spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Instituțiile și autoritățile publice, obligate să accepte și plata cu carduri efectuată online

- Advertisement -
OBLIGAȚIE… În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare, operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum și instituțiile și autoritățile publice sunt obligate să pună în implementare sistemul electronic modern de plată la distanță.

DIGITALIZARE… Președintele României a promulgat legea prin care operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică și instituțiile și autoritățile publice vor fi obligate să accepte și plata cu carduri efectuată online a impozitelor, taxelor, contribuțiilor, amenzilor.

Legea vizează completarea Ordonanței de urgență nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, în sensul introducerii obligației operatorilor economici furnizori de servicii de utilitate publică și a instituțiilor și autorităților publice de a accepta, pe lângă plata fizică cu carduri de debit, de credit sau preplătite, și plata cu carduri efectuată online. „Operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum și instituțiile și autoritățile publice definite de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și de Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, care încasează impozite, taxe, contribuții, amenzi, dobânzi, penalități de întârziere, penalități, tarife, alte obligații de plată și sume pentru serviciile prestate sau intermediate, au obligația să accepte încasări și prin intermediul cardurilor de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS, cât și prin aplicații care facilitează acceptarea plăților electronice”, prevede legea. Acestea au obligația să accepte și încasarea sumelor printr-un sistem electronic de plată la distanță/online. În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare, operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum și instituțiile și autoritățile publice sunt obligate să pună în implementare sistemul electronic modern de plată la distanță. Vor fi exceptate de la această obligație entitățile care au punctele de încasare amplasate în zone nedeservite de rețele de comunicații electronice. Totodată, aceste entități au obligația de a se conforma cerințelor în termen de 12 luni de la data la care zona în care sunt amplasate este deservită de rețele de comunicații electronice.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.