COMPETIȚIE… Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a anunțat numărul de gradații de merit scoase la concurs în acest an. Consiliul de Administrație al instituției a aprobat, în ultima ședință, 147 locuri, cu 43 de locuri mai mult decât anul trecut. Dintre acestea, 125 de gradații sunt pentru personalul didactic de predare, 4- gradații pentru personalul de conducere, îndrumare și control, iar 22- gradații pentru personalul didactic auxiliar. Înscrierea la concurs poate fi făcută până pe 9 mai, iar rezultatele finale, după contestații, vor fi publicate în perioada 4 iunie -12 iunie. Candidații trebuie să obțină minimum 75 puncte. Gradația de merit va fi acordată începând cu data de 1 septembrie 2025 și va reprezenta 25% din salariu.
La concursul pentru acordarea gradației de merit poate participa personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar de stat, precum și personalul didactic auxiliar. Ambele categorii de personal trebuie să fie angajate cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, să aibă o vechime în învățământul preuniversitar de cel puțin cinci ani, cu calificativul „Foarte bine” în fiecare an școlar din perioada evaluată și să fi dovedit performanțe deosebite. Cadrele didactice care, în perioada 1 septembrie 2019- 31 august 2024, au îndeplinit și funcții de conducere, de îndrumare și control pot participa la concursul de acordare a gradației de merit fie ca personal didactic de conducere, de îndrumare și control, fie ca personal didactic de predare, iar evaluarea se realizează conform grilei specifice opțiunii exprimate în scris la depunerea dosarului.
Cum sunt evaluate cadrele didactice care vor să obțină gradații de merit
Cele mai multe gradații de merit le vor primi învățătorii (25 locuri) și educatoarele (17 locuri), iar cele mai puține, profesorii de Educație muzicală, Educație plastică, cadre didactice din palatele și cluburile copiilor și elevilor – câte un loc pentru fiecare. Educatorii puericultori, profesorii de limba latină, limba rromani și educație artistică vocațională nu au niciun loc pentru concursul de gradații de anul acesta. Potrivit metodologiei, pentru acordarea gradației de merit, „inspectoratul școlar evaluează activitatea candidaților înscriși, inclusă în fișa de (auto)evaluare, susținută prin documente doveditoare, din perioada 1 septembrie 2019- 31 august 2024. Fișa în baza căreia se realizează (auto)evaluarea se elaborează ținându-se seama de criteriile generale care trebuie îndeplinite de candidat, pe baza fișelor sintetice de (auto)evaluare prezentate. Fișele de (auto)evaluare se elaborează de către comisia paritară de la nivelul inspectoratului școlar, cu respectarea criteriilor generale și a subcriteriilor din fișele sintetice de (auto)evaluare prezentate. Pentru personalul didactic de predare și personalul didactic de conducere, îndrumare și control, candidatul trebuie să îndeplinească următoarele criteriile generale: 1. Criteriul activităților complexe cu valoare instructiv-educativă; 2. Criteriul privind performanțe deosebite în inovarea didactică/management educațional; 3. Criteriul privind activitățile extracurriculare și implicarea în proiecte/programe de formare profesională; 4. Criteriul privind contribuția la dezvoltarea instituțională”, se arată în metodologia de acordare a gradației de merit.