Învinsă la Popești Leordeni, LPS Vaslui păstrează șanse de calificare în finală

Cele două formații și-au creat mai multe ocazii de-a lungul partidei, dar singura care a marcat a fost SC Popești Leordeni U17, în repriza secundă. Jucătorii pregătiți de Mihai Tătaru și Adi Racoviță și-au creat câteva ocazii bune, însă n-au reușit să înscrie. Calificarea în finala Campionatului Județean U17 se decide joi, la Vaslui, de la ora 17:00. Juniorii vasluieni au ajuns în careul de ași după ce au trecut de Metalul Buzău, scor 2-0, în turul 3 eliminatoriu și Dinamo Bacău, 3-1 în turul 2. În județ, Vasluiul a obținut alte două victorii, cu Viitorul Bârlad (1-0) și Juniorul Bârlad (4-0). În cea de-a doua semifinală, duelul din manșa tur dintre ACSM Codlea și Corvinul Hunedoara s-a încheiat la egalitate, 2-2.