Comisar sef de politie Vasile CHELARU- 14 mai 2014
Motto:
„A fi patriot nu e un merit, e o datorie. Numai cine nu socoate iubirea de tarã drept o datorie e în stare sã se laude cu ea.” ( George Topârceanu)
Dintre evenimentele comemorate de la începutul acestui an, la care am participat- toate speciale si importante-, unul a lãsat în sufletul meu urme mai pronuntate, plãcute si dulci, ale admiratiei si pretuirii. Totodatã, am realizat, din nou, cã valoarea fiintei umane nu este datã de locul unde trãim sau înãltimea pozitiei sociale pe care vremelnic o ocupãm, ci de aluatul din care suntem plãmãditi, de înfãtisarea sufleteascã cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, la care familia, scoala, mediul de viatã, au mai adãugat câte ceva, pentru a dobândi, în primul rând, calitatea de OAMENI.
La începutul lunii martie 2014, am primit invitatia a doi inimosi prieteni din Republica Moldova de a face o vizitã în orasul Hîncesti, pentru a cunoaste conducerea Inspectoratului de Politie si politistii, ocazie cu care sã punem bazele unei cooperãri institutionale, menitã sã conducã la îndeplinirea cu mai mult succes a unor misiuni comune. Domnul Mihail Lascu, presedinte al Sindicatului „Demnitate” si domnul Alexandru Hobjilã, vicepresedinte al aceluiasi sindicat, doctori în drept, fosti politisti cu vastã experientã profesionalã, fosti lectori la Academia de Politie, m-au cucerit de la primele discutii purtate, când i-am cunoscut în urmã cu vreo patru ani si când i-am avut oaspeti pentru douã zile în Bârlad. Instruiti, cu nenumãrate experiente de viatã, fini cunoscãtori ai comportamentului uman, culturã generalã bogatã, priceputi în folosirea cuvintelor, cei doi prieteni au fãcut ca timpul sã treacã plãcut si prea repede, atât în orasul nostru, cât si la Chisinãu, unde i-am vizitat la scurt timp, în anul 2011. Asadar, propunerea de a reînnoda firul cooperãrii dintre politistii români si moldoveni a fost binevenitã, din delegatia care reprezenta Inspectoratul de Politie al judetului Vaslui mai fãcând parte colegii mei, subcomisarul Dumitrascu Virgil, agentul sef principal Cojocar Gabriel si agentul sef principal Duda Ionel.
Aveam sã înteleg îndatã cã prietenii nostri ne-au adresat propunerea de a ne deplasa la Hîncesti tocmai pentru cã în ziua de 15 martie politistii de acolo urmau sã desfãsoare unele activitãti diferite de cele cotidiene, lucru consemnat de altfel si în invitatia transmisã prin postã electronicã cu o sãptãmânã mai devreme.
Orasul Hîncesti are cam 20 000 locuitori, este situat la vreo 40 kilometri de frontiera cu România, soseua pe care am circulat fiind identicã cu cele mai multe de pe la noi. Inspectoratul de Politie Hîncesti este situat, dupã pãrerea mea, într-o zonã semicentralã, clãdirea fiind relativ nouã, cu douã nivele, semãnând izbitor de bine cu cele din tara noastrã, destinatã subunitãtilor de politie. Am fost întâmpinati de „seful adjunct al inspectoratului”, atunci la comanda unitãtii de politie, domnul locotenent colonel Igor Colodin, tânãr, cu alurã sportivã, politicos, sobru, scump la vorbã si atent la cuvinte, foarte potrivit acestei profesii. Ne-au fost prezentate spatiile de lucru, clãdirea fiind mai mult de jumãtate renovatã, birourile, laboratoarele, sãlile de asteptare, sãlile de sedinte si conferinte, bucurându-se de o dotare modernã, europeanã, care ne-a surprins plãcut, fiind de apreciat preocuparea Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova pentru toate aceste investitii. Politistii se grãbeau sã-si rezolve mai repede treburile pentru a participa la festivitatea anuntatã pentru ora nouã.
Aliniati pe douã rânduri, cu fata spre bustul ex-comisarului Mihai Moraru amplasat aproape de intrarea în clãdire, în atrãgãtoarele uniforme negre, cu o floare în mânã, politistii au ascultat imnul tãrii, deschiderea festivitãtii, prezentarea invitatilor. Atmosfera atât de modestã, dar foarte decentã, mi-a produs spontan un sentiment de admiratie si emotie. Alãturi de primarul orasului, domnul Alexandru Botnari, reprezentantul Procuraturii, vicepresedintele Asociatiei Internationale a Politistilor, Sectia Republicii Moldova, domnul Chiril Motpan, „veteranii organelor afacerilor interne”, s-a aflat sotia eroului, doamna Valentina Moraru. Tãcutã, atentã, impresionatã, recunoscãtoare, a ascultat slujba religioasã, alocutiunile invitatilor, veteranilor, politistilor care îl comemorau pe Mihai Moraru, cãzut pe câmpul de luptã la 15 martie 1992, în timpul conflictului armat din Transnistria.
