Extern

Julio Iglesias, acuzat de trafic de persoane și abuz sexual. Două femei vor depune mărturie în fața procurorilor spanioli

Două femei care susțin că au fost agresate sexual de cântărețul Julio Iglesias vor depune mărturie în fața procurorilor spanioli, a anunțat miercuri organizația pentru drepturile femeilor care a depus o plângere în numele lor, transmite Reuters.

Women’s Link Worldwide a declarat că în plângere, depusă la Înalta Curte a Spaniei în 5 ianuarie, Iglesias este acuzat de trafic de persoane în scopul muncii forțate și servituții, abuz sexual și încălcări ale drepturilor lucrătorilor.

Directoarea execuitvă a grupului, Jovana Rios, a declarat într-o conferință de presă online că procurorii vor lua declarații de la cele două femei, în calitate de martori protejați, dar a spus că încă nu a fost stabilită o dată și că instanța nu și-a afirmat încă oficial competența în acest caz.

„Să fii audiat de procurori este un pas foarte important în căutarea dreptății și apreciem că autoritățile sunt agile în gestionarea cazului”, a adăugat Rios.

Rios le-a descris pe cele două reclamante drept tinere latino-americane aflate „în situații vulnerabile, care depindeau în mare măsură de salariile lor din cauza condițiilor lor economice și sociale”.

Anchetele penale în care sunt cercetate presupuse infracțiuni comise de cetățeni spanioli în străinătate sunt gestionate în general de Înalta Curte, un exemplu recent fiind dosarul de agresiune sexuală al fostului șef de la Federația Spaniolă de Fotbal, Luis Rubiales, care a sărutat-o pe o jucătoare la Sydney, după finala Cupei Mondiale din Australia.

Rios a declarat că Women’s Link a fost contactată și de alte femei care au spus că au lucrat pentru Iglesias…https://hotnews.ro/julio-iglesias-acuzat-de-trafic-de-persoane-si-abuz-sexual-doua-femei-vor-depune-marturie-in-fata-procurorilor-spanioli-2150121

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button