2.6 C
Vaslui
31-ian.-2023

Județul Vaslui, inclus în proiectul „V.I.B.E – traseu cicloturistic”. Iată ce obiective istorice va include

- Advertisement -

PE BICICLETĂ…. Județul Vaslui a fost inclus în proiectul „V.I.B.E – traseu cicloturistic”, ce va fi finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României. Traseul se va întinde pe 237 de km și va străbate județele Iași, Botoșani și Vaslui. Obiectivele de interes, care vor putea fi vizitate în cadrul proiectului, sunt cele reprezentate de Ruta Bisericilor de lemn Traseul F: Municipiul Vaslui – Ștefan cel Mare – Zăpodeni – Muntenii de Sus – Văleni – Solesti – Miclești, retur, la care se adaugă Movila lui Burcel, arie naturală de interes național cu mănăstirea ortodoxă Sfinții Împărați Constantin și Elena situată în vârful legendarei movile a lui Burcel pe DN 24 Iași-Vaslui, și nu numai.

Astfel, de o parte și alta a drumurilor județene DJ 247 și DJ 246 (până la intersecția cu DN 24) vor fi amenajate piste de bicicliști. Obiectivul proiectului este sprijinirea transportului durabil prin dezvoltarea infrastructurii de trasee cicloturistice la nivel național. Stabilirea și amplasarea traseelor cicloturistice se va face în raport cu celelalte investiții din Componenta 11 – Turism și cultură, prin care este vizată creșterea accesibilității zonelor turistice și dezvoltarea infrastructurii aferente. „Finanțarea investiţiei se va face în cadrul Componentei C11 – Turism și cultură a Planului de Redresare și Reziliență al României – Investiția I.4 „Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice”. Conform Ghidului solicitantului, pentru proiectele care vor fi finanţate în cadrul acestui apel de proiecte, rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile proiectului fără TVA. Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile va fi suportată de la bugetul de stat, în conformitate cu legislația în vigoare, iar valoarea cheltuielilor neeligibile, aferente traseului propriu, va fi suportată de la bugetul local”, se arată în proiectul de hotărâre adoptat de consilierii județeni pentru participarea în acest proiect.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.