spot_img
spot_img
25.1 C
Vaslui
18-aug.-2025

ÎN CURÂND: Tabără de astronomie la Dodești!

- Advertisement -
ENTUZIASM… La această activitate se pot alătura și alți astronomi amatori, membri ai altor cluburi și asociații astronomice din țară sau oricine e pasionat de astronomie. Locația exactă, o puteți găsi conform hărții puse la dispoziție!

OBSERVAȚII ASTRONOMICE… În perioada 20-25 august 2025, se va organiza cea de-a XII-a ediție a taberei de astronomie „Să cunoaștem cerul!”. Activitatea este organizată de Observatorul Astronomic și Astroclubul „Perseus” din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, județul Vaslui, în colaborare cu Primăria Comunei Dodești. Tabăra de astronomie este destinată în special celor pasionați de astronomie și membrilor Astroclubului „Perseus” Bârlad. La această activitate se pot alătura și alți astronomi amatori, membri ai altor cluburi și asociații astronomice din țară.

„Toți cei care doresc să participe la tabăra de astronomie trebuie să vină pregătiți corespunzător genului acestei activități: cort, izopren, haine groase, apă potabilă și alimente neperisabile pentru cel puțin trei zile. Publicul larg poate participa împreună cu membrii clubului de astronomie la observații astronomice, accesul fiind liber. Persoanele interesate care dispun de mijloc de transport sunt invitate, începând cu ora 20:30, în perioada 20-24 august 2025, să privească cerul prin instrumentele aflate în dotarea Observatorului Astronomic. Pe timpul zilei, între orele 12:00 și 14:00, se vor organiza și observații solare, cu telescopul solar «Lunt».”, a făcut cunoscut organizatorul Ciprian Vântdevară.

Regulament de desfășurare a taberelor de astronomie în anul 2025

Pentru desfășurarea în bune condiții a taberei de astronomie, participanții au obligația să respecte niște reguli. Unele par ciudate, cum ar fi de exemplu „Toți participanții la tabără au obligația să păstreze liniștea în intervalul orar: 2.00 – 10.00 (dimineața), în fiecare zi a taberei de astronomie” sau „Pe timp de noapte se vor folosi doar lanterne cu lumină roșie”. Dar sunt și reguli de bun simț cum ar fi: „Vor participa în tabără doar persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani, prin excepție pot participa și persoanele care au sub 18 ani, dacă acestea sunt însoțițe de cel puțin unul din părinții legali, sau părintele va da o declarație pe propria răspundere că a luat la cunoștință despre acest regulament și că este de acord ca fiul/fiica să participe la această activitate” sau „Persoanele prezente în tabăra de astronomie sunt obligate să respecte indicațiile organizatorului și să nu părăsească locația fără înștiințarea acestuia; să nu fumeze, decât în locuri special amenajate; focul deschis în perimetrul taberei este interzis (cu excepția unor locuri special amenajate pentru picnic și grătar); este interzisă distrugerea arborilor și a vegetației din spațiul forestier unde este amplasată tabăra sau toți participanții sunt obligați să păstreze curățenia și să participe la realizarea curățeniei de la finalul taberei”. Bineînțeles sunt și reguli tehnice precum „toți participanții sunt obligați să utilizeze cu atenție instrumentele pentru observații astronomice. În caz de deteriorare a acestora, vor fi nevoiți să suporte costurile de reparație sau de achiziție a unui nou echipament”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.