Extern

Italienii nu mai au voie să circule între localităţi fără certificat COVID. Există doar câteva excepţii

Măsurile sunt impuse începând de miercuri, 1 septembrie 2021. Italienii vor fi obligaţi să prezinte certificatul digital în majoritatea mijloacelor de transport, şcoli şi universităţi

Obligaţia prezentării certificatului digital Covid va fi extinsă în Italia, scrie revista Rotalianul.   Persoanele care vor călători cu avionul, trenul, autobuzul, vaporul sau feribotul vor trebui să respecte regulile introduse prin decretul aprobat la 6 august, care prevede deţinerea şi prezentarea organelor de control abilitate a certificatului COVID care să ateste una din următoarele situaţii: vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală.   Sursa citată precizează că certificatul digital, Green Pass – cum este numit în Italia, va fi obligatoriu pentru toate zborurile interne.    De asemenea, Green Pass devine obligatoriu de la 1 septembrie a.c. pentru accesul pe navele şi feriboturilor care efectuează transport inter-regional. Dacă feribotul face legătura între două destinaţii din aceeaşi regiune, nu va fi necesar Green Pass-ul. Singura excepţie se referă la conexiunile maritime din strâmtoarea Messina: deşi implică două regiuni (Sicilia şi Calabria), Greeb Pass-ul nu va fi necesar pe feriboturi.   Italienii nu mai pot circula cu  trenurile tip Intercity, Intercity Notte şi Alta Velocita​​ dacă nu deţin Green Pass. Nu există, însă, o certificare obligatorie pentru trenurile regionale, chiar dacă acestea fac legătura între regiuni.

Citeste mai mult: adev.ro/qyn0ct

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button