spot_imgspot_img
20.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

În timp ce hușeanul confundat cu un boschetar era plimbat printre spitale, locuința i s-a făcut scrum!

- Advertisement -
Casa bărbatului care a ajuns băut și lovit la spital a ars din temelii, în timp ce acesta era purtat între spitale

TRAGIC… Cum un necaz nu vine niciodată singur, iată că o altă năpastă a picat peste hușeanul de 66 ani, a cărui familie a acuzat recent spitalul Huși că nu l-ar fi tratat pentru un traumatism grav la cap, pe motiv că era murdar și beat! Cât timp era plimbat de la un spital la altul, omului i-a luat foc locuința și scrum s-a făcut. Acum, este în comă la un spital din Iași, după ce a suferit o operație complicată. Rudele sale spun că nici măcar nu mai au unde să îl aducă, dacă va fi externat. “Medicii de la Iași au fost sinceri și au spus că nu cred că își va reveni din comă. Au spus că s-a pierdut prea mult timp. Casa a ars după ce el a fost dus la spital”, spun fiii săi.

Ghinioanele se țin lanț de Marin, bărbatul care dăunăzi a căzut cu capul de asfalt, iar când a fost dus la Spitalul Huși, medicii l-au trimis acasă după numai câteva ore, întrucât, au spus ei, analizele nu au relevat niciun traumatism. A doua zi însă, omul a fost adus din nou, confuz și cu agitație psihomotorie post-traumatică, iar imediat medicul de la CPU l-a dirijat către Spitalul din Vaslui, a cărui medici au înțeles imediat gravitatea situației și au direcționat pacientul la un spital din Iași. Aici a fost operat la cap, însă medicii au transmis familiei clar faptul că șansele ca pacientul să își revină sunt minime. “Domnii doctori de la Iași, care sunt oameni de mare bunătate și nu se uită că poate ești mai sărac, mai prost, mai cum ești, au fost sinceri și ne-au spus că s-a pierdut prea mult timp. L-au operat, ca să nu se piardă și ultima speranță. Ne-au spus că lovitura a fost prea puternică și pentru că s-au pierdut multe ore până să fie operat, acum e în comă de gradul III”, spune fiul său.

“O doamnă de la CPU i-a spus fratelui meu să îl ia acasă pe tata, că e beat și îi pișă cearșafurile”

După ce a ajuns la Spitalul din Iași, unde a fost operat, acasă, la Huși, altă pacoste îl păștea pe hușeanul de 66 de ani. Locuința ponosită de pe o stradă din cartierul Dric, i-a luat foc, în noaptea de 3 spre 4 martie. Au venit pompierii, au intervenit prompt, dar din casă nu s-a mai putut salva mai nimic. Totul s-a făcut scrum. Cauza ar fi un scurtcircuit. Acesta recunoaște că nici nu va mai face nimic pentru această locuință, care nu era proprietatea bătrânului, ci e un bun comun al mai multor moștenitori. “Nu are sens să mai facem nici măcar o cămăruță, că, probabil, după ce zidim ceva aici, vin ceilalți și spun că e a lor”, susține fiul hușeanului. “Acum toată supărarea noastră e pe spitalul Huși. Noi suntem 7 frați și ne-am sfătuit că, dacă moare tata, noi mergem și facem grevă în fața Spitalului Huși. Anunțăm la Poliție, cum se face, dar mergem acolo, ca să știe toată lumea ce s-a întâmplat. Mulți pățesc multe, dar nu fac nimic. Fratele meu a spus că nu poate uita cum o doamnă de acolo, de la CPU, îi spunea să îl ia acasă pe tata că nu are nimic, că doar e beat și îi pișă cearșafurile. Și era foarte supărată. Era nenorocit la cap, dar cearșafurile erau mai importante decât viața unui om”, afirmă fiul pacientului.

Spitalul Huși respinge toate acuzațiile!

De partea cealaltă, conducerea Spitalului Huși a respins acuzele familiei. “În privința acestui caz, pot spune, pe baza documentelor, faptul că pacientul de 66 de ani a venit la CPU pe data de 27 februarie, orele 15:20. A fost adus de Ambulanță, după ce a fost găsit căzut în stradă, în fața unui magazin. Pacientul se află în evidența spitalului Huși cu etilism cronic, iar acum, la prezentare, i s-a determinat o alcoolemie de 1,76 (aproape de coma toxică, n.r.). I s-au efectuat analizele sangvine, electrocardiograma și radiografii. De asemenea, i s-a administrat medicația specifică etilismului acut. După aceea, în jurul orelor 21:00 starea sa generală s-a îmbunătățit. A fost luat acasă de un membru al familiei. De reținut un aspect foarte important: după ce a fost adus cu Ambulanța la Spital, în urma examenului clinic nu s-a relevat existența unui traumatism, aspect susținut și de investigațiile imagistice, care pot fi oricând văzute. Așadar, pacientul a plecat acasă, după ce starea sa generală s-a îmbunătățit. În dimineața zilei de 28 februarie, la ora 10:30, pacientul revine la CPU, pentru o stare confuzională și agitație psihomotorie post traumatică. A fost reinvestigat clinic și paraclinic, ulterior fiind dirijat către Spitalul Județean Vaslui, în vederea evaluării și efectuării investigațiilor complementare, de înaltă rezoluție. Am înțeles, ulterior, că pacientul a fost trimis la Iași. Tot ceea ce pot să spun eu, în calitate de manager, este că, analizând documentele medicale, atitudinea colegilor din CPU Huși a fost una profesionistă, gestionând în mod adecvat situația, atât din punct de vedere medical, cât și procedural. Dar dacă există suspiciuni de agresiune, atunci organele competente cu siguranță vor putea lămuri situația din acest punct de vedere. În acest caz am dispus efectuarea unei anchete interne, care va clarifica prezenta situație cu maximum de transparență”, a declarat managerul dr. Bogdan Popa.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

  1. Cu privire la faptul că era un bețiv din tagma pârliților…să nu uităm că sunt multe exemplare și printre intelectuali.Problema este modul cum a fost tratat din start.Ținându-se cont de faptul că căzuse cu „tifda„ de asfalt..se impunea un examen tomografic.. și după caz.. .expedierea sau nu către Iași.Parcă așa se obișnuiește pe la UPU când un cetățean reclamă lovituri ascunse.

  2. Acest neam „Lila” este un nume rasunator in scandalurile urbei.. vezi un lila care poza in salvator tot pe la alina darie ,un lila beat cu scandal in cimitire etc.. nu i-a turnat nimeni cu sticla pe gat sa apara beat si pisat cum chiar familia lui recunoaste..eu stiu ca toti au drepturi dar sa am pardon hai si o obligatie in punctele esentiale..f important nu veni beat ca porcul la spital si spala-te..este un minim de respect !!! Si inca un lucru pt devoratorii de senzational..din momentul plecarii de pe poarta institutie pana la revenire a trecut destul timp pt a i crapa careva capul cu buna intenție sau a cadea de la mahmureala singur..mai lasati vrajeala de 2 bani

  3. Dupa cum arata casa nu cred ca era bochetar ci doar homless!! Poate ca intetionat rudele au dat foc cosmeliei, ca sa acopere ceva urme ale unei agresiuni la care l-au suspus pe onorabil, iar acum fac scandal ca sa abata atentia de la adevarata problema!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.