Juriul a decis: Miss si Mister Boboc LMK 2010

COMPETITIE… Liceul Mihail Kogãlniceanu si-a ales bobocii care au câstigat anul acesta titlurile de Miss si Mister. Dupã un concurs presãrat cu emotii, încordare si momente artistice ce au fãcut deliciul publicului, juriul a deliberat cu greu. Câstigãtorii de anul acesta sunt : Ioana Bugiag si Eduard Popa. Pânã la anul, acestia vor purta cu mândrie distinctiile acordate.

Anul acesta, criza financiarã le-a pus probleme foarte serioase organizatorilor. Dacã în anii trecuti pe scena Casei de Culturã urcau nume celebre din peisajul muzical românesc, în acest an, cei care au dezmortit spectatorii au fost doar tineri vasluieni. Cu toate acestea, spectacolul nu a avut de suferit, balul fiind si de aceastã datã o reusitã. Tema aleasã de organizatorii de la Liceul Mihail Kogãlniceanu a fost inspiratã din genul de muzicã Jazz, balul desfãsurându-se sub sloganul ‘‘Jazz the way we are’’. Bobocii, chipesi si vioi au pãsit pe scenã plini de emotii, iar modalitatea de prezentare i-a fãcut pe unii dintre acestia sã se încurce în propriul rol. Cu toate acestea, nu s-au lãsat bãtuti si au încercat sã se facã remarcati la probele de dans, culturã generalã si la probele artistice. Juriul a deliberat cu greu, dar într-un final au fost nevoiti sã ia o decizie. Bobocii premiati au fost : Grãdinaru Sorana si Chirica Andrei (Locul 3), si Avanu Alexandra si Cosma Andrei(locul 2). Râvnitul premiu de ‘‘Miss’’, respectiv ‘‘Mister’’ a mers cãtre Bugiag Ioana si Popa Eduard. Rolul publicului a fost hotãrâtor în alegerea celor mai populari boboci, spectatorii decizând cã premiul de ‘‘Miss’’ si ‘‘Mister Popularitate’’ sã fie primit de Grãdinaru Sorana si Frãtiman Stefan. Unul dintre sponsori a tinut sã acorde si el un premiu constând în vouchere pe care bobocii le vor putea folosi la un salon de înfrumusetare. Câstigãtori din partea salonului au fost declarati Filichi Ilinca si Cosma Andrei.

Qeta a cântat în încheiere

Si cum un bal se încheie cu multã voie bunã, si ‘‘Balul Bobocilor LMK 2010’’ s-a încheiat cu un recital semnat de formatia Qeta, o trupã localã alcãtuitã din elevi si fosti elevi ai liceului. De la Casa de Culturã, elevii au mers într-un club din oras, acolo unde au petrecut împreunã pânã în zorii zilei.

Mike, pata de culoare a Balului Bobocilor

Un moment aparte a avut loc la jumãtatea spectacolului, atunci când pe scena Casei de Culturã a urcat fotbalistul de culoarea al lui FC Vaslui, Mike Temwanjera. Acesta i-a pus la grea încercare pe liceeni, acordând premii celor care au reusit sã îi imite jongleriile cel mai bine. Desi nimeni nu a reusit sã îi reproducã executiile, atacantul a fost îngãduitor si i-a premiat pe cei mai tehnici dintre participantii la ineditul concurs.




3423 COMENTARII

  1. Ati pus pe fotografia Marelui Domnitor, pe lili ciortan☹ silvia ene☹si artistul sovietelor george forcos☹ Mai mare prostie nu s.a putut face..astia 3 nu si.au mai gasit de muncă? Tot cu melodiile alea învechite de te înebuneau în Parcul Copou? Bine ca i.a oprit covidul..
    Trebuia un afis separat cu asa zișii “artiști” locali..Domnitorul în Maretia Lui, pe un afis, singur..

  2. Din cauza PNL ului ,ei nu vor sa se vaccineze oamenii huuuooo ,jos pnl de la putere.
    S au vaccinat ei primii, și restu oamenilor canci ,asa au făcut mereu.

  3. Alooo.. s.a spus peste tot ca termenul este prelungit pana în luna iunie.
    Asa le place.. Sa se înghesuie..ca la taxe si impozite..pe 4 ianuarie sa se bata stand la rand.. auzi ” stau la rand ca sa imi iau de.o grijă” ei na , da nu poti sta dracului acasa si sa vii cand temperatura permite sa stai afara? Taxe 31 Martie, Energie Iunie..
    Stati afara..

  4. Primatul “ii indeamna pe toti locuitorii Barladului sa se informeze foarte bine dar apoi sa mearga sa se vaccineze”. :)) Unde mai pui ca e si avocat. Pai lumea s-a informat, nu se vaccineaza nimeni, nici macar personalul medical care ar trebui sa fie obligati intrucat pun in pericol siguranta publica. Nu… atunci valea de la ciolan.

  5. Hei, nu va mai agitati asa, ei sunt genul carora le place sa stea la coada ca asa era pe timpuri. Fiecaruia ii place cum a trait in copilarie, sunt sigur ca au macar un nepot care are habar de ghiseul.ro iar contractele care se schimba in timpul jocului se pot anula usor. E treaba furnizorului nu a voastra sa umblati dupa contracte. Altfel intrati pe net si cautati alt furnizor cu cel mai mic pret si se transfera facturica imediat de la flamanzi. Nuva taue nimeni curentul… doar ca platiti banii la altul.

  6. Avocații de ocazie au început să sară la gâtul presei..de parcă ea ar fi de vinovată și nu unii prieteni din sistem cărora nu le-a convenit inepțiile colegului lor!

  7. Cred ca va da tarcoale si o actiune in justitie, daca stiti ce e aceea discriminare pe orientare sexuala si atunci totii morcoviii vor veni la pachetel, direct la redactia dumneavoastra

          • Chiar nu vreau sa intru in polemici cu nimeni, dar citeste articolul de ieri si o sa vezi ca situatia nu e asa cum a fost prezentata initial. Dar acum e mult mai dificil sa schimbi parerea deja formata. Si aici vad vinovata presa avida de senzational, careia de drept ii si revine obligatia de a desface ceea ce a facut cu stirea initiala. Desi imi vine sa scriu urat despre autorul primului articol, las constiinta lui sa ii fie singură judecator.

          • Nu mai căutați in curtea altuia când voi sunteti singurii vinovați, în loc sa sancționați derapajele mereu îl luați în brate pe “ne jignește”
            Asta este, la asa atitudini normal ca o sa fie asa răspunsuri

          • Milivanili, situatia ramane fix asa cum a fost prezentata in primul articol! Politistul respectiv trebuie dat afara, asta daca mai suntem o societate intreaga la cap! Cat despre constiinta mea cu privire la acest subiect, tin sa te informez ca pana acum n-am fost chemat la niciun proces! Dar tu poti sa scrii urat cat te tin degetele, ca e mai usor sa ataci persoane decat sa aduci argumente!

          • Domnule autor, se vede cu ce fel de audienta sunteti obisnuit! Nu mai scriu nimic. Seara buna tuturor! Cu sau fara…

        • Ce atinge? Imaginea instituției? Si ce imagine aveti? De șpăgari, de corupti, aserviți asa zisilor interlopi si mai ales aserviți politic ! Dacă nu știai , asta este imaginea politiei ! Asta este cireașa de pe tort! Apropos……sunteți cel mai bun exemplu pentru miile de copii ce visează sa se facă politisti,nu? Ce sa ia exemplu? În.primul rand faceți curatenie în curtea voastră ca e păcat ca sunt și oameni de calitate dar sunt acoperiti de panarame! Nu i mai acoperiti!

  8. Domnul avocat are dreptate.
    Pe de alta parte, acest comportament, deja deviant, al proprietarului trebuie sancționat prin masuri coercitive aspre.
    Chiar nu înțeleg, administrația nu poate instala un semn cu “oprirea interzisa” sau o linie continua? Astfel, prin încălcarea acestor reguli, “bravul “șofer poate fi amendat în fiecare zi.

  9. Sincer….Dacă erau ceva articolele despre acest subiect poate lumea nu se mai ingramadea acolo
    Dar voi preferați scandalul, hoți, violatori, analfabeți, toate gunoaiele posibile si imposibile apar in presa datorită celor ca voi, PINGUINI de 2 lei!

  10. Craciun e Din clanul gentimir.se bate pentru ei,îl bălăcăreala și îl fac paznic supa revine iar la boss:)))așa e învățat craciun

  11. cei din firme ambulanta din privat ca exemplu BGS au salariu de 1400+bonuri de masa, si fac +800km pe tura, si sa ma fut eu pe pensia voastra de “urmas” adica de sugatori.

  12. Si “Palatul Administrativ” sta sa cada.. Bravo consilieri si bv domnule prefect si toti ceilalti care ati fost in aceasta functie si nu ati facut nimic pentru cladirea simbol a judetului!

  13. Ce face el in timpul liber e treaba lui. Poate sa se imbrace cu ce vrea el, sa isi bage ce vrea unde vrea…nu e pb noastra. Nu a facut nimanui nici un rau, asa ca voi sfintilor judecatori, sa-i mancati morcovul. Traiti in evul mediu.

    • Hopaa henț…poate sa și le bage și în cap.. l.am pus eu sa trimita poze si la alții? Suntem obligati sa privim acest libidinos cu morcovul in fund? I.am spart noi arhiva personală?
      Va aparati, asa este?
      Alooo.. vorbim de un functionar public cu statut special, care ar trebui sa aiba o moralitate si o conduita exemplara, atat în familie cat si în societate. Nu crezi?

    • cine ti-a zis ? ia cauta si citește legea, tocmai ca la ei nu e asa.
      ei au obligații la conduita și în timpul liber, de aia au și salarii si o grămada de privilegii

    • Wài Abdul…ti-nșăli !
      E inadmisibil din punct de vedere profesional ! Recomandat ar fi să-și dea demisia și să devină producător sau vânzător de rădăcinoase …!
      Dacă și ție îți plac lucrurile buclucașe …luați contact cu Morcovel și băgați-va pe X …așa deveniți și bogați dar și celebri !

  14. Sa i se dea ca pedeapsa o puinga cu morcovi felii…il termina la psihic. Mandru de Politia Romana, am si siguranta si incredere. Daca apuci sa vezi un soarece inseamna ca ai o colonie… concluzia…..

  15. Parcă nu se poate da o normativă RAR ca la următorul ITP să aibă volanul la locul lui, iar asigurarea să fie dublă….
    Cui nu-i convine, să dea in judecată.
    (Deși bizonul o să înțeleagă că trebuie să vândă hierul (doar la dezmembrări oricum, doar acolo i l-ar mai lua) ca să aibă bani pentru asta )

    • Mai bine la toti comunistii cu deseuri euro -4 sa fie asigurarea dubla si impozotil iar daca au peste 70 de ani sa le fie anulat permisul. Masinile fara EGR, DPF sa fie confiscate… volanul e ultima grija a matii. Cui nui convine sa o s*ga 🙂

  16. Daca voi numiti asta o conduita ireproșabilă, atunci va propun ca zilnic, sa apara cate un politist gol..sau mai bine faceti un calendar sa vedem si noi cetățenii ce dotare sau fetisuri au cei care ne apară.
    Daca ar fi avut caracter un singur lucru ar fi diminuat rusinea în fata opiniei publice..DEMISIA.. asa..o scaldam ca este bun la servici…dar de moralitate se aude ceva? Rușinos..

  17. Polițiști prezintă statisticii,realitatea am văzut-o si simtito cu toti,un oras aflat in bubuiala continu,artificii neautorizate date la toate colturile de bloc,bătăi intre oameni,animale speriate,asta e realitatea

  18. Nu pateste nimic, nu e bolnav psihic, e homosexual… e bolnav cu acte in regula. Si mai are un act de smecher legal… adica politist. Stati capra ca ei sunt sefii nu paznoci platiti din bani publici. :))

  19. Deranjeaza comentariul? :)) mai paduchi retardati morti de foame, o lira e 55.000 de lei nu 5.5 lei… adica sunteti fix p*la… ” guns don’t kill people, people kill people” masina si permisul nu au nici o treaba, omul educat de institutii incapabile, corupte, aggressive, roman pur sange cu creierul spalat de PCR, PSD… deci un produs de c*cat ca mai toate produsele romanesti.

    • Nu-i așa că te duci tu cu valoarea ta dă cocarlete să-i impresionezi tu pe ei…. ce bine speli mașini? Că așa faci și tu 200 de lire să iei un hârb de care îți zic și mulțumesc (in sinea lor) că îi scapi și vii tu cu beșîni la coada vacii de unde ai plecat.

  20. Păi cum să fie informaţia publică ? Gunoielor …..aceasta masina a fost cumparata din banii romanilor care platesc taxe si impozite .Aceasta institutie corupta ,mafiota trebuie desfiintata si infiintata o noua politie condusa de ofiteri din USA , UE , GERMANIA , FRANTA ,BELGIA cu ăştia nu se poate punct.

    • Dar degeaba strigi tu daca altii tac. Sunt corupti pans in maduva oaselor nu exista justitie ci leafa. Vizitiu scapa, p*ponarul scapa… asta e romania.

