spot_imgspot_img
11.3 C
Vaslui
23-apr.-2024

UPDATE: Intervenția de stingere a incendiului de locuințe din Bârlad continuă, casele fiind în continuare în flăcări! (FOTO, VIDEO)

- Advertisement -

UPDATE 2: Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui intervine cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, trei autospeciale multifuncționale, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui puternic incendiu izbucnit la mai multe locuințe din municipiul Bârlad, în cartierul Deal, pe strada Crângului.

„În acest moment incendiul se manifestă la nivelul a șase locuințe și mai multe anexe gospodărești. Există pericolul de propagare a incendiului. În sprijinul pompierilor, a venit și Serviciul Privat pentru Situații de Urgență din cadrul SC Rulmenți SA Bârlad. De asemenea, în sprijinul pompierilor vasluieni vor veni și două autospeciale de stingere cu apă din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență ale județelor Galați și Bacău. Serviciul de Ambulanță al Județului Vaslui intervine cu o autospecială tip B. Trei persoane au suferit atacuri de panică și au necesitat îngrijiri medicale, dar au refuzat transportul la o unitate medicală. Sunt afectate 18 persoane, care au rămas fără locuințe. Incendiul se manifestă cu violență și este foarte greu de lichidat din cauza faptului că în acea zonă, casele sunt aproape lipite una de cealaltă prin intermediul anexelor gospodărești. Acțiunea este condusă de colonel Niculae Tătaru, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Podul Înalt» al Județului Vaslui. Acțiunea este în dinamică”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

UPDATE:  Intervenție grea la incendiu locuințelor de pe strada Crângului din municipiul Bârlad. La acesta, pompierii militari intervin cu șapte autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip B2, 23 subofițeri  și doi ofițeri. Ard șase case și există pericol mare de propagare!

Incendiu de proporții la Bârlad, ard șase case și alte două sunt în pericol!

URGIE… Detașamentul de pompieri  Bârlad intervine cu patru autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță  SMURD tip B2 (EPA) și 17 militari, pentru limitarea și lichidarea unui  incendiu izbucnit  la trei locuințe din municipiul Bârlad, cartier Deal, strada Crângului. Există pericolul  de propagare  a incendiului  la alte locuințe  din apropiere. De la Detașamentul de pompieri Vaslui, în zonă sunt deplasate alte două autospeciale de stingere cu apă. Oamenii din zonă sunt panicați și strigă la pompierii, acuzându-i că nu acționează mai repede! „Sunt trei persoane care au făcut atac de panică dar au refuzat transportul la spital, fiind tratate la fața locului”, a precizat medicul Dan Ungureanu, purtător de cuvânt al SAJ Vaslui. Vom reveni cu amănunte!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

15 COMENTARII

  1. Pai ce-ati facut ma baieti din UK? Ati provocat retardatii de la „pomperi” intrati pe spaga ca si-au dorit sa fie „pomperi” de cand stingeau focul cu pipi. Pai in UK grinzile de lemn sunt ignifuge, rigips roz tot ignifug, grinzi de fier incarcate cu material ignifug, usi ignifuge cu electromagnet care se inchid automat la incendiu, instalatii care sparg fiolele alea rosii in cazul unui incendiu in toata cladirea, usi de incendiu de evacuezi in 2 secunde cu puncte de adunare si iesiri cu lumini de tot felul cu sageti fosforescente pe jos. Acu serios ati luato razna vreti sa invatati maimultele alfabetul? Nu vedeti ca si-au facut acoperis la bloc cu azbest si sobe cu lemne in casa. Te doare mintea, s-au mutat taranii la bloc.

  2. Da asa este! Dar am vazut la ultima mea iesire in Romania cum eroii din linia intai se manifestau! In fata arogantelor sunt zei, cand e vorba de practica, nu stiu de furtun, pistol samd. E aiurea tare ptr cetatenii de acolo, dar le si place! Nu s-a pomenit in uk zona fara hidranti care anual sunt verificati! Si nu s-a pomenit in uk aroganta de meltean ca in Romania. Cetatenilor, oricare va este soarta, accident, foc, sau orice altceva asteptati-va sa faca ceva pe voi autoritatile! Oricare ar fi vina omului, ei trebuie sa actioneze snur! Aici ridica elicopterul sa iti caute cainele, nu mai zic de cazuri de importanta. Aici mergi la spital, ca inainte de pandemie si esti tratat okay, daca esti mai cu mot ai asigurare privata si esti imparat! Aici daca te opreste politie e sa te atentioneze prieteneste! Aici daca nu ai permisul la tine te si felicita! Si tot asa! Bine ca traiesc aici, si ce vedeti la stiri e ca va place! Nu mai zic cand arzi in spital si toti uita, eee a ars unul, nu am fost eu!

