spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

În Thailanda, o tânără a ajuns la închisoare pentru că s-a îmbrăcat la fel ca regina țării la un protest

- Advertisement -

O activistă din Thailanda a fost condamnată la 2 ani de închisoare, după ce un tribunal a ajuns la concluzia că a insultat monarhia îmbrăcându-se ca regina thailandeză.

Jatuporn „New” Saeoueng, 25 de ani, a purtat o rochie roz la un protest care a avut loc la Bangkok în 2020. Ea a negat acuzația de insultă, spunând că nu a făcut altceva decât să poarte o rochie tradițională. Însă Thailanda are legi stricte până la absurd, care interzic orice critică la adresa regelui și familiei regale.

După ce regele Maha Vajiralongkorn a urcat pe tron, ​​începând cu 2019, grupurile de activiști spun că autoritățile au aprobat din ce în ce mai mult legi privind lezmaiestatea pentru a anula o mișcare tot mai vizibilă în Thailanda care cere reforma monarhiei.

Din noiembrie 2020, cel puțin 210 protestatari au fost acuzați de infracțiuni de lezmaiestate, după o perioadă de trei ani în care aceste legi nu au fost deloc aplicate, potrivit BBC, care citează grupuri juridice thailandeze. Organizațiile pentru drepturile omului au criticat în termeni foarte duri verdictul de luni. Jaturpon a fost condamnată la 3 ani, dar pedeapsa a fost redusă apoi la 2 ani.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/in-thailanda-o-tanara-a-ajuns-la-inchisoare-pentru-ca-s-a-imbracat-la-fel-ca-regina-tarii-la-un-protest-2081365

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.