IPJ Vaslui reacționează în cazul polițistului porno: va fi cercetat pentru comportament necorespunzător

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a remis, în urmă cu puține minute, un comunicat prin care aduce la cunoștința opiniei publice că polițistul care apare în ipostaze compromițătoare va fi cercetat. “În urma imaginilor apărute în mediul online, Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui este abilitat să comunice următoarele: Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui a dispus efectuarea de verificări, prin Compartimentul Control Intern. Față de agentul de poliție, a fost dispusă declanșarea cercetării prealabile, pentru comportament necorespunzător în societate, abatere prevăzută de Statutul Polițistului. Precizăm că polițiștii sunt evaluați psihologic la anumite intervale de timp, în funcție de specificul structurii în care aceștia își desfășoară activitatea”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