În comuna Deleni, copiii nu mai merg cu plugușorul dintr-un motiv incredibil! Se cere intervenția primăriei
PROBLEME… Vasluiul este la un pas să ajungă județul câinilor fără stăpân. Numărul acestora, mai ales în mediul rural, este greu de cuantificat, iar autoritățile locale nu-și permit padocuri și servicii specializate pentru gestionarea lor, deși legea îi obligă să le aibă. În comuna Deleni, această problemă pare a fi mai gravă ca oriunde, iar principalele victime sunt copiii. În ședința de ieri a legislativului, consilierii locali i-au cerut primarului Doru Eșanu să ia măsuri, altfel încât să nu se înregistreze incidente. “Numărul câinilor e atât de mare încât ne este frică să mai ieșim de stradă. Anul acesta, mulți copii nu vor mai merge cu plugușorul din cauza acestor maidanezi”, a atras atenția un membru al Consiliului Local.
Maidanezii reprezintă o problemă pe care statul român nu o poate gestiona. Cel puțin asta arată realitatea din teren. Dacă în majoritatea orașelor există o evidență, măcar aproximativă a câinilor fără stăpân, dar și padocuri, plus servicii specializate în capturarea lor, în mediul rural, fenomenul pare total scăpat de sub control. În prezent, este foarte greu de spus cîți câini fără stăpân se află pe raza fiecărei comune, iar măsurile de capturare și rezolvarea legală a problemei sunt, în numeroase cazuri, ca inexistente. Situația este cu atât mai gravă, cu cât, anul acesta, au fost înregistrate sute de persoane care au ajuns la spital, cu plăgi provocate de maidanezi.
În comuna Deleni, câinii abandonați atentează la obiceiurile de iarnă
În ședința de Consiliu Local de vineri, problema câinilor maidanezi a fost intens dezbătută, mai ales că în curând se apropie perioada când copiii vor merge din casă în casă cu plugușorul. Mulți dintre ei se tem însă să mai iasă din casă, din cauza atacurilor recente ale acestor animale, motiv pentru care unii consilieri i-au cerut primarului Doru Eșanu să caute o rezolvare cât mai rapidă. “Avem consăteni de-ai noștri care îI hrănesc în fiecare zi. Vin cu sacii de mâncare și le răstoarnă pe marginea drumului, de am ajuns să ne fie frică să mai circulăm pe acolo. Solicităm ca împotriva acestor persoane să se ia măsuri dure, altfel anul acesta nu vom mai avea copii care să meargă cu uratul” au declarant consilierii locali. Edilul Doru Eșanu a recunoscut că în comuna sa, câinii fără stăpân sunt o problemă gravă, pentru care trebuie găsită o rezolvare, însă acest demers trebuie pornit de la nivel județean. Luna trecut, în sala mare de ședințe a Consiliului Județean, primarii vasluieni au discutat despre această problemă, pentru că în prezent nu este comună care să nu aibă de suferit de pe urma maidanezilor, însă ședința s-a finalizat fără o soluție concretă.