spot_img
spot_img
8.3 C
Vaslui
20-mai-2025

VIDEO | În ținuturile legendare ale mamuților preistorici de la Mânzați, un constructor intră cu excavatoarele în parcul palentologic

- Advertisement -

INCONȘTIENȚI… La Vaslui e junglă în ceea ce privește exploatarea materialului nisipos din „gropile de împrumut”. Nu se ține cont de nimic și unii consideră că se poate exploata gratuit material nisipos fără niciun fel de aviz de la Mediu sau de la Agenția Națională de Resurse Minerale. Reporterii „Vremea Nouă” au descoperit o astfel de „groapă de împrumut”, exploatată ilegal, în comuna Ibănești, satul Mânzați, într-un loc special, mai exact în apropierea parcului paleontologic din Mânzați, unde s-a făcut una dintre cele mai importante descoperiri naționale din perioada preistorică. Exploatarea acelei gropi de către o firmă privată nu se făcea cu vreo camionetă mică sau căruțe, ci cu camioanele de 25 de tone, iar cât reporterii „Vremea Nouă” au zăbovit acolo, s-au încărcat trei asemenea mașini. Am încercat să stăm de vorbă cu patronul companiei Frenauto Universal SRL, Sandu Bugeac, dar acesta nu ne-a răspuns la telefon. Uluitoare este însă declarația primarului comunei Ibănești, George Pîrlog.

În județul Vaslui problema gropilor de împrumut pare un fel de… Fata Morgana. Dar să definim ce însemană „groapă de împrumut” și de ce este important ca factorii de decizie din județ și contructorii să respecte normele ce se impun. O groapă de pământ este locul de unde se exploatează de către constructori sau chiar și către privați acel pământ de umplutură, folosit pentru diverse lucrări de construcții. Sunt acele locuri de unde sătenii își procură materialul din care fac chirpici sau vălătuci. Este vorba despre acel sol argilos sau nisipos, după caz. Când exploatează localnicii pentru construcția de case, nu se supără nimeni, dar când firmele de construcții iau mii de metri cubi și îl transportă la construcția de șosele sau terasamente, atunci e o problemă. O „groapă de împrumut” trebuie mai întâi autorizată de Agenția de Mediu, iar instituția îți spune cum trebuie să faci această exploatare. De regulă, se îndepărtează stratul de câteva zeci de centimentri de cernoziom, se depozitează separat, după care se intră la exploatare. După terminarea procesului, stratul de cernoziom este adus înapoi și terenul refăcut. Pasul doi, proprietarul terenului, primăria sau persoana fizică, este obligat să încheie un contract de concesiune cu constructorul și trebuie să plătească la Agenția Națională de Resurse Minerale, o taxă de 50 de bani pe metrul cub de pământ exploatat. Este bine de știut faptul că în România, subsolul patriei aparține statului și nu proprietarului de teren. Parchetul European, de pildă, a investigat exploatarea mai multor gropi de împrumut din județ, cu ocazia construcției șoselei de centură de la Bârlad, de unde s-au folosit milioane de metri cubi de pământ. 

În proiecte este prevăzută ca resursă financiară procurarea pământului de umplutură

În marile proiecte de construcție a drumurilor este prevăzută o sumă de bani pentru achiziționarea pământului de umplutură. De obicei, constructorii se folosesc de acești bani în alte scopuri Pentru că se duc la gropi neautorizate, clandestine, fără să plătească niciun leu, de aici rezultă profituri bune pentru ei. Așa s-a întâmplat și la Mânzați, când firma Frenauto Universal a exploatat nisip dintr-o groapă care aparține unei persoane fizice. În acest loc nu mai vorbim de lutul de vălătuci, ci de un material foarte bun, nisipos, care se vinde cu câteva sute de lei metrul cub, pe piața liberă. L-am întrebat pe primarul comunei Ibănești, comună pe raza căreia se află localitatea Mânzați, dacă știe despre acest lucru și ne-a spus că da. „E vorba despre constructorul care se ocupă de asfaltarea drumului comunal ce leagă Ibăneștiul de Mânzați și mi-a cerut să exploateze de acolo nisip, că i-ar trebui pentru drumul din comuna noastră. Mi-a precizat că are acceptul proprietarului terenului și acum mă întreba pe mine, dacă îi permit și eu. Fiind o chestiune pentru interesul comunei noastre, eu i-am dat acceptul mai ales că avea aprobarea proprietarului”, a declarat primarul George Pîrlog care, în trecut, a fost și secretarul comunei și, teoretic, ar fi trebuit să știe mai multe despre legislația în cauză. L-am întrebat dacă groapa este autorizată, dacă au înștiințat Agenția Națională de Resurse Minerale, iar fostul secretar, ajuns primar, a zis că habar nu avea de această procedură. Îl anunțăm noi pe această cale ce riscă atât proprietarul, cât și firma de construcție. Proprietarul riscă o amendă de 15.000 de lei, pentru că nu respectă condițiile de mediu pentru straturile geologice de pământ, iar firma de construcții riscă o sancțiune de 50.000 lei, pentru că a lucrat fără autorizație de mediu la un obiectiv de exploatare. Acel nisip nu a ajuns niciodată la acel drum de care primarul face vorbire, ci a fost dus în depozitul firmei care are sediul la Zorleni.

Exploatarea acestei gropi de împrumut ar trebui să aibă și avizul obligatoriu al Agenției de Mediu, instituție subordonată și institutelor de cercetare

RELICVELE MAMUȚILOR PREISTORICI ÎN PERICOL… Este cunoscut faptul că la Mânzați s-a descoperit scheletul unui mamut, un strămoș al elefantului din perioada preistorică. Este vorba despre specia Deinotherium gigantissimum, iar specimenul descoperit este un exemplar tânăr de 4,5 metri înălțime și 3,5 metri lungime. Exemplarul este acum depus la Muzeul de Științe Naturale „Grigore Antipa” și este considerat unul dintre exponatele valoroase ale Muzeului. Să ne gândim că o astfel de exploatare a unui strat geologic, într-un spațiu atât de important pentru cercetători, poate pune în pericol alte descoperiri de o importanță covâșitoare pentru trecutul omenirii. Din acest punct de vedere, primarul, care a avut grijă să pună un panou cu importanța comunei, permite, totuși, să se excaveze „o lutărie” care ar putea ascunde un astfel de exemplar. Din acest motiv ar fi trebuit mai multă atenție cu exploatările din zonă, dar reprezentanții Frenauto Universal nu au ținut cont de nimic, au intrat cu excavatorul și pur și simplu au exploatat ilegal material din acest loc.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.