  21. De parca ei stiu ca au doua creiere :). Un gabor cu 3 clase a schimbat banda fara sa se asigure ce dinamica secreta. Daca vorbeam de facut un smartphone, o nava spatiala mai vorbeam de inteligenta :))

  22. nu e nimic bolnav in a purta lenjerie de dama. sau a ti baga un morcov in fund. bolnav e sa violezi fetite sau sa ti bati nevasta sau sa bei pana te pisi pe tine – hobbyurile nr. 1 in vaslui.
    :)) smr, pentru un judet de muritori de foame aveti standarde f ciudate…

  23. Ce linie întâi? Apropos….cu țigările s a subțiat treaba? Dacă nu va plac salariile poftiți va rog in privat la 1400 lei! Hai ca este loc! Sunteți penibili ca sa nu spun nesimtiti!

  24. Mirela Vaida si A1 au reusit sa coboare nivelul DE EDUCATIE la milioane de romani, promovand prostia, lenea, incultura ! Trebuie mare talent sa faci emisiuni pe marginea santului

  25. Ăsta a trecut testarea psihologică? Nu cred! Dacă da, atunci e grav de tot! Poate intra în poliție (din sursă externă, bineînțeles) orice obsedat sau criminal!!!

  26. Și uite așa vine un “morcovit” de ăsta și îți aplică legea! Păi, de asta arată orașul în halul ăsta, polițiștii din Vaslui sunt ocupați cu altceva!! Infractorii își fac de cap, scandalurile se țin lanț, nu găsești nici un polițist când ai nevoie, ți-e frică să mai ieși pe stradă seara! Îți vine să înnebunești când te gândești că ai nevoie de un polițist și îți vine unul de ăsta care habar nu are de lege și mai are și “morcovul” în dos!

    • Orice muncitor de orice meserie de când lumea face “și altceva”
      Care e chestia meritorie pentru pensionarea anticipata ?
      Nu ne legam de bani ca oricum sunt plătiți ohoo comparativ cu orice alt muncitor
      Muncește mai multe ore ? gândim cu picioarele ?

    • Mda, un șofer de ambulanță are cursuri de prim ajutor la același nivel ca elevii de clasa a VII-a. Deci e tot șofer. Transporta ce i se cere, și ajută la caratul targii. Aaa…și are atributii și responsabilități pentru PSI și protecția muncii că orice salariat. Până aici nu e nimic deosebit, pentru a merita ceva in plus.

  27. asta e din cei de la Sturdza , pe care politia nu-i baga prea mult in seama ca ” nu prezinta pericol ” dar de doua saptamani cate unul face cate-o ” fapta ” , iar ceilalti se drogheza prin scarile blocurilor din zona ( B1 , B2 , D3 ) urmeaza alte lovituri !

  28. Mare prostie,soferi si restul personalului au in timpul programului trecut timp de odihna ,adica daca nu au apeluri au dormitoare special amenajate si dorm exact ca acasa uni poate mai bine

  29. Ce fac ambulantierii pentru acesti bani ? Transporta o persoana la spital, nu o opereaza. Doctorul si asistenta incearca sa salveze viata pacientului, dar un sofer sa ia 8000 lei e cam mult si acum alt cadou, bravo guvern de doi lei.

  30. Ce mafie? Cativa frustrati care nici nu stiu sa scrie cuvantul mafie, se opresc la primele doua litere. Ba voi chiar sunteti penibili. Mafia de pe strada castanilor…..cacat. Niste labagii spalatori de wc uri prin englezia care au venit cu masini de 300 de lire si voi ii faceti mafioti. Eh si eu va spun ca nu sunteti ziaristi.

    • Ce maifie mai e și asta ? Voii nu va uitați ca iei încă dorm cu mama lor în același pat într-o singura camera de unde atâta șmecherie ati înnebunit

  31. Ce ridicol! După cum arată fizic, nu e un tinerel. Și-a pierdut mințile,pe care oricum nu le avea!!! Bine că nu au avut în 30 de ani de la Revoluție, un psiholog, psihiatru- ceva, de la București, care să actualizeze testele pt tartacutza!! Ocupați toți, până peste cap!!

  32. Dupa cum arata nu are corp de politist, si oricum are peste 40 ani si intrat din sursa externa. Daca era politist cu scoala avea corpul lucrat la sala, asta este statut intr-un birou. Dar nu o sa poata dovedi nimeni ca este politist.

  33. Ce articol de rahat. Asa pot scrie și eu că un preot din județ își bagă morcovi în cur. Nu aveți un nume, o reacție a IPJ Vaslui, nu aveți nimic. Nu mai aveți subiecte de scris și inventați ce vă duce capul. Ar trebui să vă dea în judecată IPJ. Sunteți penibili, toți cei care ați hotărât sa apară articolul.

    • Trebuiau sa nu îi blureze fața? Cu siguranță pozele neblurate au ajuns la IPJ. Orașul este oricum mic, si cum barfa este activitatea preferată a oamenilor, e o chestiune de timp pana va afla toți vasluienii numele politistului.

    • Dragă fii sinceră și recunoaște ca a-i fi vrut sa vezi pozele neblurate, nu o mai arde cu mucii in fasole. Nici un ziar nu se risca sa scrie astfel de articole dacă nu au probe solide! Iar acele probe cu siguranță au ajuns unde trebuie! Au făcut foarte bine si ca nu au dezvăluit identitatea politistului, ca să nu aibă cațele ca tine ce bârfi!

  34. Ce v am spus într-un comentariu recent? Polițiștii se cred stăpânii șoselelor,lipsește acel dram de bun simt în relația cu cetateanul! Regulile sunt reguli,nimeni nu este mai presus de lege chiar dacă dumneavoastră domnilor polițiști și polițiste v ati erijat în stăpânii șoselelor!

  35. Cezaro apesi cu cremwurstii aia pe toate tastele repetento, ai mutat comentariile de la gabori la Dura, vrei sa provoci scandal? Ei bine ne doare-n p*la de Dura nu ne afecteaza cu nimic, in schimb salariile nesimtite ale bugetarilor mulg vaca Romania de i se vad coastele.

  36. Curând o sa ceara și spor de morcovi 😛
    S-a creat o imagine foarte falsa ca ei ar fi persoane educate, n-au nici o treaba, sunt niște smecheri de cartier de care nu s-a prins nimic, dacă nu era haina învârteau alba neagra.

    • Cel mai slab elev din clasa LMK din liceul făcut acum multi ani. Singurul care nu avea nici o treabă cu școala, pe care l-a băgat ta-su la LMK să fie și el cu lumea bună la carte, după terminarea liceului s-a făcut polițist.
      Restul și-au termiat facultățile și sunt medici, IT-isti in Silicon Valley, etc. Dar din acea clasă am lasat și noi Vasluiului un om, nu am plecat chiar toți. Ia ghiciți cine a rămas în oraș….

      • Ești subiectiv! Nu ma interesează nici persoana ta, dar nici a celui la care faci referire. Mi se pare ca ai generalizat și nu este bine. Ar trebui tratate ca niște cazuri izolate – și asta din articol, și fostul tău coleg. Dacă stau sa ma gândesc, sunt destui medici și IT-isti, care au apucături mai proaste și mai josnice decât polițistul in cauza. Sunt oameni foarte deștepți in poliție și nu trebuie etichetați după comportamentul unora care greșesc, la fel cum sunt destui retardați in domeniile pe care le ridici tu in slavi și, după părerea ta, merita elogiați doar pentru ca sunt acolo…

        • Las.o moartă…a fi politist, înseamna sa ai o moralitate exemplara, un comportament în societate demn de urmat. Acest cetatean sa.si bage morcovii unde vrea el, dar nu trebuie sa vedem si noi.. Urat..grețos, josnic.. Simplu, AFARA DIN POLIȚIE. O SA FITI TINTA GLUMELOR..SI PE BUNA DREPTATE.
          Si înca ceva..nici cu barba nu este corect..ce, sunteti preoti?
          Nu domnule, uniforma curata, calcata, barbierit..ce e aia, barba, maleta.. vai mama voastra.

  37. Dupa ce ca au salarii in mana de 7000-8000 lei pe luna mai ies la pensie ca politistii, nu vor si pensii speciale ? Ambulantierul este un simplu sofer, a facut un curs de prim autor si ia mai mult decat un director la o firma privata sau chiar ca un politist care si acela conduce zilnic autospeciala dar nu este platit pentru asta, la fel jandarmii sau angajatii de la E-ON sau gaz. Guvernul da cu o mana celor care au bani si ia cu cealalta de la cei cu salarii de 1500 – 3000 lei.

        • 100% are dreptate
          De ce nu acorda marele guvern scutiri pe aceleași condiții de munca tuturor categoriilor ?
          ai același volum de munca – ieși mai repede la pensie
          ???
          Ca din moment ce se dau bonusuri si se pune accentul doar pe volumul mare de munca n-are nici o treaba domeniul unde se lucrează,sau aveti impresia ca sunteți singurii ?
          Si cum n-are dreptate cetățeanul ?

    • Pai asta-i chestia nu e un smplu sofer care sta cu sezutul pe scaun. Este o vorba, daca taceai filosof ramaneai. de ce vorbiti in necunostinta de cauza ? De ce nu ati pus problema celor de prin birourile de la CJ si Primaria Vaslui care plimba niste foi si iau 4-5000 lei pe luna. De ce nu ati pus problema Politistilor locale , care sau si se plimba si castiga cat un politist din Politia Nationala. Asta nu observati ? Fix pe ambulanțieri vi s-a pus pata.

      • Cei din Primaria Vaslui iau mai putin de jumatate din cat ia un sofer de pe ambulanta, ar trebui sa te doara capul de cat iei tu in mana si sa te gandesti daca meriti banii decat sa te doara capul de altii aruncand problema dezbatuta aici, in curtea altora. Du-te la Primarie si sa vezi ca un angajat cu studii medii, ca si soferul de ambulanta, ia pana in 3000 lei si are destule de facut, nu sta nimeni degeaba. Si tu lucrezi ca bugetar si eu cred ca nu-ti meriti banii platiti si din taxele mele.

      • Angajatii de la EON lucreaza cu electricitate zi de zi, aia de la Internet umbla prin toate casele oamenilor – toti conduc masini. Poate nu cu aceeasi viteza.

        Inteleg ca le e mai greu, dar de la 2000 de lei la 8000 e cam mult, nu credeti?
        Asa e cand iti dau banii de la altii, o faci fara numar.

        Nu e vorba numai de ambulantieri, doar ca pui gresit problema. Portarul de la spital, daca nu deschide poarta, moare pacientul, deci si el trebuie compensat cu ceva pensie speciala si sa iasa la pensie mult mai repede, nu ?!

  38. Auzi la ei… in linia 1…
    Or fi cativa, aia care-s in vama efectiv… dar ultima data cand am fost la Albita, se miscau ca niste nesimtiti, cand e pauza se opreste cu totul activitatea… ar trebui penalizati, nu bonificati.

    Restul o freaca toata ziua prin masini, mai prind si ei cate-un amarat de moldovean, unii mai sar inapoi in Prut si i-au scapat…. si ..asta e. Asteapta pensia, ca si-astia, de stres mare ce au, tot la 45 de ani scapa…

  39. Baga v as lugupa n tag la toti semianalfabetii intrati pe pile, care taiati frunze la caini de dimineata pana seară ,acu vreti marire de leafa ca sunteti in linia I …@@@@@ cu totii,zdrentelor

  40. Rusine voua, nu mai dau oamenii spaga, numai camere, numai turnatori noroc de astia cu tigarile ca mai facem ceva. Inainte nu era lumea asa rea ne mai dadea si noua ceva pt casa.

  41. Băi un pic de jenă nu aveți! E dusă economia în rahat și voi vreti măriri? Ia măi nene si te du la privat!!!! Cand duduia economia pe timpul lui Dragnea unul nu era în stradă să ceară nimic,atunci vă ajungeau,mă? Sa va fie rușine!!!

  42. Mi se pare normal și la privați.
    Fiecare cauta sa-și protejeze afacerea și personalul, nu-ți convine cauta-ți alt loc de munca, ești liber sa nu te vaccinezi.
    Sau sa prezinte în fiecare zi test ca nu sunt contagioși, le convine asa ?

  43. Parca sunt spălătorii de mașini de pe strada care nu contează dacă vrei, ei sar vitejește sa-ti spele mașina, dar ăștia iți bagă si factura.
    Vorba lui Lăpușneanu, dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu :))

  44. Pai da, asta e politia romana, lacatus-mecanici :)). Scoate mufa, baga mufa, pune intreupator la radar ei stiu cel mai bine cum se face, ei sunt legea, “how’d partner, I am the law”. In strainatate te agata cu sufa, nu sta in itersectie punand pe altii in pericol sa-ti dea curent, pentru asta exista recovery la care cotizezi daca esti jmecher. Dar bine… bateria nu cade din prima, mai porneste o data, de doua ori. Deci plata unui astfel de serviciu cade daca nu ai bani de baterie.

