Interviu cu campionii mondiali ai României la Robotică! “La noi statul nu există! Am fost interziși în Europa, nu am greșit cu nimic, doar am câștigat!” Cum sunt sabotate mințile geniale ale României, ce cred despre educație, viitor și de ce nu vor să lucreze pentru UiPath și Daniel Dines! Cum a ajuns Autovortex de la munca în garaj la o performanță istorică
Sunt campionii lumii la robotică, sunt români și ne mândrim cu ei. Echipa de Robotică a României AutoVortex a reușit o performanță istorică în urmă cu câteva zile: locul I la Campionatul Internaţional de Robotică desfăşurat în SUA, la Chicago. Întorși acasă cu aurul, tinerii coordonați de Ionuț Panea au fost felicitați de toată lumea, inclusiv de premierul Cîțu. Cu toate acestea, atunci când a venit vorba de o mână de ajutor din partea statului pentru cei care ar putea face din robotică un brand de țară, autoritățile au ridicat din umeri. Nu sunt bani, e pandemie, robotica e atipică și lista scuzelor continuă la nesfărșit. Își plătesc singuri deplasările, fac eforturi uriașe pentru a-și achiziționa materialele necesare, muncesc ore întregi în fiecare zi pentru a aduce o schimbare notabilă în domeniul roboticii, iar susținerea din partea statului vine doar sub formă de felicitări.
- Autovortex a apărut în urmă cu zece ani, dintr-o întâmplare fericită. La început lucrau în garaj, destul de stângaci, cu echipamente improvizate. Au reușit să realizeze primul robot în doar o săptămână, cu care s-au și calificat la Campionatul Mondial de Robotică din America. Hotărâți că vor să se perfecționeze în această direcție, au muncit enorm, au urmat nopți nedormite, experimente eșuate, uși închise, dar au ajuns și la rezultatele mult dorite. Au devenit atât de buni că au fost interziși la competiții din Europa. „Nu mai avem voie să concurăm absolut nicăieri că nu se mai înscriu oameni noi fiindcă îi bat românii de la Autovortex”.
- Campionii de la Autovortex au propriul lor sistem de învățământ. Fără a avea un program fix, cu un stil de lucru destul de libertin, experimentează constant, învață unul de la altul pe baza mentoratului, socializează, merg pe un stil de învățare pornit din joacă și reușesc să obțină rezultate remarcabile. „Mai mult accent pe practică”, susține coordonatorul.
- Consideră că robotica ar putea fi o rampă de lansare și ca brand de țară și pentru tineret și plănuiesc să-și deschidă o firmă în acest domeniu. Acesta e și motivul pentru care nu ar accepta să lucreze pentru Uipath și Daniel Dineș, fiind convinși că pot face lucrurile din propria viziune și mult mai bine.
- S-au întors de la Chicago și a urmat un val de mesaje de felicitare din partea autorităților române. Toți i-au lăudat pentru succesul lor, dar nimeni nu a pus umărul pentru susținerea acestei performanțe. Părinții tinerilor cu minți sclipitoare sunt cei care fac eforturi supraomenești pentru a-i finanța în deplasări, pentru a-i ajuta cu bani pentru echipamente și toate cele necesare. În tot acest timp, statul caută scuze să nu se implice. „E pandemie, nu avem bani, robotica e atipică, dar măcar să simțim că există o deschidere”. …https://www.romaniatv.net/exclusiv-interviu-eveniment-cu-campionii-mondiali-ai-romaniei-la-robotica-la-noi-statul-nu-exista-am-fost-interzisi-in-europa-nu-am-gresit-cu-nimic-doar-am-castigat-cum-sunt-sa_5673768.html