NEATENȚIE… Un accident, soldat cui două victime, s-a petrecut în cursul acestei dimineți pe raza municipiului Vaslui, între două vehicule, o dubiță și un autoturism. În urma impactului violent, produs chiar la o trecere de pietoni, ambele vehicule au fost serios avariate. Două’ persoane au fost rănite, au primit îngrijiri de la echipajul medical ajuns la fața locului, dar au refuzat transportul la spital. „Pompierii din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui au intervenit pentru asigurare măsuri PSI la un accident rutier produs în municipiul Vaslui în care au fost implicate două vehicule. La misiune a fost alocată o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul pentru descarcerare cu 6 militari. De asemenea, au intervenit și două ambulanțe aparținând SAJ Vaslui. În urma accidentului au rezultat două victime, ambele fiind conștiente, neîncarcerate. Acestea au fost evaluate medical la locul accidentului de către echipajele SAJ Vaslui, iar ulterior au refuzat transportul la spital. Pompierii au curățat lichidele combustibile de pe asfalt și au asigurat toate celelalte măsuri de prevenire specifice în astfel de cazuri”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.
Primarul, prefectul, poliția se aude?!…ne calcă dobitocii pe trecerea de pietoni și pe trotuar!…Se poate face ceva?
După avariile produse ne dăm seama cu ce viteză circulau aceste mașini pe stradă Slt Ioanesei Adrian ( 11 iunie), căci acolo a avut loc accidentul. Poate montează primăria niște cocoașe la intersecția cu str Veteran Țurcanu și 13 Septembrie, unde sunt și cele două treceri Ptr pietoni. Așa poate îi mai calmează pe vitezomani.
Acum două săptămâni a mai fost un accident acolo și cu ceva timp în urmă, două fete au luat pe sus de pe trecerea Ptr pietoni.
Erai bine, cândva. Ziceai lucruri mai bune… Stăm în cocoașe și semafoare din sută în sută de metri… Sa le dăm idei că și așa s au oprit la alea de la Silver… Urmează semaforul de pe Traian și s a terminat cu șmecheria
Eu zic că sunt bine și acum, dar ce văd zilnic pe strada respectivă (și nu numai) mă înfricoșează. Unii nu au nevoie de cocoașe pe stradă ci de bariere, de ziduri! Nu știi ce măsuri să iei să oprești nesimțirea sau nepăsarea în trafic. În acea zonă, deși sunt camere video montate, este trecere pentru pietoni, linie continuă, sunt nenumărate depășiri efectuate peste toate acestea (depășirea se realizează în viteză). Nimeni nu le vede, nimeni nu face nimic! Stăm cu radarul la limita de 50 și cine cade, cade, iar pe unele străzi din Vaslui, atunci când se poate, se circulă și cu 80- 90 km/h.
Nu știu ce ne poate civiliza sau să ne readucă bunul simț.
Și îți dai seama unde am ajuns dacă pentru a nu se mai parca pe la colțul intersecțiilor au fost nevoiți să monteze acei stâlpi de delimitare a benzilor? Unde suntem? Ne mai revenim?
pacat ca n a murit nimeni
Din cauza defectelor masinii sau ale soferilor. Unii conduc deparca circula singuri pe drumuri. 8b
Mașina nu are defecte, defecti sunt șoferii
Dacă masina nu are un ITP, un RCA, o revizie periodica. ….clar poate avea defecte!! . Și da…și un șofer poate avea „defecte”, adica sa se urce la volan, stiindu-se cu probleme de sănătate!