  45. Escrocherie curata, cum adică sa zică politia ca noi nu știm. E caz de pușcărie
    Se vede acum si ce primari sunt, nici unul n-a acționat legal sa trimită politia, încă au mai si plătit. Niste controale le-ar trebui acum sa fie arși si ei, au făcut plați ilegale.

  46. Cei de la Radical nu au spor de COVID 30% pentru că sunt în privat și aduc taxe la bugetul local. Doar cei din Prefectură au acest drept pentru că sunt bugetari. Bravo lor. Stau cu ușile închise și au sporuri . Iar prostimea se uită către palatul Prefecturii.

  47. Cine vorbește de bani publici mogulul Timofticiuc care in fiecare an trimitea zeci de facturi la primarii de 1 Martie,8 Martie,ziua copilului,ziua naționala a primăriei,Crăciun,anul nou si ne obliga sa plătim aceste facturi de 900 lei bucata si daca înmulțiți cu 86 de comune sa vedeți ce sume colosolale încasa acest naivii avid dupa bani.,,sa verifice SRI,si Dna toate facturile din primăriile județului si atunci sa vedeți minunea,,A apărut concurenta si de asta iti e frica smardoiule,dar ajungi si tu la pușcărie in curând,,,ai multi dușmani in județ pe care i-ai păcălit cu ziarul tau de doi lei…

    • Diferența între ce face băiatul ăsta și ce face Timofticiuc e ca Timofticiuc te întreabă înainte dacă ești de acord sa publici felicitare în ziarul lui, ba mai mult semnezi și un contract. La el a fost opțional, nu ți-a trimis facturi despre care nu ai avut habar! Dar ce face băiatul asta de la Robo știri fac și alții din presa, cu site-uri și televiziuni la care nu se uita nimeni. De ce nu scrieți și despre ceilalti, ca obiceiul asta e pus în practica de aproape toată presa locala?

      • Nu te lasa Alexandru esti destept si verifica toate contractele lui Vrn cu primarii Pnl te sperii Ce CONTRACTE GASESTI FACUTE PE BANI PUBLICI FARA ANUNTURI IN SEAP ,FARA TRANSPARENTA ,SESIZEAZA POLITIA ,CURTEA DE CONTURI DESPRE ACEADTA ESCROCHERIE..

  48. Si ce daca are spatii printre lemne, tu crezi ca-i nisip? Intri pe “inspectorul padurii” vezi daca are autorizatie (daca nu suni la militie), cati metri a luat, masori si tu, iti convine nu… pa.

  49. V-am zis ca nu se intampla nimic :). “Autoritatile” sunt un grup infractional organizat, toti sunt neamuri, cunostinte, un adevarat lant in care fiecare veriga are o intrare. Se apara se acopera si… VA F*T

    • De ce sunt grup infracțional organizat? Pentru ca expertiza nu a ieșit pe placul vostru! A fost făcută de un expert criminalist sub supravegherea unui procuror? Si ce mai doriți? Adică s au vorbit …..hm…teoria conspirației! Faceți dacă vi se aproba si o contraexpertiza si puneți pe cineva cunoscut de voi poate iese ce doriți! Dumnezeu sa l odihnească pe baiat, i l cunoșteam, dar voi sunteți penibili! Lasati l sa se odihnească in pace !

      • Bai Cetatean, semneaza-te corect “militian”. Stim cu totii… voi faceti legea, sunteti aroganti, abuzivi, va implicati personal in abateri cand de fapt voi sunteti niste paznici, platiti de cetateni sa ii protejati, voi in schimb ii abuzati pe fiecare in parte. Daca erati intr-o comunitate mai mica care va platea direct aveati alt comportament altfel zburati si mancati de pe jos, nu?

        • Vei fi surprins sa afli ca n am nici o legătură cu ” militia” / politia! În legătură cu politia …ai dreptate! Dar în cazul băiatului asta( l am cunoscut foarte bine,Dumnezeu sa l odihneasca) cred ca dacă s a facut o expertiza, sub supravegherea unui procuror ……nu cred ca toți sunt corupti altfel nu aproba exhumarea! Dar ….fiecare crede ce doreste!

          • Ce expertiza bai limitatule. Masurile sunt tardive, expertiza la un cadavru descompus? Ce s-a intamplat acolo, de ce a fost “tratat” fara acceptul lui ce era bolnav mintal? Auzi sedat ca refuza tratamentul, asta e primul indiciu ca l-au executat legal cu “tratament covid”, n-a murit de bataie neaparat.

  50. Dincolo de tristețea fireasca legata de disparitia unui om în acest caz cred că se impun unele întrebări: Daca s-a vaccinat , vaccinul nu a protejat-o? Daca nu s-a vaccinat , de ce nu a făcut-o fiind vorba de un cadru medical? Daca s-a vaccinat nu cumva vaccinul a avut efecte secundare serioase?

    • Pai bai Ioane,Ion te cheamă,sa ti explic: a crezut ca e o raceala din cate am inteles de la sf anului 2020. S a tratat acasa ca mulți alții! Abia când s a imbolnavit si soțul a mers la spital . Acu te întreb Ioane: cand sa se vaccineze? Odată ce esti răcit nimeni nu iti face vaccin! Iar te intrwb asa ca între noi( nu ne aude nimeni): iti place teoria conspirației? Ce dracu ma ,faci numele Ion de râs!

    • Ce ai tu? Ăștia din privat sunt imuni si la boli si la sporuri ori alte beneficii! Lor nu le trebuie! Au salarii prea mari! De ce pui întrebări copilărești?

  51. Stau închiși, cu pază, ca să nu intre nimeni și își dau sporuri. Nimeni nu intră în Prefectură.
    La ce le trebuie sporuri? Sunt în prima linie? Stau ca într-un turn de fildeș. Nimeni nu-i atinge.
    La Primărie stăm sub umbrelă…

  52. Indiferent de culoarea partidelor..mare parte din primari au procedat la fel pentru obținerea de voturi.Acest aspect se tot discută de vreo trei ani de zile. ( se pare că a fost inițiată și votată o lege pe acest segment al Lg.416)Sunt orașe și comune pline cu asemenea trântori cu vârste până în 40 de ani…care refuză locurile de muncă oferite.La muncă!!

  53. Dumnezeu sa-l odihneasca pe cel decedat.Am fost si eu internat 11 zile cu o forma mai, usoara de Covid-19 pe sectia de Chirurgie a Spitalului din Barlad.Din partea mea numai cuvinte de lauda(de la femeia de serviciu pana la seful de sectie).Toti cei patru internati in acel salon am fost multumiti de comportamentul, personalului sanitar.Cei drepr ca spitalul respectiv a incasat 7600 de lei de la Casa de Sanatate pe spatele meu.De la sectia unde am fost internat si pana la sectia ATI,cam mare diferenta de comportamen a personalului sanitar.Numai mortul stie ce a patit.

  54. În sfârșit! Era si timpul sa ia cineva taurul de coarne! Ăștia s votanții PSD si s mulți al dracului! Pariez ca mulți au ” frezoane”!

  55. Acum înțeleg de ce toți bugetarii injura guvernarea PNL! Toti sunt învățați sa stea degeaba si sa pape bani! Sunt intradevar si bugetari care muncesc cu adevărat dar 60 % nu stiu exact pentru primesc salariu…doar ca e bine! Adevarul.doare! Angajarea în sistemul public sa se facă pe baza de competența nu ca avem ” cunoștințe ” si hai la stat!

  56. Si tatal meu decedat tot in spital la ATI a avut parte de acelasi tratament,legat de pat si batut ,motivul lor fiind ca era agresiv cu asistentele si asta dupa operatie.Un om operat nu cred ca are forta fizica de a fi agresiv dar din pacate nimic nu se poate dovedi.Criminali!

  57. si omul e draq…nu vrea sa se vaccineze ca-i baga nustiu ce in creier….si cadrele medicale la fel nu vor nici sa se vaccineze nici sa vaccineze ba ca nu se dau bani ba ca nu vor sa-si asume responsabilitatea….toti se iau dupa toate timpeniile de pe facebook si din birfe,,,,cica ba suntem cobai ba ca nu-i bun vaccinul si faci leucemie dupa 5 ani ba ca a murit nustiu care de la vaccin……vai de capul nostru….oare din prostie ne mai trezim vreodata?

  58. Justitia romana, intai il ingroapa sa elimine dovezile apoi il dezgroapa dupa 4 luni. Nu pateste nimeni nimic. Iliescu e bine merci, vizitiu, bejenariu si toti hotii si criminalii legali 🙂

  59. Ati mai vazut voi parcate masini in sens giratoriu ? Numai la Vaslui si-au cumparat locuri de parcare in acel loc. Maine parchez si eu in sens giratoriu din Crucea Garii. Eu nu i-a despagubi pe proprietarii masinilor avariate ca nu erau parcate regulamentar.

  60. Permisul taiat si anulat dreptul de a conduce timp de 10 ani! După asa masura multi se vor gândi serios înainte de a se urca băuți la volan!

  61. Bă,voi sunteți nebuni? Ce e cu facatura asta? Vreți sa spuneți ca pe ” cucoana cu fuste ” o doare undeva de Eminescu ori stie cine a fost? Nu a luat o ” frezoanele “? Nebunie curata!

  62. As mai semnala ceva: acel sens giratoriu de la Interex nu prea este vizibil din direcția ICIL – Kaufland; ai tentația de a merge tot inainte prin stingă sensului giratoriu; din direcția asta îl observi in ultimul moment.
    Poate ar trebui făcut ceva acolo; o presemnalizare luminoasă,nu știu….

  63. Una dintre multele orori din spitalul din Barlad.
    O parte din personal nu are nici cea mai mica empatie fata de pacient si includ aici si medici si asistenti si personal de ingrijire.
    Singura motivatie pentru care fac act de prezenta in spital o reprezinta BANUL!

  64. firma de asigurări va plăti pe baza RCAul șoferului vinovat, iar ulterior aceasta își va recupera daunele de la șofer care se afla sub influența alcoolului.
    nu induceti proprietarii acestor autoturisme sau pe alții în eroare.

    • In ce film science-fiction ai vazut tu asta? Ce firma de asigurari va cheltui zeci de mii de lei, neavand siguranta ca-si va recupera banii? Poate soferul nu are niciun bun pe numele lui, nu e salariat, nu are niciun venit! Cum isi va recupera firma de asigurari banii? Crezi ca astia-s prosti? Vor invoca faptul ca soferul a fost baut si sanatate despagubiri! Proprietarii masinelor avariate vor fi nevoiti sa deschida proces in instanta impotriva soferului, alta solutie nu este!

  65. Să nu se supere cond.auto tineri…că printre ei sunt o parte din cei care conduc cu capul plin de băutură… în conbinații cu diferite droguri.

  66. Tot cei de la clinica sunt vinovați și tot ei cu coada sus!
    Acum câțiva ani, personal, am efectuat un banal test la Recumed. Deși anticipam rezultatul, acesta a fost chiar pe dos.
    Fiind ieftin, l-am repetat la inca câteva laboratoare din Vaslui.
    Surpriza!
    La celelalte laboratoare a ieșit așa cum mă așteptam. Deci, cel de la Recumed era total anapoda.
    Îmi aduc aminte ca i-am reproșat acest lucru șefei de laborator, dar ea a tinut-o pe a ei, ca își asuma ce face, iar testul Recumed este corect si celelalte sunt eronate.
    Câtă absurditate în fata unor fapte evidente și, mai ales, câtă lipsa de RESPONSABILITATE, având în vedere ca este vorba de starea e sănătate a unui om!
    Rușine Recumed!

  67. Ati uitat total de cel mai bun animal zburator de companie, adica … pasarica lui chezareea!

    Nu de alta, da’ stie destula lume ce ‘prietenoasa’ era pe vremea cand prea-minunata era doar o f. amabila … ‘patrupeda’ de la fepa!

  68. Organizare de tot rasul. Si ne mai costa si o gramada de bani incompetentii astai de la stat. Puneti ba oamenii pe drumuri, prin autobuze, prin masini, plimbati covidul peste tot. Va tot scremeti toti sa se vaccineze lumea dar voi le puneti piedici. Organizati ba niste caravane mobile sa se duca in comune sa vaccineze oamenii, faceti ba mai multe centre de vaccinare in Vaslui. Ce rahat de cetru de vaccinare e sediu la o fosta centrala termica?!!!

  69. Da urmează o mare [email protected]#e din partea PNL ului, nu o sa mărească,nimic, ca de obicei.Doar lor sa le fie bine ,asta ati votat romani asta aveți.
    Numai PSD ul a mărit și pensii și salarii, escrocilor, pnl da bani la ziare de genu, vremea proștilor, sa scrie de bine ,despre ei .

  70. bai cum sa-i dai drumul unui cap al unei retele de hoti care in anul 2017 a spart jumate din Barlad si acum dupa ce s-a reintalnit cu vechii camarazi de spargeri , s-au apucat iar de furat ? Cea mai mare idiotenie ! Si ce e scris acolo nu e tot , sunt 5 apartamente sparte doar in zona Vasile Parvan , camarazii lui muncesc : ziua pandesc oamenii pe la scari , cine si unde locuieste , cine e plecat pe-afara , iar noaptea sparg apartamentele !

