spot_imgspot_img
11.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Impact fatal pe un drum comunal din Iaşi, soldat cu un mort şi doi răniţi

- Advertisement -

Echipele de salvare ajunse la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru unul dintre pasageri, care a decedat.

Un accident grav s-a produs marţi dimineaţă, 24 mai, pe raza comunei Cotnari, în judeţul Iaşi. Şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi a ieşit de pe carosabil, oprindu-se într-un copac de pe marginea drumului.

În urma impactului, două persoane, în vârstă de 71 şi 67 de ani au fost rănite, iar cea de a treia şi-a pierdut viaţa la 53 de ani.

„Poliţiştii Poliţiei Oraşului Hîrlău au fost sesizaţi despre un accident rutier soldat cu victime omeneşti ce a avut loc pe DC 144, în afara localităţii Cotnari. Din cercetările efectuate la faţa locului, a rezultat faptul că un bărbat în timp ce ar fi condus un auto pe drumul public, ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi intrat în coliziune cu un copac.  În urma accidentului a rezultat decesul unei pasagere din auto, precum şi rănirea unei alte pasagere şi a şoferului. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, au transmis reprezentanţii IPJ Iaşi.

Citeste mai mult: adev.ro/rcdoch

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.