DeschidereLocalUltima ora

Jitaru, șantajistul de la Episcopie, la un pas de libertate! (DOCUMENTE)

ÎNDURARE… Avocații vor să convingă instanța că Sebastian Jitaru a fost un deținut cuminte, care a spus multe rugăciuni și i-a învățat și pe ceilalți deținuți să se roage și că merită să fie eliberat condiționat.

LIBERARE… Călugărul care a zdruncinat din temelii Episcopia Hușilor, Sebastian Jitaru, este astăzi față în față cu ziua cea mare a liberării condiționate! Încarcerat pentru șantajarea fostului episcop, Corneliu Onilă, Jitaru are toate șansele să scape de celulă, pentru că a efectuat o bună parte din cei trei ani și șase luni primiți drept pedeapsă. Ceilalți doi preoți, împreună cu care Jitaru punea la cale planul de a obține sume imense de la episcopul Onilă, intimidat constant cu filmulețe rușinoase, au fost mai norocoși și au scăpat mai repede. Călugărul Jitaru însă a avut păcate mai grele, astfel că a fost nevoit să stea mai mult la carceră. Deja instanța Judecătoriei Iași i-a respins de două ori cererea, chiar dacă apărătorul lui Jitaru a accentuat faptul că acesta a fost cuminte, a respectat regimul de detenție, făcând rugăciuni și învățându-i și pe ceilalți deținuți să se roage. Între timp însă, atât pe el, cât și pe Cornel Onilă îi ajunge din urmă dosarul de viol, făcut de procurorii ieșeni și strămutat la Curtea de Apel Galați. Acolo, în fața instanței, șantajistul Jitaru va trebui să dea ochi în ochi cu șantajatul Onilă, ambii acuzați de aceleași fapte grave, făcute pe când nu erau ca acum pe… poziții adverse.

Dacă procurorii nu ar fi adunat dovezi despre faptele concrete petrecute în Episcopia Hușilor ani la rând, în perioada 2006 – 2017, conținutul acestor dosare ar putea părea scenarii de film sau ficțiune, de-a dreptul. Cine și-ar fi închipuit că ierarhul este șantajat de un arhimandrit cu filmări oribile sau că episcopul are înclinații interzise de morala creștină, de lege și de însăși bunul-simț de om în toată firea! Procurorii au reușit să dovedească în fața instanței faptul că episcopul Onilă era șantajat încă din perioada 2006 – 2007 cu filmări compromițătoare, iar Sebastian Jitaru pusese totul la cale, în detalii amănunțite. Cumpărase o cameră de filmat de mici dimensiuni și pusese un elev de seminar, pe care și el îl abuzase la rândul lui, să adune imagini grăitoare. Și s-au adunat atât de multe, încât Jitaru a prins în așa măsură, încât a râvnit să fie numit Episcop Vicar.

Jitaru s-a îmbătat de entuziasm la gândul că va fi Episcop Vicar, crezând cu tărie că Onilă nu va risca să ajungă de râsul lumii!

Gândul măririi obținut prin supunerea la niște presiuni inimaginabile asupra fostului episcop Onilă l-a îmbătat complet pe Jitaru. Era atât de convins că va pune mâna pe această funcție și că, în definitiv, Onilă nu va risca să fie făcut de râsul lumii și cu cariera ratată, încât umbla zglobiu pe la fiecare preot de la centrul eparhial, arătându-i imaginile scabroase și lăudându-se că, la ce secrete deține, el nu vorbește cu „un prost în negru”, el vorbesște doar cu „cel în alb”. Siguranța sa însă avea să se curme brusc, într-o zi din vara lui 2017, când în curtea Episcopiei au descins procurorii, care au scotocit toate chiliile, în căutarea materialelor compromițătoare. Onilă, sfătuit de apropiați, s-a plâns la DNA Iași că este șantajat de Jitaru și de doi preoți, Bumbu și Damian. Apropiații ierarhului știau că Jitaru este un om rău, răzbunător, răzvrătit și periculos, acesta fiind și modul în care l-au descris în mărturiile lor în anchetă.

Episcopul Onilă a fost supus ani la rând unor presiuni inimaginabile de arhimandritul Jitaru

Nu o fi fost ușor pentru fostul episcop să spună asemenea grozăvii despre sine procurorilor DNA, dar înțelegând că pericolul reprezentat de Jitaru este mai mare decât dacă singur anunță autoritățile, a ales calea legii. Unii spun că a avut și promisiunea că nimic din dosar nu va ajunge la presă, ci doar ceea ce se va remite în comunicatele seci și oficiale. Surprinzător însă, Onilă a fost trădat și din această parte, iar la puțin timp toată presa a difuzat imaginile abominabile, cu ierarhul și elevii de seminar. Chiar dacă Onilă a susținut personal și prin avocați, că sunt doar imagini trucate și nu e el în acele secvențe, expertiza a dovedit fără tăgadă că filmulețele sunt reale. Chiar și așa, procesul de șantaj a mers mai departe și Jitaru, alături de cei doi preoți, au fost condamnați definitiv în 2019. Fermitatea instanțelor sau propriile păcate au stat în calea eliberării condiționate mai din vreme, astfel că și acum, în februarie 2022, Sebastian Jitaru este tot după gratii. Astăzi află cum va soluționa instanța Judecătoriei Iași cererea sa de liberare condiționată.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button