IasiMoldova

Inconștiență totală: pe drum național conducând beat, fără permis, un vehicul neînmatriculat

Condamnat pentru că a condus băut și fără permis un vehicul neînmatriculat, un ieșean a invocat în apel faptul că ar fi fost persecutat de judecătorul din prima instanță. Acesta îl cunoștea și îl mai condamnase o dată, în trecut, așa că îl luase la ochi. Într-adevăr, inculpatul și judecătorul erau cunoștințe vechi, dar asta doar pentru că în toată Judecătoria Hârlău sunt doar cinci magistrați, așa că șansele unei reîntâlniri erau mari. Sentința fusese chiar prea blândă.

Stelică Alexandru a fost oprit de polițiști în seara zilei de 21 mai, pe când conducea un moped pe DN 28B, în Scobinți. Vehiculul nu era înmatriculat, iar Alexandru nu deținea permis de nicio categorie. În plus, se afla în stare de ebrietate, având o îmbibație alcoolică de 2‰ în sânge. Băuse peste zi bere și țuică, după care plecase de la domiciliul său din Belcești, pentru a alimenta cu benzină mopedul. Mersese întâi la Cotnari, dar acolo benzinăria era închisă. Ca urmare, își continuase drumul spre Scobinți, unde fusese oprit.

Alexandru a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv. Incidentul se petrecuse la scurt timp după împlinirea termenului de supraveghere de trei ani stabilit pentru o condamnare anterioară, ceea ce însemna că noile fapte fuseseră comise în stare de recidivă postexecutorie, situație în care limitele pedepsei se majorează cu jumătate. Magistrații Judecătoriei Hârlău l-au condamnat totuși doar la câte un an de închisoare pentru fiecare dintre cele trei fapte comise. A rezultat astfel o pedeapsă finală de un an și opt luni de închisoare, cu executarea în regim de detenție.

Deși prima instanță îi aplicase aproape cea mai ușoară pedeapsă cu putință, Alexandru a contestat-o în fața Curții de Apel. El a cerut o reducere a pedepsei, invocând și faptul că același magistrat al Judecătoriei Hârlău îl condamnase și în 2022. Era deci incompatibil…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/inconstienta-totala-pe-drum-national-conducand-beat-fara-permis-un-vehicul-neinmatriculat–1821221.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button