  71. si mai vedem si cu rezultatele de la Covid pe care ei le dau la foc automat.. dai banu si te cheama la nu ceva ore dupa asta , cand pina si la spital iti vine rezultatul dupa minim 12 ore..

    • rezultatele date de spital dupa 12 ore sunt cele PCR …. cele rapide sunt gata in 2-3 ore … ganditi-va ca cele din farmacii sunt gata in 10-15minute

  72. Este atît de coruptă țara asta de nu ne închipuim!
    Îmi vine să rîd cînd văd că 450 lei și un parfum este o mită care constituie motiv de condamnare! Sigur că e mită! Dar pe lîngă ce se fura in România,cînd vezi vile și averi de zeci de mii de euro iar posesorii de lăfăie nestingheriți, mita de mai sus cade în derizoriu.Nu știu de ce, dar mi se pare că justiția româna este in…ceață,adică nu vede bine!

    • Iti dai seama sper ca dacă nu o găsea și cu mita lua tot cu suspendare pentru tot ce a facut. Ti se pare un nimic sa eliberezi fise medicale false ?
      Eu ii apreciez dacă au insistat la faza asta sa-i mai gaseasca si altceva pentru a primi închisoare, ca doar la prima infracțiune si merita din plin.
      Legile sunt făcute prost la noi pentru ca sunt făcute de escrocii din partide, ce rahat e închisoarea cu suspendare ? e un simplu avertisment, nu e nici o închisoare

      • Asa ar trebui sa le facă la toți, sa mai caute ca sigur mai au ceva, nu contrează cât de mic, cu o singura infracțiune poate fura toată trezoreria nici unul nu face pușcărie la noi.

  73. Parca miroase e vendeta.Acum cativa ani s-a relatat in presa nationala despre orbii cu permis de conducere de la Dumesti.Aia erau trecuti prin comisiile de handicap si chiar primeau pensie.Se mai aude ceva,judecata,condamnari,excluderi din colegiul medicilor macar?.Fireste ca nu.In schimb s-a gasit acarul Paun in persoana acestei cucoane din Bacau care nu a facut altceva decat sa ia sunca din fasolea unui vasluian.

    • Normal ca deranjat concurenta vasluiana.. Dna prezidente a colegiului medicilor e prietena de notorietate cu patronii de la o anumită concurență locală..

  74. Deci un singur punct de vaccinare pentru tîrgul Vaslui + 28 de comune ????
    Oare citi oameni pot fi vaccinați / zi ????
    Dacă socotim 100 pe zi= 3000/luna= 36000 pe an!!!Probabil peste 3 ani va fi vaccinat ultimul locuitor din zona menționată,in condițiile specificate !!!!

  75. Nu le mai ajung banii din meditatii la profesori. Au stat acasa aproape un an si acum vor iar bani mai multi. Nu va este rusine domnilor profesori sa luati bani pe ceea ce oricum trebuie sa faceti, adica sa educati copii.

  76. Cand v-am spus in toamna ca prea-minunata faptura de la Vaslui cu asemenea CV prelucrat la greu si facut taman, ca sa poata fix accesa doar posturi si demnitati politice sau administrative bine latite si vazute, e doar o alta pulifrica ciocoi venal, arivist si carierist care alearga numai dupa buzunarul si interesele personale, unii dintre voi, desi habar n-aveati ce hram a purta duduia dimpreuna cu barbatul ei toata viata ei (cu atat mai mult cu cat a parasit Vasluiul pt. Iasi taman pt. ascensiounea politica pe scara sociala!), v-ati aratat teribil de ofuscati, de parca va baga dunmneai nu stiu ce bani in buzunarele voastre, facea nu stiu ce minuni inimaginabile la minister sau pornea vreo revolutie in invatamantul in care ea a performat doar pt. sine insusi!…

  77. Deci pana la urma jegurile anal_fabete si inculte in frunte cu porcul grohaitor numai bun de rotisor de la CA de la Antibiotice nu s-au putut abtine sa fie fix aceeasi oligofreni descreierati, nemernici si tradatori de neam si tara CENZURAND comentariu referitor la Eminescu, nu-i asa?!?…

  78. E absolut uluitor, pentru anul 2021, cum se împart posturile de conducere în țară asta: prin tragere la sorti!! Prefecți, secretari de STAT, subsecretari, secretari, subprefecți, directori de deconcentrate, toți sunt numiți după ce posturile au fost câștigate de partid, prin tragere la sorti! Nu se vorbește nimic de criteriul performantei, de merite, de pregătire, e doar hazardul. La Vaslui riscăm sa ne trezim cu un prefect de la USR-Plus, chiar dacă aceasta alianță, în mod evident, nu are oameni pregatiti pentru asemenea funcție!! E incredibil ce se întâmplă și nimeni nu vorbește despre asta! De ce nu-și împart posturile la zaruri, la barbut, ca și acolo tot norocul stabilește câștigătorul?

    • Bai, oligofrenule psd-ist al poolii, te pomenersti insa ca vreme de 30 de ani ca boul imbecil de tine a considerat ca la Vaslui numele performantei a fost vreme de 30 de ani … Buzatu, Cristea, Paval, si toata clica securisto-comu(n)ista tradatoare de neam si tara, nu-i asa?

      Cretinule, probabil ca jegul idiot carele esti se simtea extrem de mandru cand era reprtezentat la Bucuresti de catre retardatul chiar pocherist si barbugiu zis … Tudorel Rudotel hidrocefal periculos derbedeu si weceu!

      Tie chiar nu ti-e greata de tine, mancatorule de kakat?

      Nu de alta, nemernica si ticaloasa pseudo-faptura, da’ desi n-am nici o ntreaba cu astia de la usr te pot totusi asigura ca orice, da’ absolut orice se poate invata pe lumera asta daca este bunavointa, dorinta de a face bine si de a-ti indeplini indatoririle!

      Ca pe vremea comunistilor nu-mi aduc aminte ca tu sa fi protestat ca functiile se dadeau la ei doar pe baza originii ‘sanatoase’, a turnatoriei la secu si ascultarii obedinte fata de partidul care avea drept de viata si de moarte asupra tuturor celor care nu erau lepre comuniste antinationale!…

      Hai sictir, mortule, ca puti a ticalos retardat chiar si de dincolo de monitor, zau asa!

      Ia zi, goriloiule soogator de poola ala psd, ma-ta, taica-tu, rudele apropiate si tu oinsuti nu-i nasa c-ati lins si pupincurit la greru pcr-ul toata viata voastrta de viermi coprofagi?!?…

  79. Pentru toți minorii ăștia bezmetici, viitori infractori,scăpați de sub controlul părinților, trebuie să existe Școli de Corecție!!! Nu să-și facă de cap. Referitor la petarde, în tot orașul, s-a bubuit ca la război. Deși există Lege împotriva lor, până la finalul anului 2021 să fie reglementată!!!!

  80. Eu văd lucrurile mai simplu, interzicerea comercializării petardelor. Dacă nu mai ai cu ce sa te “joci”, nu o mai faci.
    Sa rămână pe piața doar firmele acreditate, care fac doar focuri de artificii.

  81. Cum se intampla un accident din cauza masinilor parcate cum pune primaria piloni in strada. Da politisti comunitari care dau amenzi pe jos nu aveti? In strainatate sunt pe jos, la Barlad e lux au masina si girofar.

  82. Pentru ca se poate! Ce competente au acești 2 funcționari publici? Niciuna, nici nu trebuie! Trebuie doar sa cotizezi la “tata Jean”: pentru o functie buna, pentru un teren bun, cam pentru orice. Prostii latră pe la colturi, “seful” încasează mii de euro (cica doar asa se cotizează, in euro), idioții mai votează inca odata. Romania!

  83. Da mai dar voi nu intelegeti ca politia barlad nu are ocupatie si nu gaseste baieti cu sange in p*la sa le dea de treaba asa ca le da drumu. :)) in barlad oamenii sunt prea cuminti iar institutia e inutila asa ca ce rost are sa ii aresteze. Oricum voi sunteti prea “incuiati” ca sa stiti cu functioneaza justitia, ce e bun si ce e rau asa ca nu mai puneti la indoiala actiunile lor… la nu stiu ce bursa :))

  84. Cititi articolul despre Miruna Duracu si laudati-o dragi vasluieni. Comentati si la articole scrise despre copiii care reprezinta viitorul, poate mai bun, pe care il asteptam si ni-l dorim atat de mult.

    • Cine încă mai crede ca ei au vreun viitor cu asemenea clanuri n-are decât sa comenteze,
      Eu nu mai cred demult, mi se pare ipocrit sa le mai dai și speranțe false

  85. Pai daca Croitoru e presedintele CNSRL Fratia si Sanitas e afiliata lor de ce nu ar paricipa la protest …. cat de prost sa fii sa pui un titlu de asa natura??Nenea Flavius mai bine te rezumai la behaitul in galerie decat sa te apuci de “jurnalism” …

  86. Ajunga-va, animalelor!

    Daca sunteti atat de valorosi, mergeti in privat, aduceti plus-valoare – ca doar sunteti ultra calificati,

    faceti-va firme si castigati banii astia, sa vad cat trebuie sa munciti!

    Este strigator la cer! Sunteti platiti cu sumele astea imense ( se gasesc pe site, dar nu-s chiar la zi ), noua ni se ia 43% din munca, si tot nu ajung! Tara asta se mai si imprumuta!
    Mai mult intra in contact cu covid ala care citeste apometrele!

    Opriti-va odata, nesimtitilor!

  87. Si la Barlad e aceeasi situatie. Militianul Chelaru are pensie de 112020 lei, salariu de la Politia Locala de 66658 lei, norma de hrana de la Polita Locala 12000 lei iar nevasta-sa (angajat de primar la Raiser) are slariu de 107419 lei. In total 231439 de lei!!! Si vorbim de veniturile din 2019!!!!!!

  88. Nu ne uram între noi! Voi faceți asta prin nesimțirea de care dati dovada! Ce aveti în plus fata de un salariat din mediul privatce muncește cu 1400 lei pe luna? 3 ani de postliceala făcută cum se face? Astea sunt studiile,ca tot țipați ca aveti carte! Ce carte? Nu aveti pic de rusine…nici un.pic! ” . Abia cu pandemia asta mai munciți si voi dar tratați oamenii ca pe niște boschetari ce nu se ridica la nivelul vostru! Rusine!

  89. Uăi ci sî respecţi in tara asta unde alde MACHE de la Constanta îsi face de cap organizează adunări după obiceiuri tribale cu sute de persoane , sfidează instituţiile statului . Am ajuns sa-şi dea pochii cu părerea despre vaccin daca-i bun ori ba şi dacă tre să ne vaccinam ? Noi de ce tre sa respectam aceste institutii a statului corupte ?

  90. Din nefericire, asta este soluția se pare. Greva fiscala. Nimeni nu plătește taxe cu bonus acțiune în instanta pentru îmbogățire fără just temei în cazul în care se achita fie si”un leu”pe statul de plata pentru aceste posturi inventate….. Și parca serialul “Gibilan” nu v-a prevenit😀

  91. Dacă al fi tâlhărit un membru din familia judecătorului ( de doi bani..dar cu salariul astronomic)..cu patru mâini ar fi semnat mandatul de arestare.

  92. De ce credeți ca toți liderii de sindicat sunt membri PSD? Ca să facă ce au făcut ieri! Doamna Clatinici nu cumva are și ea carnet de membru?

      • Chiar are dreptate, exact asta vor.
        De ce nu scad taxele daca zic ca vor sa avem si noi salarii mai mari? cum vor ei ca sa le ajungă lor, si doar lor, taxele care si asa sunt mari se vor mari, doar pe spinarea noastră.
        Si iar o sa zica ca si ei platesc taxe, dar din salariile mărite care si asa sunt mari, si practic tot pe spinarea noastră noastră

    • Gslaction, aici nu e vorba de muncit pe degeaba, e vorba doar de bun simt și atât! E sfidător ca un brancardier care ia 3000 de lei în mana sa ceara și mai mult în condițiile în care în tara asta sunt sute de mii de pensionari care cu 700-800 de lei lunar trebuie sa-si cumpere medicamente, să-și cumpere de mâncare, sa plătească și utilitatile! Și pensionarilor li s-au înghețat pensiile, și profesorilor, polițiștilor li s-au înghețat salariile, numai ca unii au bun simt și au înțeles situația grea prin care trece tara. Alții, care câștigă salarii la nivelul anului 2022, vor și mai mult. Vor salarii mai mari, vor sporuri mai multe! Ți-am zis, ține doar de obraz!

  93. Rusine ,nesimțiților! Rusine! Aveti salarii mici? Veniți în privat la salariul minim? Ce studii aveti? Liceul oris postliceala la Kogălniceanu? Cei cu UMF respect! Abia voi aveti studii! 3500….4000 lei? Si o asistenta la cât ajunge? Trece de 5000! Rusine ,rusine sa va fie!

  94. Acesta chiar reprezintă un motiv de demitere a prefectului.
    Cum este posibil, în vremurile în care trăim, ca acești BUGETARI sa primească bani NEJUTIFICAȚI? în mod real, ce au făcut ei ca sa-i merite?
    Știm bine ca nu au făcut nimic în plus.
    Sa primească și 300% dar nu din BANUL PUBLIC, trudit de sistemul privat.
    Rușine!
    Gologan trebuie schimbat!

