Local
Incendiu cu victime la Negrești
GRAV… O femeie de 64 de ani din orașul Negrești a ajuns pe mâna medicilor Spitalului Județean de Urgență Vaslui după ce a fost victima unui incendiu. Femeia a suferit arsuri la nivelul feței și, după ce a primit îngrijiri la fața locului, a fost transportată la spital. De asemenea, pompierii militari au intervenit pentru stingerea incendiului. La fața locului s-a deplasat o autospecială cu cinci militari. Intervenția s-a dovedit una dificilă, mai ales ca incendiu se manifesta generalizat la întreaga locuință, iar în interior au fost descoperite cinci butelii cu gaz. În primele minute ale intervenției, pompierii au reușit să evacueze trei recipiente, iar celelalte două, ceva mai târziu.
