spot_imgspot_img
10.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Neamt in pelerinaj la biserica Precista din Bacau

- Advertisement -

Vineri, 10 august, la orele 9.30, la biserica Precista din Bacau va fi adusa in pelerinaj sfinta icoana a Maicii Domnului de la manastirea Neamt. Icoana va fi depusa, asa cum s-au obisnuit bacauanii in ultimii ani, in interiorul singurei ctitorii din Bacau a binecredinciosului voievod Stefan cel Mare. Pelerinajul, organizat cu binecuvintarea Inaltpreasfintitului Mitropolit Teofan al Moldovei si Bucovinei, si al Preasfintitului Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, va dura pina in ziua de 15 august, cind se va serba hramul bisericii Precista.

Credinciosii ortodocsi din urbea noastra si din imprejurimi, care nu au avut ocazia sa ajunga pina acum la manastirea Neamt, pot veni sa se reculeaga, sa se roage si sa se inchine la icoana facatoare de minuni. “Pe tot parcursul sederii Sfintei Icoane la biserica noastra vor fi oficiate slujbe speciale inchinate Maicii Domnului, Acatistul si Paraclisul, precum si rugaciuni catre Bunul Dumnezeu pentru ploaie si rodul pamintului”, a declarat preotul paroh ConstantinTomozei.

Istoria Icoanei facatoare de minuni de la Manastirea Neamt

In icoana apare reprezentata Sfinta Fecioara cu trei miini, tinind in brate pe Pruncul Iisus Hristos. Chiar daca unora li se va parea ciudat, aceasta reprezentare nu este o greseala a pictorului, ci este o insemnare peste veacuri a unei minuni petrecute in urma cu 1300 de ani.

“Prin aceasta icoana, ni se aduce in fata ochilor o minune savirsita in secolul VIII, cind Sfintului Ioan Damaschin i s-a lipit mina la loc in chip minunat, dupa ce i-a fost taiata pentru ca a combatut pe cei care luptau contra sfintelor icoane. Desi chipurile sfinte pictate pe aceasta relicva sint foarte bine intretinute, vechimea acestui icoane se pierde in negura timpului. Tinar fiind, Sfintul Gherman, care a trait pe vremea Sfintului Petru al II-lea, Patriarhul Constantinopolului, în jurul anului 665, a plecat în pelerinaj la Locurile Sfinte, ajungind si la Lida.

Impresionat de Sfinta Icoana ce o reprezenta pe Sfinta Fecioara, a pus zugravii sa-i faca o copie. Icoana a fost zugravita în culori. Pe o fata este chipul Maicii Domnului, iar pe cealalta parte este Sfintul Gheorghe.

În urma persecutiilor pornite împotriva icoanelor, Sfintul Gherman I, Patriarh al Constantinopolului, trimite copia icoanei din Lida – în jurul anului 739 – la Roma pentru a fi protejata. Aici Sfinta Icoana a ramas timp de 106 ani. In timpul Patriarhului Metodie I Marturisitorul, Sfinta Icoana a fost adusa de la Roma la Constantinopol, unde a ramas timp de 555 ani.

Pe la anul 1400, împaratul Ioan Paleologul, împreuna cu Patriarhul Metodie, a trimis Sfinta Icoana Mitropolitului Iosif al Moldovei, iar lui Alexandru cel Bun i-a trimis o coroana, o mantie si un sceptru. Toate acestea în chip de dar si pretuire fata de Moldova. Icoana sfinta a Maicii Domnului a fost gazduita de Mitropolia Sucevei pina în anul 1415, cind Mitropolitul Iosif, împreuna cu Alexandru Musat Voda au daruit-o ei însisi, Manastirii Neamt, unde se afla si astazi.

www.ziaruldebacau.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.