  95. Au o scoală :))
    “Nu cred că salariile din Sănătate sunt mari, cred însă că celelalte salarii sunt mici”
    Fraza asta au inventat-o drept scuza nesimțiții cu pensii speciale când s-a pus problema sa le taie.
    Dar nesimțiții nu zic ca din salariile noastre sunt plătite, si de asta sunt si mici, iar salariile alea care cred ei ca sunt “mici” devin tot mai mici cu cât vor ei tot mai mult

  96. Ieri v-ati luat de politistii care stau zilnic in contact cu cetatenii si exista riscul imbolnavirii cu SARS COV 2, iar acum va luati de cadrele medicale care sunt cele mai expuse. Oare nu va este rusine, de ce nu va angajati la spital ca sunt locuri, cadrele medicale nu mai fac fata si va asteapta.

    • Cui sa i fie rușine? Voua ar trebui sa va fie rușine! Oamenii trăiesc cu salariul minim pe economie în privat! Cat de nesayui si nesimyiti puteți fi ca acum ,în plina criza ,voi sa cereți mărirea salariilor! Cu ce drept? Sa venim în spitale? Nu va mai cereți osânda ca nu sunteți singurii expusi! Ca sunteți neglijenți este alta problema! Zilnic un șofer de autobuz,de taxi,o vanzatoare la casa de la aurocor ,la orice supermarket ,oricine din cei enumerați sunt mai expusi ca voi” eroilor”.
      Macar voi aveți combinezoane,va mascati cand întrați în spital! Nu va place? DEMISIA și lasa domnita pe altcineva care dorește! Ai studii? Lasati ca trei ani de postliceala nu e cazul sa dezvoltam aici( dacă ai UMF toată stima)…..sa încheiem polemica aici! Nu meritați nici 5 bani! Rusine! Abia acum muciti cum ar trebui sa munciți normal!

  97. Are harfe de patron pustiul asta a lui Stoica? Offf ai cumparat multe cu banutii de la taticu da nu poti cumpara inteligenta:) Revino ti copile ca furi curent groaznic!!

  98. Uite ce parlamentar isi da cu parerea ! Bai tocmai tu vorbesti ? Stai in banca ta , ca si voi a-ti facut la fel ! De la voi s-a inceput sarabanda schimbarilor politice in toate domeniile si iata unde am ajuns !

    • Mai bine nu iti dai cu parerea daca ai o problema cu gramatica limbii romane! Cum, Doamne iarta-ne, sa scrii “a-ti” cand comentezi despre invatamant?

  99. Mai tineti minte cum oamenii normali si cu bun simt sau chiar prostimea mioritica se ingrozea de nu se mai putea la nationalismul cam sarit de pe fix a lui Vadim?

    Da’ care Vadim nu era nebun de legat sau dus cu capu ci doar o facea pe nebunul, el fiind totusi un om cu mult peste inteligenta jegurilor astora de tot kakatu’ de la aurul poolii!

    Vadim avea educatie, avera cultura, avea rastiunea la locul ei, ce-i drept [pusa in slujba unor marunte si defuncte interese personale, pulifricii astia neica-nimeni de la aur vor disparea in istorie fix asa cum au si aparut, cu un mare … fasss din borta koorului!

  100. La noroaiele si mizeria umna existenta in zona banuioesc ca la peraminunata sala se va merge … tot in opinci, nu-i asa, tovarasu’ primar?!?…

  101. Jegoasa nemernica, retardata, mutanta intelectual si tradatoare de neam si tara care ridica osanale ticaloase altui jeg care crede ca-i mai merge inca inca in sewc. XXI sa prosteasca lumea cu minciuni si manipulari despre o asa-zisa fiinta divina superioara!

    Bai, chezareea cu chilotii in koor, s-a inventat stiinta intre timp, idioato!

    Care ce sa vezi, e fix tot de la … Dumnezeu data oamenilor si nicidecum de la dracu’!

  102. Nemernicilor, v-as impusca cu mana mea fara nici un fel de regrete!

    Sunteti niste lepadaturi non-empatice, lipsite total de bun simt si caracter, niste scursuri umane ignobile care nu meritati absolut nimic pe lumea asta!

    • Milionul de euro, da? Altfel nu se discuta. Ideea insa e mult mai simpla: “personalitatea” patron e asa de…personalitate, ca numele lui nici macar nu conteaza. E un patron oarecare. La ce sa-i dai numele? Ca sa.. ce?? Sa-i faci publicitate gratuita sau ce? Da-i-l tu numele, ca sa-ti dea tie milionul de euro, balalau mic si simptic! ;)))

      • Suta de lei, “blondo”. Aia pentru care te milogesti de fiecare data de primar, cand te duci sa-l vizitezi, ca sa scrii de bine de el. Nu pentru tine, nuuuu… Ci “pentru fiica-ta, artista si scriitoarea necunoscuta”. Doar ca iti cam da lumea cu tifla in ultimul timp, ca s-au plictisit oamenii sa-ti tot auda milogelile. Vad ca te-ai orientat spre mediul privat acum.

        • ;))))))) ahahahhahahaha! Balalau, dar ce imaginatie ai! Bravo! Esti bravo! Pe mine nu ma deranjeaza vrajelile acestea.;))))))) Am auzit atatea minciuni de 2 lei si 0 bani, ca deja ma amuza ccaturi de genul acesta… – Dar numai ca vezi ca, totusi…. “milionul”, “suta”, etc, de care vorbesti, chiar si din imaginatie, se va transforma NEGRESIT in celule canceroase, multe, multe, multe, multe, fie pentru cel care l-a primit. Sau pentru cel care a mintit in acest sens. Sau pentru cel care l-a inventat!. 🙂 Si, de asemenea, pentru toti cei dragi. Da, Doamne!! Si va da! Si atunci se va vedea. 🙂 Sa ramanem in espectativa, zic 😉

  103. Despre ce patron e vorba, bre? Ce va tot feriti sa-i spuneti numele? Stoica? Bitu? Sunt si astia “personalitati”? 🙂 Stiu macar sa scrie corect in limba romana? 🙂

    Mie mi se pare ca sunt doar niste tepari, exploatatori ai fraierilor de patronasi fara cultura comertului din Husi, care cumpara marfa de la “en-gros”-urile lor ca sa o vanda in propriile magazine, desi nu ar trebui, fiindca acesti “en-gros-isti” au si magazine de desfacere en-detail a acelorasi marfuri, la preturi de en-gros. Drept urmare, magazinele din Husi care le cumpara marfa isi iau teapa, fiindca clientii se duc la magazinul en-detail al “en-gros”-istului, in loc sa vina la magazinul lor.
    Asta se numeste CONCURENTA NELOIALA, insa autoritatile competente in domeniu n-o vad. Oare de ce? 😀

  104. Sa va fie rușine nesimțiților! Sunt persoane care muncesc cu salariul minim pe economie iar voi aveți pretenția sa vi se mărească salariul ,acum în plina pandemie! Pentru ce de fapt? De ce considerați ca meritați mai mult? Sunteti nesimtiti! Nesimțiți fara pic de scrupule! Si spaga si salarii! Rusine!

    • Aveti dreptate, dar asa a zis PSD-ul: sa li se dea! Si apoi, sporul se raporteaza la salariul de baza, deci daca le-a zis ca le da….

      De ce ia PSD-ul atatea procente? Pentru ca le da! Nu conteaza de unde… Si apoi asta e treaba sindicatelor: sa faca scandal si sa isi apere oamenii.

      • Gogule…..PSD ul a dat din împrumuturi pe care noi le plătim! Aici e vorba de nesimțire crasă : au salarii mari și acum…cand suntem în plina criza,nesatuii mai vor…..! Rusine! De unde sa va mai dea ? Sa se împrumute guvernul tot pe spatele proștilor? Ce faceți voi de cereți mărirea salariilor? Sa nu auzim de COVID ca nu sunteți singurii expusi! Rusine!

  105. Cand s-au marit salariile la bugetari, tocmai beneficiarii acestor mariri erau nemultumiti avand ca argument ca, de fapt li se scade salariul, erau tot felul de “specialisti” care explcau etc.(nebuneala). Acum toata lumea are ce isi doreste, ce nemultumiri sa mai fie… cetatenii au exact ceea ce merita.

  106. Fapta lu Munteanu e mizilic pe langa ce poate obsesiv compulsivul perfectionist Vizitiu. Nu uitati ca i-a executat nepotul lu Munteanu dupa ce l-a dat pe goarna la DNA cu aceste “abuzuri” nu s-a multumit ca l-a distrus. El fiind t*rfa DNA-ului l-a impuscat in cap pe un copil, desi stia cine este, ca e neinarmat, l-a urmarit prin informatori, stia ca nu are permis, a coborat de la volan desi colega trebuia sa-l urmareasca. Si e liber… deci multa m*ie la toata justitia :)).

  107. Au fost scanati cu tomograful nu prezentau leziuni, s-a intervenit la timp cu 4 doctori necalificati platiti bine de la buget. Din pacate au avut covid.

  108. Bine ca măcar între ei se ajuta “javrele”dacă pe participanți la trafic ii vânează sa ia o șpagă sau ii împușca in cap metoda mai simpla de a distruge familii și a lasă copii orfani!!!

  109. Este patronelul o personalitate?? Este!!!! ;)))))) Ahahahaha!!! Bravo, domnule profesor! Ati actionat perfect. Sa nu va retrageti plangerea si sa cereti despagubiri. NU face niste nimeni Regulamente pe domeniul public. Magazinul lu peste este un domeniu public, supus normelor comerciale. Mars!

  110. De curiozitate, întreb și eu pentru un prieten!!! Știe cineva cum a ajuns personajul ofițer de politie???? Ca la debut, parca avea o tabla(tresa) *pe epoleți….. hai, de la mine, una jumate!!! Asta e fata reala….. Și da, stimate Domn. Toți ajutam… Dar dacă, un doctor, profesor, constructor… etc, ar ajuta preferențial.?????Si,da.Legea compensarii, divinitatea, oricum i-ar zice, funcționează. Dar, opinia publica are dreptul sa facă remarci:pro sau contra…. Ca oricum, ce naiba, oameni suntem… 😀😀😀

    • Să faci o remarcă, înseamnă să-ți exprimi ceea ce judeci, iar judecata este una singură. Judecă, dacă ai acest drept! Dacă nu, lasă măcar instituțiile statului să se pronunțe.

      • De acord cu pertinenta observatie. Dar, la cât de “doct” vrei sa… pari, nu ma impresionezi. Remarca. Și apoi, Munteanu nu merita… Nici Vizitiu.. Asa ca, salutari din profunda justiție romaneasca😀😀😀

    • Cum a ajuns ofițer? Ha, ha, ha! Păi știe tot orașul că a fost angajat la „apelul bocancilor” (ca mulți alții) apoi a pupat în cur pe Oase Negre, pe robu, etc. etc etc. și pe toți cei care îl puteau ajuta să urce pe scara ierarhică! A făcut o facultate de sport (la seral) și hop a fost trecut în corpul ofițerilor! A prins funcția de șef la furturi de animale pe județ și de acolo îți dai seama singur cum îi „picau” plocoanele: vaci, viței, oi, porci, vânat… orice se putea da șpagă mai departe de Vaslui… la Bucale, la șefii ăi mari! Apoi a trecut la șef la Rutieră și dă-i cu abuzurile pt că știa că și-a asigurat spatele! Asta carieră de polițist „adevărat”! Îți merită din plin soarta, poate că ar trebui mai rău! Nu cred că plătește pt toate relele pe care le-a făcut! La mulți ani… de pușcărie!

  111. Gardienii nu sunt condusi de pensionar din politie. Catana a ales politia locala, parasind politia nationala. Despre Munteanu…, cred ca inclusiv Vizitiu isi favoriza,, prietenii”, toti politistii, medicii, oricine are nevoie de oricine ajută. Nu spun ca se da șpagă sau se iau alte foloase, spun doar ca poti ajuta pe cineva din prietenie, total dezinteresat material. Voi nu ati ajutat niciodata pe nimeni? V-ați pus atunci problema dacă ajutorul vostru a fost sau nu la limita legii? Vă gândiți că poate am ajuns prea plini de ură și judecăm pe cineva fără să avem acest drept? Eu cred că din toată treaba asta si Munteanu si Vizitiu isi vor lua pedeapsa divin, de sus. Noi nu avem ce căuta in procesul lor, avem procesul familiilor noastre.

