Importanța Zilei Internaționale a victimelor Holocaustului!

ISTORIE… Pe 27 ianuarie are loc comemorarea anuală, la nivel internațional, a Zilei Internaționale a victimelor Holocaustului, decisă în 2005, printr-o rezoluție ONU. 27 ianuarie marchează data la care, în 1945, prin deschiderea porților lagărului de la Auschwitz Birkenau omenirea a descoperit un act imens de barbarie. Moartea celor 6 milioane de evrei și a altor persoane de alte naționalități – a lăsat o pată imensă de sânge pe ceea ce a însemnat și înseamnă civilizația europeană. Nazismul a reprezentat forma extremă a rasismului, a refuzului de a conviețui.

Oricât de complex, fenomenul Holocaust poate fi redus la o ecuație cu trei termeni: călăi, victime, martori. Dacă Shoah și Holocaust sunt termeni folosiți mai degrabă de victime, iar genocid și etnocid, mai degrabă de martori, e interesant ce terminologie au utilizat călăii. Este vorba de Endlosung („soluție finală), dar în document au preferat un alt cuvând, aparent mai inofensiv: „vernichlung„. Și acest termen a fost diferit de înțeles și tradus, dar ținând cont de rădăcina cuvântului (nichts), el nu poate fi echivalat decât cu anihilare (cu rădăcina nihil) sau nimicire (cu rădăcina nimic). De pildă, în procesul verbal al sinistrei Conferințe de la Wannsee (ședința a avut loc la 20 ianuarie 1942, la Berlin), s-au stabilit, în conformitate cu voința lui Adolf Hitler- detaliile tehnice pentru anihilarea a peste 11 milioane de evrei din toate țările Europei. România, inclusiv Basarabia (dar exclusiv Transilvania de nord), figura cu un număr de 342.000 de evrei, care urmau să fie anihilați. Protocolul de la Wannsee – planul celei mai mari crime din istoria omenirii, ar trebui știut de orice cetățean al planetei drept cel mai sinistru și inuman document de istorie recentă.

„Holocaustul este un capitol trist de istorie pe care tinerii de astăzi trebuie să-l învețe încă de pe băncile școlii”

Oliver Lustig (n. 4 noiembrie 1926, Șoimeni, județul Cluj – d. 19 aprilie 2017, Cluj Napoca) a fost un scriitor român de origine evreiască, supraviețuitor al lagărului de exterminare de la Auschwitz, general maior în Armata Română, doctor în istorie și economie politică, ziarist și scriitor, autor de cărți despre Holocaust și despre cel de-al Doilea Război Mondial. Bazându-ne pe mărturiile sale, consemnăm câteva date și momente care definesc încredibilul calvar al vieții familiei sale (modalitatea aplicării Protocolului de la Wannsee în Transilvania de nord): „Constat cu consternare că pe măsură ce numărul supraviețuitorilor celei mai mari crime din istoria omenirii scade vertiginos, negativiștii se înmulțesc cu fiecare cuvânt așternut pe hârtie, profanează fără să le tremure mâna, memoria sacră a celor 6 milioane de oameni exterminați, fără să fi fost acuzați și nici chiar bănuiți de vreo vină, doar pentru faptul că s-au născut evrei. Ca unul care în tot acest timp am văzut cu ochii mei, cum imediat după coborârea din tren, mamele și copiii până la 14 ani, bătrâni și bolnavi se târau în coloane ce păreau fără de sfârșit – spre camerele de gazare. Holocaustul este un capitol trist de istorie pe care tinerii de astăzi, viitori cetățeni ai unei Europe democratice, lipsită de prejudecăți, xenofobe și rasiale, trebuie să-l învețe încă de pe băncile școlii. Numai cunoscând și veștejind un asemenea capitol, faptele de atunci nu se mai pot repeta, cunoașterea Holocaustului fiind o „vaccinare” împotriva extremismului de dreapta”. În concluzie, în lagărele de concentrare, unde der Tod, moartea, era la ea acasă, puteai să mori și de moarte naturală. Și au murit mulți, sute de mii, de moarte naturală: de foame… de sete… de epuizare… de boală… de dor. Dor de copii, de părinți, de soție, de iubită… Dor de casă… de țară… de libertate… dor de viață… VIAȚĂ!

Prof. Constantin Focșa