Centura nu va fi toată iluminată, doar parcările, sensurile giratorii, viaductul și podurile. Pentru protecția fonică a imobilelor situate în zona sensului giratoriu de la începutul traseului, se vor amplasa panouri fonoabsorbante.

Intersectii

Traseul variantei de ocolire Husi intersecteaza urmatoarele drumuri clasificate :

One Comment

  1. Nu vedem centura în următorii 50 de ani . Au început sa gâfâie cu autostrada Moldovei , autostrada unirii mai au un pic și o abandonează, centura de la barlad au promis că o fac cu doua benzi sa fie o continuare a drumului expres dar au făcut-o cu o bandă. La mancat căcat îs primii „domnii” și la furat din banul public!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button