  112. Domnule Munteanu. Ai pus-o…. Ce-ți mai râdea falca cand mi-ai luat permisul. Conduceai o motocicleta…. Dacă știam ca dădeai limbi răposatului Enache…. Te f….. În guriță ta de merlandez ce ești. Tu și cu prostănacul de braconier….ZARNESCU, melitienii lu’peste…Auzi Zarnescule și tu Muntene? Primul a scăpat de pușcărie? Dar tu???? Ca mulți oameni ați f…. Aiurea MARSH

  113. bine ca nu s a intamplat mai rau… ce facem , domnule primar, viitori viceprimari, cu zecile de masini parcate zi de zi ceas de ceas , fie cu luminile aprinse si stationand, fie oprite la cafele in zona respectiva. Incercati intr o zi sa va intoarceti de la M Grecilor, in jurul orelor 16-16,30 sau sa incercati sa mergeti in oras intre 7.45 si 8.15 sa vedeti cam la ce coada stati pe o SINGURA BANDA, domnilor de la Politia Locala, Rutiera, Nationala si care or mai fi.. NIMIC NU FACETI , stati in masini de frica baietilor care beau cafele

  114. Exista precedent, parcurile magazinelor sunt parcări in care se aplica regulile circulației pe drumurile publice, prin urmare nu poate orice neica nimeni sa impuna taxe de deblocare samd.

  115. Aoleu, falsul lider de sindicat, pe care nu l-a mai ales nimeni de ani de zile, Tiplea, iar se agita ca face el, ca drege. Auzi, maestre, dar cand au fost numite cele doua impostoare la ISJ, de ce nu te-ai agitat, nu stiai de cv-ul lor slab, ca sunt profesional zero barat si chestii pe care le fluturi acum sa creada prostii care iti dau o multime de bani ca nu mai poti de grija lor? Hai ca raspund tot eu de ce. Ai asteptat sa vezi care e treaba. Ti-ai zis ca le duci tu, le invarti, le ametesti cum faci de vreo douaj’ de ani p-acilea. Cand colo, ce sa vezi? Dai de Lori, care e exact varianta Tiplea cu fusta: rea, perversa, manipulatoare. Ar face orice sa ajunga sus si sa se mentina, exact ca marele sindicalist. Pur si simplu ti-ai gasit iar un culoar sa te bagi in seama. Cum sunt inlocuiti directorii, trebuie sa fii inlocuit si dumneata ca ai devenit toxic. Pleci de mana cu Lori ca va potriviti de minune. Lori, ia-l cu tine si iubiti-va pana la adanci batranete, dar departe de noi!

    • NU exista Simona Danda (nu Sanda). Articolele au un singur autor. Si acesta nu poarta fusta. E o simpla diversiune pt cititori. Dupa retorica, se observa f usor cine le scrie.

      PS (pt autor): e o semnatura proprietara a ta – scrii articole lungi, cu obiceiul de a scoate detalii importante din context.

      Ma refer la articolele tendentioase, acele care sunt incarcate de miza.

    • Nu contează, important e să se pregătească de pensie!

      N-au timp sa se apuce de treabă, că-i și ajunge pensia din urma.

      Sunt curios cum rezolva problema ABANDONULUI câinilor, pentru că de aici avem de fapt atatia câini fără stăpân, iar aceștia sunt marea problemă.

  116. Munteanu-le,având in vedere faptul că ești dolofănel ca un ciurpel,ar trebui să-ți găsească ăștia loc la gardienii publici …dacă nu la penitenciar !

  117. “Acestora li s-au repartizat cinci posturi de prefect, cu unul mai mult decât în județele unde țin cu dinții să aibă prefect și aici ne referim la Harghita, Covasna, Tg. Mureș sau Satu Mare.” . Multumim din inima pentru ca ne-ati luminat, in sfarsit. Noi, fraierii astia care am facut carte pe bune, pe la universitati de stat, stiam ca judetul se numeste Mures. Ati venit dumneavoastra, probabil un stralucit absolvent al facultatii aflata gard in gard cu cimitirul de la Vaslui si ne-ati lamurit: e vorba de judetul Targu Mures. Nici nu stim cum sa va multumim si nici nu stiti cat de fericiti ne-ati face daca ne-ati mai lasa cu: politrucii ajunsi in functii pentru care nu detin nicio expertiza, neamurile cocotate in scaune inalte ( de unde ii ia cu ameteala ), pseudoziaristii care nu au nici urma de “condei” . Danke!

  118. Uăi ăiştia di la pîsîd care aţi fost mari directori mondiali aveţi tupeu porcesc aşai in gena voastră ciordeala ,coţăiala m**************ie leprelor nu că ăştia de la putere or fi mai buni !

  119. Ce mare scofală că se schimbă câțiva directori? Li s-a terminat mandatul de 4 ani, ura și la gară! Ce tot atâta agitație? Cred că sunt alte interese la mijloc! Pare o campanie de denigrare concentrată! Prin articolele astea parcă se vrea să se acopere alt scandal! Când schimba psd-ul directorii ca pe pijamale (schimbări peste noapte sau 2-3 directori pe an la o școală!) nu v-am auzit să vociferați cu atâta înverșunare! Asta e roata vieții, alt guvern, alți reprezentanți – funcțiile nu sunt pe viață! Politrucii psd-ei să mai aștepte 4 ani cel puțin.

  120. Luciane, jegule penal descreierat si incompetent, tu cand ‘zda ma-tii ai de gand s-o tai din CA de la Antibiotice, boule?

    Nu de alta, prostane, da sa stii ca te-asteapta si pe tine si pe cumatrul Nelutzu cat de curand niste ‘investigatii’ amanuntite.

    Si nu e vb. de vreun check-up al starii voastre de sanatate…

    • Si eu astept sa dea cu subsemnatul ca tare mi-a mai terfelit familia si prietenii cu fituica lui de cacat,a distrus multe vieti si familiii..Sa fii blestemat grasane ca esti cel mai ordinar ziarist ai bagat toti banii in stomac ca iti este frica sai tii la banca ca te descooera Anaf.si serviciile..

  121. Ăștia sunt nebuni de legat.
    Unde pana a mea se mai da un salariu minim pe zi doar pentru a convinge sa se vaccineze ? mai ales ca s-a dat tonul strânsului la buzunar, salarii înghețate alocații nu se măresc dar avem bani sa aruncam cu ei în câini, cum se vede numai la prosti, ca de obicei.
    Baaa o sa f.ta opoziția de o sa pierdeti si bruma de incredere a populatiei, si pe buna dreptate.

  122. Sa trăiască inspectorul Cirja, care a cirjito pana la epuizare pe Lori și asa a ajuns în frunte cu fruntea sus. Adi de asta a vrut sa mierleasca.

  123. ce oameni….de la autori pana la comentatori….lasati omul sa dovedeasca ce poate. fiecare are sansa lui.Ne-am obisnuit sa lovim imediat cum cineva ocupa o functie.

  124. Asta-i supărarea?? Că nu au luat cuvântul la ceremonie?? Dar dezastrul din jur, l-au văzut?? Scările care duc către monument, praf și pulbere!! Au mai mult, de 30 de ani! Soclul în sine, pe care este statuia in primul rând de sus, placa este căzută. E frumos?? Cine administrează acest monument, înainte de a chema invitați de peste tot, ii place cum arată???

  125. O lasam pe Lore deoparte deocamdata. Ea e cum e… De observat axest domn Tiplea, asa-zis lider de sindicat (de cand nu s-au mai facut alegeri si pe cine reprezinta dumnealui?), parte a unei gasculite care manevreaza multe prin scoli si ISJ, se strecoara printre oameni si situatii in propriul folos. Nu lupta pentru nicio dreptate pentru ca de-a lungul timpului, l-am vazut cu totii inchizand ochii la nedreptati si nereguli care erau evidente pentru toata lumea. Daca directorii si inspectorii ajung sa fie pusi cu acordul lui, e grav. Chiar asa, d-le Tiplea, ai sarit sa nu se prelungeasca mandatul directorului Hulubei pe motiv ca a fluierat in biserica? Nereguli de ordin juridic si moral? O fi. Cei care infaptuiesc mai si gresesc. Cei care nu, ce sa greseasca? Da, mai si pupincuresc, ca asta e… Dar ca pe d-nul Tiplea il pupincuresc atatia liderasi de sindicat si membri si ii fac jocul, e corect? Pe scurt: el observa cand are interese de orgoliu, imagine si, cine stie, vreo functie , cand nu, el nu stie, nu are competente, nu intelege etc. Asa ca, CV-ul dvs, d-le luptator pentru dreptate! Ala profesional, nu de sindicat!

  126. Poporul este vai mama lui, sărăcie, scumpiri, covid și ei nu își vad capul de împărțirea CIOLANULUI, parca sunt caini HAMESITI DE FOAME, prosti mai suntem.

  127. Nu pricep: ce si cine este acest”” aur”? Stati liniștiți cu Șoșoaca voastră cu tot! Sunteti inexistenți! Doar gura mare ca a răposatului Vadim dar măcar Vadim era o enciclopedie pe când Șoșoaca e…….cu gura mare si…..atat!

  128. Șoferul și infirmiera luau atăt ?
    Apoi șefii care semnau, vă dați seama la cât ajungeau ?
    Uite de asta am eu încredere în acest sistem medical!

  129. Dar in comisia paritara nu a fost si un reprezentant al sindicatului cand s-a stabilit numarul de gradatii pentru fiecare disciplina?
    Cadrele didactice care si-au depus dosar la categoria „personal de conducere…” aveau posibilitatea sa depuna la disciplina pe care o predau daca vedeau ca la categoria mentionata mai sus sunt locuri putine.
    De ce trebuie sa piarda un an de gradatie cei care si-au depus corect dosarele cu dovada muncii lor in ultimii ani, facuta cu onestitate si daruire? Daca inspectorul general a gresit cu buna stiinta sa i se ia gradatia. Cu siguranța, nu toti cei care au luat gradatii sunt protejatii ei.
    Daca si in anii anteriori s-a produs acelasi abuz, de ce nu a reactionat domnul lider inca de atunci? Sau in anii anteriori erau protejatii lui pe liste si nu voia sa-i deranjeze?

  130. Este ciudat cum reprezentantul celei mai obtuze și bogate instituții vorbește despre transparență și sărăcie, argumentând cu modele de acum două milenii în urmă.

  131. Bă,cine e ăsta? Ce a facut notabil de merita atâta reclama? Dumnezeu sa l odihnească in pace ! Dar nu cred ca e o vedetă ori vreun mare om de afaceri de I se acorda atâta importanta! Este primul care ,din păcate, decedează în străinătate! De ala care muncește pe șantier și cade apoi se duce p..ii de suflet de ce nu scrieți? Ce vedeta e ” gaza trend”? Sunteți penibili! Adevarul este ca ,bravo știre…bravo!

    • Săracu cît a trudit să facă avere, și se bucură altul de ea, de haram vine tot așa se duce, dar cîți oare au plîns pentru muncă lor.
      Dumnezeu să-l odihnească în pace.

      • Ok. Si trebuie sa se facă atâta tam tam? Dumnezeu sa l odihneasca în pace ! Inseamnă ca și câștigat dreptul în Rai,( dacă o fi existand)! Dar nu cred ca era cazul sa I facă reclama la ziar!

  132. Bã …chiar asa??
    Altã stire nu era??
    Plangem hotii, tãrãnoii, care au uitat de unde au plecat??
    Si ne mirãm de ce suntem PROSTI!!
    Lasã-ne cu gunoaiele astea!!

  133. Rusine Iftiche!
    De ce minti? Daca nu era inregistrarea care releva minciuna ta, ramaneai om “integru” ca de obicei.
    Pe de alta parte, lu’ Mitica a lu’ Buzatu ar trebui sa-i fie rusine. Bineinteles ca va spune ca nu stie ce face odrasla sa, pentru ca e major (poate stie maica-sa).
    Dar, sa ne aducem aminte, odrasla lu’ Mitica, care apare in film cu Jack-ul in fata, a fost odata, parca, secretar de stat! Uite cine ne reprezinta in politic!
    Rusine PSD!

    PS Mi-ar placea sa-l vad pe tanarul Barbu comentand in acest context.

  134. Timpuri noi, metehne vechi. Daca este sa judec la rece personal imi pare rau de acest tanar lasat sa creasca numai la umbra “taticului”, dupa ce taticul nu va mai fi mare si tare ce va face acesta, cine il va mai proteja cand “soarele” va arde?

  135. Cum îi angajau mă un șofer de ambulanță și o infirmieră fără acordul unui medic,a unui director ceva? De ce nu e inculpat niciunul de la vârf? Prostire pe față!

  136. Mi-e scarba …de toti parazitii astia din Vaslui care nu au muncit o ora din viata lor si se vad mari protejati de lege…o lege facuta doar pentru cei defavorizati !
    Cand vom elimina acet sistem corupt ? Cand vom avea organe de ordine care sa aplice cu adevarat legea ? Cand se vor efectua controale de la fisc pentru asemenea indivizi ?
    Romania….trezeste-te !!!

  137. Un țigan bazarist fără pic de creier,iftichi și hahalera bețiva a lui taticu buzatu alt alcoolist și al mămicii senile,plină de ea deși e o mare dobitoaca,care ne face pe noi și județul de rusine! Mai adăugați și pe cei doi “shaormisti” și pachetul e complet! Zdrențe imbuibate!

  138. Olteanu nu are cum sa ajunga la USR-PLUS ; sper ca nu or sa accepte rebuturi de la ALDE sau PRO Romania !! E jenant sa te plimbi atat si sa nu faci nimic !

