spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

Incendiu de proporții la Bârlad, la un fost restaurant dezafectat! (FOTO, VIDEO)

- Advertisement -

Un fost restaurant din Bârlad, Grill&Lounge, a ars ca o torță azi noapte. Locuitorii din zona Lirei șI Vărăriei, din apropierea fostei Fabrici de vată, au avut o noapte albă, deoarece începând cu ora 02:00, pompierii din Bârlad au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA), un ofițer și 18 subofițeri, pentru limitarea și lichidarea incendiului. Spațiul comercial era dezafectat de mai mult timp. Stingerea vâlvătăilor a durat peste două ore, timp în care locuitorii zonei nu au pututu să doarmă.

“La sosire echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată și exista pericolul de propagare flăcărilor și la construcțiile învecinate. Pompierii militari au acționat pe două sectoare de intervenție, primul pentru stingerea focarului principal, iar cel de-al doilea, pentru protecția bunurilor aflate în pericol. După aproximativ două ore de luptă cu flăcările, incendiul fost lichidat în limitele găsite. Nu au existat persoane rănite. Au ars aproximativ 90 metri pătrați construcție pe schelet metalic. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.