NOUTATE… Ivacec Vaslui dă startul unei noi etape în dezvoltarea fotbalului juvenil din Vaslui, prin formarea de grupe de copii și juniori pentru micii fotbaliști născuți în ani 2016, 2017, 2018, 2019 și 2020.
Grupele vor fi organizate pe categorii de vârstă, iar activitatea va fi coordonată de Cristi Vartolomei, antrenor cu experiență la nivel de copii și juniori, Valerică Joc și Adrian Neniță, fotbaliști în Liga 4 la campioana Comstar Vaslui și care debutează în antrenorat. „În premieră la Ivacec Vaslui – din august începem aventura fotbalistică a celor mici! Pentru prima dată, ACS Ivaec Vaslui formează grupe de copii și juniori născuți între 2016 și 2020! Ne pregătim să primim cu brațele deschise micii fotbaliști începând cu luna august! Încurajați de direcția promovată la nivel național în fotbalul juvenil, dar și de dorința noastră de a crește frumos o nouă generație de sportivi, am decis să lansăm acest proiect dedicat celor mai mici pasionați de fotbal! Cu antrenori dedicați și experiență în spate, promitem antrenamente distractive, învățare prin joacă și dezvoltare fizică sănătoasă! Contact: 0755 693 407. Ne găsiți și pe Facebook – ASC Ivacec Vaslui”, au transmis reprezentanții clubului vasluian. Echipa de fotbal seniori de la Ivacec Vaslui evoluează în Liga 5, iar echipa de minifotbal este campioană județeană în Liga de Minifotbal Vaslui.
E gratuita inscrierea/ participarea?