Auzind evocãrile camarazilor care l-au cunoscut, alãturi de care a lucrat si luptat Mihai Moraru, ofiter de politie cu gradul de locotenent-colonel, comisar al Comisariatului de Politie al Raionului Hîncesti, mai pe întelesul tuturor, seful unitãtii, care avea în subordine peste 150 politisti, parcã mi s-a arãtat în fata ochilor chipul unui om aparte, în trupul si în constiinta cãruia au avut loc o multime de remarcabile calitãti, un om care a stiut sã-si iubeascã familia, prietenii, colegii si, mai ales, patria. A dovedit acest lucru prin decizia pe care a luat-o, de a lupta alãturi de camarazii sãi, în fruntea lor, chiar dacã functia pe care o avea îi oferea privilegiul de a nu se fi aflat în prima linie a confruntãrii cu un inamic organizat, bine instruit, dotat cu armament de rãzboi, cãruia o mânã de oameni i-au tinut piept având asupra lor scuturile si armamentul usor, cu care sunt înzestrate fortele de ordine. Am aflat cum un plumb ucigas a trecut tocmai pe sub brat, în locul unde se îmbinã vesta antiglont care nu i-a mai fost de folos, într-o clipã fiind curmatã o viatã frumoasã, de bun cetãtean, exemplar profesionist, model de sot si pãrinte.
Ne-am deprins sã comemorãm eroii cãzuti în timpul unor conflicte, petrecute mai demult ori mai recent, ascultãm discursuri pompoase ale unor importante prsonalitãti, care nu sunt sigur cã le-au scris ele însele, darãmite sã le mai creadã, privim monumente degradate, dovezi evidente ale lipsei de pretuire pentru înaintasi, citim opinii din care emanã îndiferentã si dispret pentru valorile reale ale unei natiuni si mã întreb câti dintre participantii la astfel de evenimente ar fi capabili de asemenea sacrificiu!!
Mihai Moraru nu a ezitat sã se aseze în fruntea camarazilor, dintre care unii au devenit de asemenea eroi, altii au rãmas schiloditi trupeste, cei scãpati întregi pãstrând si astãzi sechele sufletesti, adânci, durabile, cauzate de pierderea celor apropiati. Într-o astfel de atmosferã, doamna Valentina Moraru a adresat vorbe de multumire politistilor care, pentru al douãzecilea an, consecutiv, cinstesc memoria sotului ei, pãstrându-i viu spiritul, respectându-i eroismul, sacrificiul, curajul si dragostea fatã de pãmântul patriei sale.
Tot în contextul acestui eveniment, s-a organizat un concurs de minifotbal, la care au participat echipe ale Inspectoratelor de Politie ale Raioanelor Hîncesti, Criuleni, Orhei, Leova, Cimislia, Basarabeasca, Ialoveni, Nisporeni, iar aceste echipe nu au lipsit nici într-un an de la competitie, în virtutea aceluiasi sentiment de solidaritate si respect fatã de organizatori si martirul comemorat.
Dupã finalizarea întrecerii sportive, a fost oferitã o masã de pomenire, moment în care, dupã slujba religioasã, au fost anuntate echipele câstigãtoare, ale cãror reprezentanti au primit diplome, medalii si recompense bãnesti, fiind rãsplãtiti din plin cu aplauzele celor care s-au situat pe locuri mai putin însemnate. Din partea Inspectoratului de Politie Hîncesti, a Federatiei Sindicatelor din Ministerul Afacerilor Interne, a Asociatiei Internationale a Politistilor- Sectia Republicii Moldova, sotia eroului a primit un modest ajutor material, un alt simbol al preocupãrii generatiei de astãzi de a sprijini familia încã îndureratã. Nici nu a terminat doamna Valentina Moraru de rostit vorbele de multumire, încâlcite printe lacrimi de emotie, cãci, pe rând, membrii echipelor de fotbal situate pe primele trei locuri, s-au ridicat în picioare si au oferit vãduvei premiul în bani pe care l-au câstigat în urma concursului. Gestul acestora, deopotrivã uman si sportiv, a fost din nou rãsplãtit cu apluzele colegilor si invitatilor.
Am plecat de la Hîncesti încântat de modestia, solidaritatea, demnitatea unor oameni, care fac cinste tãrii, institutiei, comunitãtii în care trãiesc. Mã bucur cã am avut ocazia sã ajung în cea zi la Hîncesti, cãci Nicolae Iorga spunea: „Fiecare loc de pe pãmânt are o poveste a lui, dar trebuie sã tragi bine cu urechea ca s-o auzi si trebuie un gram de iubire ca s-o întelegi”.
