spot_img
spot_img
15.4 C
Vaslui
10-mai-2025

IMPORTANT Cele 21 de cluburi din Iaşi în care se poate muri cu zile

- Advertisement -

După zile întregi de presiuni şi articole tematice ale „Ziarului de Iaşi”, autorităţile au catadicsit să facă publică, în sfârşit, abia ieri, lista completă a cluburilor din Iaşi care nu au autorizaţie de funcţionare de la Primărie. Timp de aproape o săptămână, cât a trecut de la tragedia din Bucureşti, mii de părinţi ieşeni au trebuit să-şi înfrângă îngrijorarea atunci când copiii lor plecau în oraş, neştiind un lucru pe care autorităţile li l-ar fi putut spune imediat: este sau nu sigur şi autorizat clubul în care a plecat fiul sau fiica lor?
Motivul tăcerii municipalităţii poate avea o explicaţie: numele unor patroni au legături cu cei mai importanţi oficiali ai Primăriei. Cifrele publicate ieri te strâng în spate: două cluburi din trei, din totalul celor 33 din oraş, funcţionează fără a avea autorizaţie

Autorităţile locale au aplicat primele sancţiuni cluburilor din Iaşi după tragedia din Colectiv. Unul dintre localurile amendate aparţine fiului viceprimarului Gabriel Surdu, iar altul este strâns legat în mediul public de numele primarului interimar Mihai Chirica. Echipe mixte de control au verificat peste 10 cluburi de pe raza oraşului, dar majoritatea dintre acestea erau închise.
Cu toate acestea, potrivit lui Chirica, amenzile vor fi trimise prin poştă în cazul cluburilor care nu au emisă autorizaţia de funcţionare din partea Primăriei. Municipalitatea a verificat 33 de societăţi comerciale de profil, şi a constatat că nu mai puţin de 21 dintre acestea, adică două treimi, nu au avizul administraţiei locale.

Ce cluburi au primit amenzi

Cele mai mari amenzi le-a încasat Master Club din Tudor Vladimirescu. „Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a aplicat o amendă de 50.000 lei, pentru lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, Corpul de Control al primarului una de 5.000 lei pentru lipsa autorizaţiei de funcţionare, iar Direcţia Sanitară Veterinară a dat somaţii pregătitoare aplicării sancţiunii contravenţionale, conform propriului regulament al instituţiei”, a declarat ieri Chirica.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cele-21-de-cluburi-din-iasi-in-care-se-poate-muri-cu-zile–110662.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.