ULTIMA ORA… Pompierii vasluieni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un imobil de pe strada Republicii, municipiul Vaslui. La intervenție au participat două autospeciale și o autoscară deoarece flăcările se manifestau la etajul patru al unui bloc turn. Militarii au reușit să stingă flăcările înainte ca acestea să producă pagube foarte mari. Totul a pornit din cauza unui aragaz lăsat în funcțiune fără să fie supravegheat.