spot_img
spot_img
22.6 C
Vaslui
21-iun.-2025

IPJ Ilfov: Motociclist aflat sub influenţa substanţelor psihoactive, cercetat după ce a accidentat un poliţist care a încercat să-l oprească

- Advertisement -

„În jurul orei 2,50, poliţiştii rutieri au efectuat semnal regulamentar de oprire pentru două motociclete, care se deplasau pe DN1A, dinspre Crevedia în direcţia Bucureşti. Unul dintre cei doi motociclişti, iniţial a redus viteza de deplasare, iar când a ajuns în apropierea poliţistului a efectuat manevre stânga-dreapta şi a mărit viteza, împrejurare în care l-a acroşat pe poliţistul respectiv, după care ambii motociclişti au fugit de la locul faptei”, au informat reprezentanţii IPJ Ilfov, conform Agerpres.

Poliţiştii au efectuat, de îndată, activităţi specifice pentru depistarea şi identificarea celor doi motociclişti.

Poliţiştii au plecat în urmărirea motocicliştilor, care la un moment dat şi-au continuat deplasările pe străzi diferite, context în care echipajul de poliţie a continuat urmărirea motocicletei care îl acroşase pe poliţist, însă a pierdut-o din raza vizuală din cauza vitezei foarte mari cu care se deplasa motocicleta. „La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care a transportat victima la o unitate spitalicească din Bucureşti, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate, victima fiind în continuare internată”, arată sursa citată.

În urma activităţilor investigativ operative, derulate de poliţiştii rutieri din Buftea împreună cu poliţiştii Serviciului Rutier din Ilfov, au fost identificaţi şi depistaţi ambii motociclişti…https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/ipj-ilfov-motociclist-aflat-sub-influenta-2199289.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.