  139. Daca USR-PLUS accepta traseisti, atunci este la fel ca PSD si PNL. Vom vedea.Cel putin personal mi se pare neverosibil ca Daniel Olteanu sa intre in USR-PLUS si sa acceada direct in functia de prefect sau subprefect, ar fi miscarea ideala a lui Buzatu si Dan Marian de a penetra acest partid introducand un cal troian in postura fostului parlamentar Daniel Olteanu.

  140. Băieții ăștia, care stau cu Jack Daniels-ul pe masă, oare or fi chemat taxiul să-i ducă acasă, s-or fi urcat în microbuzul de la Transurb sau au plecat cu mașinile lor? Mă întreb și eu….Știu ca sunt camere de supraveghere în zona aia, s- ar putea afla foarte ușor, bineînțeles, dacă s-ar și dori asta!

  141. Proba este indubitabilă !Poliția poate aplica sancțiuniile corespuinzătoareNumai că… în această-perioadă pot fi averrtizați scris și verbal..datorită grevei anunțate.

    • Da…..motive! Pe pariu ca nu se sxhimba nimic? Corb la corb nu si scoate ochii! Mi e silă de acest oraș corupt în care câțiva…….fac legea iar politia cere doar drepturi fara a si face datoria! Legea aplicata de politia din Vaslui este preferențiala! Doar prostii raspund în fața legii!Unii sunt deasupra legii! Asta dovedește lașitatea celor care cer salarii mărite în plina pandemie de COVID 19!

  142. Rîsurile care conduc polițiile locale din județ, sunt foștii milițieni care din orgoliu și prostie nu apelează ai ajuta cei din poliția națională. De asta nu se vede o intervenție în cooperare.Faceti un reportaj să vedeți care e adevărul .

    • In articol zice ca cetățeanul a apelat direct la politia municipala.
      Nu înțeleg cum de municipala a trimis 2 agenți de la locală să ia măsuri, ca aia nu-s în subordinea lor ci a primăriei.
      Probabil i-o fi sunat, bai ne doare rău in c.r, ia duceți-va voi ma 🙂

      • A gresit ca a apelat politia municipala si s-a vazut. Daca apela serviciul 112, era obligatorie interventia riguroasa si, mai ales, se verifica modul in care s-a intervenit, precum si sanctiunile aplicate. De asta, uneori, politistii “roaga” si vorbesc serios aici, sa se apeleze politia si nu “112”, tocmai pentru ca, in a doau sitiatie, sunt obligati la rigoare si, implicit, la respectarea legii.
        Bine de stiut!

  143. Parca ISJ are un jurist. Pentru ce este platit acest angajat? Care a fost punctul sau de vedere in momentul cand cele doua persoane din conducere au primit gradatia?
    Mai nou, am inteles ca dimineata juristul ajunge la munca tarziu, nicidecum la ora 8 si de plecat, pleaca primul din ISJ.
    Nu este platit din bani publici?

  144. Bai zgarcilor de hartii e satula lumea dar 1000 de lei cum.face primarul de la hoceni nu ati putut…venti la noi sa va invatam va daeam si o fanfara ca asa e frumos.la sarbatoare…

  145. Poate de duci de tot ca si asa spargi oglinzile …te vedeai mare in parlament
    Tiai cumparat si hsine noi…ai pierrdut si bsnii si acum.plingi
    M

    • Intenționat scrii asa? Sau ești analfabeta, Daniela???? Ceva personal cu D-na?! Rai și mici la gând și fapta… Personal, a-si vrea sa te cunosc, cine știe? Poate facem un schimb de experienta(e). Zi buna și cere-ți scuze. Nu jignești oamenii pe motive de frustrări personale. Fiecare om are drepturi și obligații în societate. D-na doctor a optat pentru o viata politica. Ce este greșit în asta? Și apropo’s!!! Care e faza cu oglinda??? De asta vreau sa te vad.

  146. De de nu veniti voi da dati teste in fiecare luna, sa va certati cu toti care nu respecta legea si asta pentru 5000 lei, cand banii astia ii iau unii care stau la birou sau de la privat iar in IT au salarii duble.

    • De ce nu lucrezi în IT? Întreb! Auzi pentru 5000! Dumnevoastra realizați ce spuneti? Rusine! Sunt oameni care lucrează în privat cu 1400 lei pe luna! Si fara tichete de masa tichete de vacanta, libere de la stat! Rusine! Ce studii aveti dumneavoastră în afara de liceu și un an facut pe repede înainte( facultățile facute pe la Spiru Haret, nu se pun). Aveti academia? Dacă da…respectele mele! Dacă nu….de ce aveti pretentii?

    • Pentru 5000 dau testari zilnic! De ce ti se par grele testările? Este ” grele”? Si vrei sa mi spui ca te duci tu în misiuni si te certi tu cu cei ce nu respecta legea? Lasati! Mara…
      Las o ca pute rau! Ti ai etalat aroganta! Aveti pretenții nemeritate! Te compari cu un IT ist? Care sunt aia din privat ce iau 5000
      ……aici în Vaslui? De ce nu mergi sa lucri acolo? Rusine sa aveti: sunt oameni care au fost în șomaj tehnic,oameni care în urma acestei crize au ramas fara munca iar voi, nerușinati, cereți bani nemeritati ,fără pic de scrupule si aveti un comportament de parca ati fi …..general e puțin spus!

  147. Faceti e reclamație la poliție și vedeți în cât timp începe dosarul. De rezolvat nici nu mai spun!
    Mi s-a întâmplat să mă cheme la prima audiere după UN AN pe o chestiune simpla…

    Nesimtitilor!

  148. Sper ca guvernul sa nu cedeze nici un pas.
    Ajunge cu șantaje mizerabile, am vrut o schimbare, dovediți ca sunteți altfel, aveți susținere la populație, nu dați cu mucii în gard

  149. Pe ultima suta de metri d-na educatoare trage tare…
    Cu siguranta mai sunt si alti liberali care pot fi ,,unși ,, pe functia cea mai mare…iar unui adevarat manager îi trebuie anumite calitati…pe care cel mentionat mă indoiesc ca le are.

  150. Pai ei si-au riscat viata, au amendat atatia “interlopi fara masca” si voi nu-i platiti? Au hartuit toata clasa muncitoare care le plateste salariile. Ma sclavilor politia e in slujba cetateanului, voi sunteti instruiti de securistii lui Ceausescu dar nu asa trebuie sa va purtati cu stapanii vostri, va invata europa intr-o zi ca sunteti niste sclavi nu sefi :))

    • Ioane …de ziua ta ti ai arătat calitatea: dobitoc! Dorește familiei tale prima data cocalarule ce ai dorit celor ce spun adevărul fie ca esti ori nu esti de al politiei! Esti jalnic!

        • Ba ești prost? Eu gabor? Fereasca Dumnezeu! Prostane,mai citește odată comentariul fraiere si apoi comentează boule bolnav! Esti mai prost decât prevede legea! Meriti intradevar de la gabori m ui e!

  151. Veniți voi și executați misiuni la orice oră din zi și noapte și să fiți înjurați și loviți de toți bețivanii.. hoți….șoferi cocalari..etc.!

    • Cine va pune sa va duceți acolo daca n-aveți habar sa va faceți treaba si nu puteți sa rețineți nici măcar bețivii. Ce pregătire aveti ?

      Voi pretindeți sa fiți plătiți ca sunteți și incapabili ?

    • Și pentru asta trebuie sa aveti salarii de 3,4 ori mai mari decât un muncitor în privat? Pentru ce ai enumerat tu ieșiți la pensie la 45 de ani și luați pensie speciala! Dar ce aveti în plus fata de un muncitor din privat în afara de aroganță, lipsa de bun simt în relația cu cetateanul? Ce aveti? Cu ce esti mai bun decât un muncitor de pe șantier? 12 clase ai plus poate 2 ani la scoala la Câmpina ori angajați din sursa externa! PS: sunt printre voi oameni de calitate care chiar nu te deranjează cand te amendează ca greșești,oameni verticali dar sunt acoperiti de ceilalți cu tupeu aiurea de parca ar fi stăpânii orașului!

      • A fost odata scoala 2 ani aia erau polițiști, astia noi au maxim 1 an restul 3 luni de formare initiala ,alti mici atit,sa ma contrazica cineva,si lasati Spiru Haret ca nu se pune ,respect pt cei cu academie

    • Va obligat cineva sa faceti asta,e alegerea voastra ,meseria vine la pachet cu bune si rele,esiti la pensie la 50 de ani pe cind noi la 65,asta e

  152. Fanfara nu avea ce cauta in bar, iar acolo, din ce se vede, nu se respecta distanțarea fizica. Stau ca pe ciorchine, unul în altul. Având în vedere ca băieții aia nu se afla la prima abatere, trebuia luata cea mai severa măsura. Și eu sunt creștin, și mie îmi plac colindele, dar de a fost acolo nu are treaba cu tradițiile, asa ca scuza domnului Iftichi nu sta în picioare! Noi, care locuim în zona gării, știm ca nu doar odată au cantat muzicanții acolo, distracțiile astea nu au legătură cu sărbătorile de iarna. De ce nu spune domnul Iftichi cum sărbătorește domnia sa atunci când câștiga bilete la pariuri?

  153. Dar nu va mai e rușine de nimic! Oare oamenii în șomaj,în șomaj tehnic,aia cu salariu minim ce sa mai zică? Ieșiți la pensie la 40 de ani și apoi vreti înapoi la stat…ca e călduț la curul statului. Rușine, mă! Unde erați când protestăm noi împotriva PSD? De partea cealaltă a baricadei…apărați hoții?

    • Ce vorbesti tu VIO de rusine nu există la ăştia aşa ceva , pollitia din Romania e o institutie care trebuie DESFIINŢATĂ inlocuită cu o nouă poliţie condusă de ofiţeri din UE FRANTA ,GERMANIA ,BELGIA ,OLANDA , ăştia sunt in sluba infractorilor şi a hotilor din politică .Pensie la 40 de ani si dupa angajat la stat vezi IOSIPESCU director piete si parcari Barlad ,CHELARU boss la pol.comunitara ……..

    • E cinstit… nu vedeti ce gusa are. D’apoi tu ma Cataline ai fost toata viata combinator si asa ai intrat pe pile la spital. De fapt toti sunteti neamuri, fiecare a stat capra la cineva deci daca ar fi ca fiecare sa stea capra la cine l-a bagat ati arata ca un brad de craciun 🙂

       We are unable to post your comment because you have been banned by Vremea Noua. Sa mori tu :))

    • E cinstit… nu vedeti ce gusa are. D’apoi tu ma Cataline ai fost toata viata combinator si asa ai intrat pe pile la spital. De fapt toti sunteti neamuri, fiecare a stat capra la cineva deci daca ar fi ca fiecare sa stea capra la cine l-a bagat ati arata ca un brad de craciun 🙂

       We are unable to post your comment because you have been banned by Vremea Noua. Sa mori tu :))

  154. S-au găsit să se plângă privilegiații. Nu le-ar fi rușine! Atât de mulți oameni au rămas fără locuri de muncă, atât de mulți oameni trăiesc cu minimul pe economie, iar ei, cu salarii babane și o gramada de beneficii, ies în stradă. Bai, voi va gândiți numai la voi? Cine dracului sa va mai plătească salariile, ca privatul e mort? Dați – va demisia dacă nu va convine!

  155. Suparati tare soferii de la Transurb! Astăzi dimineața se întreceau pe piatra cubica a domnului Paval! Nu știu ce graba avea,pe cine era supărat de își depasea colegul prin centrul orașului de parca era un autoturism nu un mijloc de transport în comun! Probabil dna Placinta i astepta cu grătar la garaj!

    • La asta ma gândeam si eu, parca ar face ceva, tot atât fac 🙂
      Si la proteste iar se screm de parca ar face ceva,
      ..am lăsat minimum de personal sa lucreze, sa nu sufere populația
      Te caci de ras, poate sa nu zică lumea ca și fără ei tot aia

  156. Voi si cei din sistemul medical sunteti nemulțumiți de salarii? Dati va demisia! De cel cu salariu mediu din privat ce puteți spune? El cum trăiește cu salariu minim? Dupa perioada asta de criza globala, în care totul este la minim,voi cereți mărirea salariilor? Dar de unde bani, vreți sa se împrumute iar cum facea PSD ul? Ce ati produs voi si cei din sanatate efectiv? Atat va spun ! Rusine! Rusine!

    • Corect. SA TREACĂ ÎN PRIVAT. Auuuuuu….. Am uitat. Nu prea au studii sau sunt…. SPRACALIFICATI?? Ar trebui sa mulțumească pentru faptul ca maiprimesc salarii. Dar, se știe ca bugetarul nu vrea decât sa primească…. Pe stat cât mai mult. Ii înțeleg. MARSH la munca.

    • Lasa ca se imprumuta PNL si va umple de bani la privat, voi in loc sa vreti salarii mai mari la privat sa ajunga la nivelul celor de la stat, voi vreti sa scada salariile bugetarilor. Cu ce va incalzeste asta ca voi tot cu atati bani o sa traiti, iar patronii isi schimba masinile ca pe sosete.

