spot_imgspot_img
7.2 C
Vaslui
18-apr.-2024

Încă o localitate din România cu incidență uriașă: 8,41 la mia de locuitori. S-a instituit imediat carantină cu măsuri stricte

- Advertisement -

Prefectura Constanța a anunțat joi că localitatea Fântânele, unde rata incidenței cumulate a cazurilor de Covid a ajuns la 8,41 la mia de locuitori, intră în carantină.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Constanța, Departamentul pentru Situații de Urgență a emis ordinul care prevede carantinarea localității Fântânele, pentru următoarele 14 zile.

Măsura a fost luată după ce rata de incidență cumulată a cazurilor de Covid a ajuns la 8,41/1.000 de locuitori. Mai precis, susțin reprezentanții Prefecturii, din populația totală de 1.664 de locuitori, până în acest moment au fost confirmate, în ultimele două săptămâni, 14 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

„Este un pas absolut necesar pe care a trebuit să-l facem, pentru binele acelei comunități. Nu este o măsură populară, dar este calea cea mai sigură către o revenire în Fântânele. Am încredere că oamenii din Fântânele vor înțelege că această carantinare este spre binele lor, iar autoritățile se vor asigura că toate normele sunt respectate”, a declarat Silviu-Iulian Coșa, prefectul județului Constanța.

Conform Ordinului DSU, carantinarea localității a intrat în vigoare la ora 14.00 și presupune, printre altele, limitarea la maximum a deplasării persoanelor, stabilirea unor rute ocolitoare, purtarea măștii de protecție în spațiile publice închise și deschise, interzicerea evenimentelor private și a activității restaurantelor și cafenelelor, inclusiv a teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor; a sălilor de noroc, a cinematografelor și ale instituțiilor organizatoare de spectacole și/sau concerte.

De asemenea, slujbele religioase se vor putea ține doar în exteriorul clădirilor, cu prezența a maximum 20 de persoane.

În arealul carantinat, este permisă intrarea/ieșirea pentru:

• Transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice, precum și aprovizionării populației;
• Persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor; …https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/inca-o-localitate-din-romania-cu-incidenta-uriasa-841-la-mia-de-locuitori-s-a-instituit-imediat-carantina-cu-masuri-stricte-1388988

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.