Ilie Bolojan și-a publicat diplomele de inginer și de absolvire a facultății: „Pentru a nu se mai specula”
Ilie Bolojan a publicat joi diploma sa de inginer și cea care atestă faptul că a absolvit Facultatea de Matematică de la Universitatea din Timișoara. Demersul vine după ce Libertatea a scris că la facultatea pe care a absolvit-o premierul durata studiilor trebuia să fie de 5 ani, însă el a urmat cursurile doar 3 ani.
Ilie Bolojan spune că a făcut stagiul militar obligatoriu din acea perioadă înainte de a începe facultatea, deci așa se explică de ce în CV-ul său apare un an de pauză între momentul finalizării studiilor liceale și începerea celor universitare.
„Imediat după terminarea liceului, potrivit reglementărilor din acea perioadă, tinerii admiși la facultate efectuau 9 luni de armată, iar cei care nu intrau la facultate făceau un stagiu militar de 1 an și 4 luni. În cazul meu, am efectuat serviciul militar înainte de a începe studiile universitare, ceea ce explică acea „pauză” menționată între finalizarea liceului și începerea facultății”, a scris Ilie Bolojan pe Facebook.

El explică și că avea posibilitatea să facă facultatea de 5 ani, dacă și-ar fi dorit să poată preda la liceu, însă a preferat să urmeze studiile o perioadă de 3 ani, atât cât avea nevoie pentru a preda la gimnaziu.
„În ceea ce privește durata studiilor universitare, specializarea Matematică avea, la acel moment, două trasee distincte: unul de 3 ani pentru cei care doreau să predea în învățământul gimnazial și unul de 5 ani pentru cei care vizau predarea la liceu. Eu am urmat forma de 3 ani”, a scris Bolojan.
„Așadar, toate informațiile referitoare la parcursul meu educațional sunt clare, verificabile și conforme cu cadrul legal al perioadei respective. Consider important ca aceste precizări să fie cunoscute, pentru a nu se mai specula pe teme care pot fi ușor lămurite prin fapte și documente”, afirmă premierul.

Libertatea a publicat joi un articol în care se precizează că sunt neclarități în CV-ul premierului Bolojan. Într-un răspuns al Universității din Timișoara publicat de Libertatea se precizează că Ilie Bolojan a primit diploma de absolvire a facultății în iunie 1993, lucru confirmat și de documentele publicate joi de premier…https://hotnews.ro/ilie-bolojan-si-a-publicat-diplomele-de-inginer-si-de-absolvire-a-facultatii-pentru-a-nu-se-mai-specula-2093409