  3. Ce strigati la Pompieri. Ce sa faca pompierii? Primarul este vinovat ca a dat curs constructiilor lipite si lipsa hidrantilor. Asa este peste tot in Barlad.

  4. Astia sigur sunt pompieri?Daca lua casa lor foc ,tot asa se miscau?Nu va este rusine bai nesimtitilor?Postați să ii vadă toată țara cum mergeau retardatii agale ,iar casele ardeau !Pentru ce incaseaza nemernicii astia salariul lunar?

    • Idiotule, ca mai toti idiotii care-si dau cu parerea si sant specialisti in toate, casca ochii mai bine. Pompierii care intervin in prima linie, nu-i vezi? Dar nu ai cum, ca esti retard.Aia….care-s la capetele furtunului, care-s in fum, sau pe case. Inscrie-te ca voluntar sa mergi la un incendiu de asemenea amploare ca sa vezi cu ce se mananca si care-s prioritatile Ca ai vazut un foc, doar la gura sobei, cand iti facea mata cartofi copti.
      Asa comenteaza toti dobitocii, dar habar nu au cat efort, riscuri se finalizeaza un astfel de incendiu. Nu-ti imagina ca exista o curte mare de masini de pompieri care stau la soare. Vin si din orasele invecinate si la peste 20-30 de tone, nu zboara cu 150 km /h cum mergi tu cu „beamveaul tau
      ruginit. Si mai bine zii primarului sa va puna hidranti, ca de asta se intampla nenorociri de astea.

  5. Asa de aiurea e statul roman! Nu avem pompieri, doctori canci, politisti o iota, dar avem eroi din linia a I a. Bai oamenilor, am vazut o interventie in UK, in cateva secunde aruncau cu apa in timp ce altii conectau masina la hidranti. Am scris secunde pentru ca asa a fost. Si in alte cateva minute aveau un elicopter de la Politie in caz ca e cineva prins intr-o zona si nu poate scapa. In Romania, cu toti eroii, nu reusesti nici macar un gratar sa il stingi. Am vazut cum alergau ca niste copii rataciti! Na, bine ca nu traiesc in Romania, mai am o sansa la viata, si la respect se la stat!

    • Da, sunt de acord ca nu se miscau repede. Dar nu ii putem invinovati numai pe ei ca oameni. Si eu locuiesc in UK si atiu despre ce vorbesti. Dar, ce investitii se fac in ceea ce priveste dotarea pompieriilor, antrenamentul si facilitatile personalului? Tot ce fac cei de la conducere e sa fure. Ca doar na… e Romania. Unde sunt Hidrantele in Cartier Deal? Sunt inexistente. De ce? Pentru ca in Romania, spre deosebire de UK, nu exista o legislatie in ceea ce priveste prevenirea si combaterea incendiilor. Nu exista cadru legal prin care sa se poata controla ce materiale se folosesc, cum sunt facute instalatiile electrice, de ce gazul se trage pe țeavă expus la elemente. E tara nimanui si noi ii judecam pe cei care sunt pusi in fata unei situatii pe care nu prea au cu ce sa o abordeze.

    • De asta, când ți se cariaza o măsea vii repede la stomatolog în România să o tratezi ca e foarte bine „La Anglia”, prostule ce ușor e să denigreze țara din care ai plecat ca știi ca românii sunt oameni cuminți!

      • Mai iep*las… in UK e mocca sa-ti faci dintii daca nu esti sclav care muncesti la negru. Uite ce tupeu au maimutele cu masini de la gunoi cu egr anulat si dpf taiat. Pute a c*cat toata tara ca v-ati facut cabane din busteni si sobe pe bocanci :))

    • Mai găina, tu ai reusit sa.ti ridici un coteț cu banii tăi, traind in Romania asta batjocorita de jigodiile demonizate din UK , Germany, Austria si USA? Astia de le.au ars casele, le.au construit in zeci de ani cu ce au avut si cum au putut si ei, ca locuri de munca nu mai sunt , caci uzinele noastre se demoleaza: abrom, vigotex, irb, fepa, ca sa nu faca concurenta celor din UK si mai nou china si toata asia. Te.ai dus în UK, dar daca erau granitele inchise erai cautator de gunoaie pe aici, pt ca nu ai fi fost in stare sa faci nimic. Pompierii au lucrat foarte bine, date fiind conditiile din teren.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.