NationalUltima ora

IGPR: 25 de persoane din Bucureşti şi Ploieşti, cercetate pentru trafic de droguri de risc

Un grup infracţional compus din 25 de persoane din Bucureşti şi Ploieşti sunt cercetate pentru trafic de droguri de risc, fiind suspectate că au comercializat, prin intermediul unor „magazine de vise”, produse interzise.

Potrivit unui comunicat de presă al IGPR transmis, miercuri, AGERPRES, poliţiştii BCCO Ploieşti, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti, cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab”, au efectuat 11 percheziţii la locuinţele suspecţilor şi la trei magazine din Bucureşti şi Ploieşti, prin care se comercializau produse de tip „spice”.

La locuinţele percheziţionate s-au găsit droguri de risc, respectiv cannabis, sume de bani provenite din comercializarea acestora şi tehnică de calcul folosită pentru evidenţierea comercializării.

Poliţiştii au documentat, în perioada 2010 – 2011, activitatea infracţională a unei reţele specializate pe traficul şi consumul ilicit de droguri de risc, organizată şi coordonată de doi bărbaţi, unul de 26 de ani din Slănic, celălalt de 38 de ani din Bucureşti.

Pentru infracţiunile comise suspecţii riscă o pedeapsă de la 3 la 15 ani de închisoare.

AGERPRES.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button