      • Nu a spus nimeni ca vrea sa scadă salariul bugetarilor! Deloc! Dar e rușine sa mai ceri acum.in.plina criza sa ti mărească salariul! Deci ai salariul bun si mai sa ti maresca? Se cheamă nesimțire!Bine ar fi sa nu se mai împrumute nimeni de nici un.ban iar angajarea în sectorul bugetar sa se facă pe competență . Prea mulți bugetari care pur și simplu nu știu ce fac! Dar au pretenții! Căpușe! Nu spun ca nu sunt persoane care intradevar merita sa muncească la buget!

      • Cu ce ne încălzește? Doar salarii și privilegii vreți? Nu va gândiți să meargă țara asta inainte,sa se dezvolte,autostrăzi, spitale, școli. Va duceți și votați AUR și sustineti biserica de va tine în întunericul minții umili și proști…dar patrioti vezi Doamne.

  157. Catana limbuta jucausa, acest mosneag complexat si frustrat, pentru ca nu mai are nimic in pantaloni si a fost parasit de femeia pentru care a facut obsesie, trebuie sa arate pe internet ca i se mai scoala din an in paste. Astea sunt preocuparile lui de baza.:))))

  158. In bar eram sase persoane care serveam cafea si sucuri, nu canta fanfara de la Valea Mare, erau doi tineri de la Rotaria care au cantat cateva melodii, nu era o petrecere, si nu era inca ora 22. Nu am crezut ca vom deranja atat de tare ca erau sarbatorile de iarna. Imi inchipui ca nimeni nu bea cafeaua cu masca pe fata.

  159. Contestati-le nu fiti prosti. Ordonanta de procuror “intrucat nu exista indicii ca prin actiunea lui agentul fara masca ar fi raspandit vreo boala fapta nu exista”. Cayo dintre voi ati raspandit vreo boala? Ce mai vreti… legea e pentru fraieri nu pentru agenti 🙂

  160. Foarte bine! Aceasta molimă a pensionării la 45 de ani trebuie sa dispară odată pentru totdeauna.

    Procurorii care ies azi la pensie, asta e, duca-se. Macar sa avem un moment zero. Iar pe ăștia care au ieșit acum, sa se ocupe parlamentul de ei sa ia pensie CAT AU CONTRIBUIT.

  161. Deci, eu înțeleg asa…un cetătean deranjat, a sunat la Politia municipiului Vaslui indicând faptul că, într.un bar este în desfășurare o petrecere, bașca cu muzică de fanfară, clar erau foarte multe persoane. Poliția, a trimis 2 agenti de la locala sa i.a măsuri. Au facut.o cu bună știința..stiau faptul că acolo mișuna o fauna rău famata, deci i.a expus pe cei doi fara nicio scrupula.
    Nu domnilor polițisti, nu s.a procedat corect..acolo trebuiau sa intervină toate fortele disponibile în serviciu..politie, jandarmi si locala..legitimate toate persoanele si sanctionate, sanctionat administratorul barului si organizatorul.. Asa îi descurajati ..asa…ati trimis carnea de tun la înaintare..daca ies terfeliti..voi nu stiti nimic…cam asa stau treburile..ca sa nu spun că, zona gării este sub supravegherea vajnicilor jândari….aaaa..stiu, erau la un “scandal”. Vechea poveste

  162. Clar e vorba de corupție. Cineva a luat spaga ca sa dea dovada de inactiune. Altfel spus, adesea, cu mult zel, este amendata o biata băbuta care vinde o legătură de pătrunjel la coltul străzii.

    • Prima data se da avertisment scris si daca contravenientul repeta fapta se da amenda. Patronul a oprit imediat muzica si s-a asumat fapta, s-a procedat corect, nu se imediat in cap agentilor economici ca si asa barurile si restaurantele au mari pierderi.

      • Dai avertisment când contravenientul e la prima abatere! Acolo au mai fost politistii și jandarmii de cel puțin 5 ori, se stie ca sunt probleme cu nerespectarea legii, nu poți sa dai avertisment la nesfârșit! Pe tine, dacă mergi pe strada și nu porți masca, te amendează fără sa stea la discuții. Și în cazul ăsta ii puteau amenda pe cei care nu purtau masca în bar, puteau amenda organizatorul pentru ca a organizat o petrecere în pandemie și în cel mai bun caz puteau da avertisment conducerii societății. Adică eu n-am avut voie sa-mi chem prietenii de Revelion la mine,unde eram 6 cu toții, n-am voia sa fac o mica petrecere de botez a copilului, pentru ca zadarnicesc combaterea bolii, dar alții au voie să facă cbermeze cu fanfarele după ei? Unde au fost polițiștii și jandarmii în cazul asta?

        • Avertisment???
          Astept , visez, la ziua cand lumea va linsa gloata asta de haimanale. Paval, buzatu, Catana si tot neamul lor!! E clar dupa ultimele alegeri ca va trebui sa mor asteptand dar ceva trebuie schimbat. As scuipa pe ei dar mai bine scuip o buruiana sa abia apa sa tina lumea.

  163. “Lenesi”…Cum va permiteți nesimțiților de la Vremea noua sa jigniți? Oare voi, care căutați mereu scandalul, aveți un etalon de măsurat hărnicia?
    Probabil ca da, reprezentat prin numărul de articole slabe (sa nu le zic proaste), sau fără substanță. E marca înregistrată Vremea noua.

  164. Dacă dădea foc și ardea căsuța la alde „de către” alexandru croitoru, acesta i-ar fi strîns laba și l-ar fi pupat cu drag…

  165. Daca merge ca acum o sa fie la anul și la multi ani, dacă nu cumva ne prinde celalalt an.
    La cum s-au organizat si nici pana acum nu s-au apucat de făcut liste de programări am o presimțire ca va fi un dezastru, mai ales ca e obligatoriu sa fie si doua runde.

  166. S-a dus cu spitalul de la Negresti.
    Sa vedem cum drege lucrurile primarul Rusu!
    Bine ca, atat cat a fost Tataru la butoane, macar au apucat sa aleaga viceprimarul. 😉

  167. Portarul Tudor Stănescu este descoperit și format de domnul profesor Gheorghe Pruteanu la CSS și LPS Vaslui.
    Cu domnul profesor Gugles a lucrat la Centrul de la Sighișoara.

  168. Uau la 12 ani e specialist si autoritatile romane sunt arogante :)). Mai vrn, sl*boz cu pene alde umflata repetenta cezarina si tiganul jurnalist tanasuc, daca m*sa e doctor nu inseamna ca si ea e doctor. Nu mai mancati c*cat… a auzit si ea de ARN, ADN, B-cells si T-cells. In primul rand exista oameni ma destepti ca ea ,de ex eu care nu pune botul la c*catul mancat de o pisorcoasa. B-cells sunt marcatorii un fel de padurari care marcheaza copacii uscati pentru taiere iar T-cells (killer cells) vin si taie copacul.

  169. Ce pretentii sa ai de la politistii locali sa actioneze impotriva tiganilor daca la alegerile locale clanul Albisor era transportat cu una dintre masinile institutiei (cea inscriptionata cu “MEDIU”) de la o sectie de votare la alta!!!

  170. „HOȚII! Peneliști hoți, azi, Alexe, cel care punea lupi să păzească pădurile. Zilele viitoare, DNA o să ia în coarne doi peneliști, cu imunitate temporară, care au furat pe rupte în plină pandemie, profitând de criza sanitară. Jaful din Sănătate produs anul trecut a fost unul uriaș și nu doar prin UNIFARM. Vă aduc aminte că am denunțat la DNA unele hoții comise în Ministerul Sănătății. Aveți dovada aici. https://m.youtube.com/watch?v=OvU6x4BD1Mc. Vine furtuna!”, a spus Emanuel Ungureanu.

  171. L-am cunoscut o singura data chiar daca nu sunt din zona Husi.Mi-am dat seama ca este un om deosebit si un foarte bun profesionist,cum din pacate in ziua de astazi sunt tot mai putini.

  172. Lucian, exact cum te-a recomandat pe tine talentul, purtător de hoit prin ministerul sănătății, linge Antibioticul pe care sa nu apuci să-l iei niciodată, sa putrezește in propriu hoit.
    Cel mai bun exemplu este al smardoiului de la PNL, prefect de București. Este??
    Mai scursurilor😂 Lucian, pune mâna și caută alte cururi de pupat.

  173. Mi se pare o măgărie de acum, plătim taxe, sunt bani și de la UE, în timp ce sistemul medical face proteste pentru sporuri și bonusuri salariale, nuuuuu pentru dotări
    Tot noi sa finanțăm chestiile astea, extra.
    Hai mai dați-o..

  174. Ambulanța si Ministerul Sănătății, sa rupă contractele alea căpușate și să treacă la achiziția liberă (negociată) și o să se descurce. După 30 de ani de plată la CAS, vii și imi spui să fac donație? Adică, unde nu mă mai poți fura, mă rogi să fiu sentimental? Pe banii mei?

  175. Ce salarii aveti dragilor de la SAJ? Voi aveti obrăznicia de a cere ajutor de la cetățenii care trăiesc cu salariul minim pe economie? Rusine! Rusine! Rupeți din salar fiecare si cumparari va mijloacele de protecție! Un salariat cu salariul minim pe economie de unde sa ti mai dea si tie ,salariat cu multe mii de lei ,bani pentru echipamente? Sunteți penibili!

  176. Noi platim asigurari, impozite si restu sa ajungem prin spitale din cauza nepasarii celor ce traiesc din furturi si ajutoare sociale… ar fi bun un impozit/taxa ceva pentru proprietarii de cai/vaci/oi si asa se vor rari…. protectia animalelor unde e? De ce primesc salarii? De ce nu ies in teren sa vada cum sunt schiloditi si batjocoriti caii de catre jegurile astea indiene?

  177. De unde să vă dăm?
    Din 1350 de lei?
    Eu ce mai mănânc?
    Copii mei ce mai mănâncă?
    Facturile cine mi le plătește?
    Luați de la voi, aveți de unde.

  178. Cereți banii inapoi de la ala care sa dus cu ambulanta la mare să-și aduca odrasla,ce tupeu puteti avea si acum vreti donatii,faceti doar afaceri.

  179. Etraordinar….ati dat amenda unor oameni necjiti care prindeau si ei cativa pestisori ,pentru se hrani !
    Paradoxul din Vaslui este ca organele de ordine , nu STAU CU OCHII PE PESTII aia mari,care castiga sume colosale din prostitutie !
    Astea nu sunt fapte care constituie contravenție ? de nu se sancționează ?
    LEGEA NU E IN FAVOAREA CELOR SARACI…deoarece sistemul e corupt !:

  180. Tiganii lasa caii liberi pe dealul de la lutarie si ajung in strada, dupa care iar urca inapoi. La avariile pe care le are masina sw vede ca avea viteza mare.

  181. Habet ,Badragan si alti boscheti betivi nu trebuie adusi la spital cu ambulanta …echipati cu manusi ,echipamente ,perfuzii.. Sistemul lui peste prajit

  182. Derbedeul isi merita soarta! Ce facem insa cu militienii locali care habar nu au cum se imobilizeaza un infractor? Poate ar trebuie trimisi la cursuri sau chiar acasa, pentru ca afecteaza imaginea unei institutii publice cu felul lor de a “apara” legea si ordinea publica!

    • Prietenas..de la locali nu poti avea mari pretenții..uita.te pe net si o sa.i vezi si pe zmeii de la Mai..cum se chinuiesc vreo 6 sa încatuseze un amarat de betivan…este plin netul de astfel de faze..cu ei ce facem..ca ar trebui sa ne apere.

        • Păi vezi că ești necioplit! Nu contează că e de poliția locală sau de la jandarmerie sau de la poliția normală sau de la draci, angajatorul e întotdeauna vinovat pentru că nu se dă concurs( mai ales probele sportive, psihologică și medicală)! In cazul asta e primaria vinovată! Infractorul e infractor!

  183. Bombardier ” jmecher dă jmecher”. I a trecut jmechereala! Mai simplu și pe inteles: un dobitoc, care dacă l scuturi nu i cade o fasole din stomac dar vrea sa para inteligent! I a trecut ” inteligenta”. Bravo polițiștilor din Iași!

  184. Zona aia ar trebuie iluminata, și nu doar pentru cai…. Și pentru stăpâni lor negri care merg la furat acolo în zona taie fier dărâmă pereți ca asa sunt ei ca nație…. Deci în concluzie trebuie iluminat stradal pana la clubul pescarilor

  185. Contestatile!!! Stiu pe unu are ordonanta de la procuror intr-o plangere impotriva unui gabor de c*cat fara masca. Citez “nu exista indicii ca prin actiunea lui agentul ar fi raspandit vreo boala, conform art… fapta nu exista” deci multa m*ie la toata “justitia” :))

  186. Daca stiam le cumparam eu. Bai boschetarilor nu va mai jucati de-a militia. Faceti lumina in cazurile care conteaza nu ne intereseaza petarde si leustean uscat.

  187. Pitipoance cu permis! Va mira ca nu știe sa circule fara semafor? Dar cati stiu? Școlile de șoferi din Vaslui sunt fabrici de permise! Instructorii nu stiu ei sa circule dar aveti pretenția sa învețe și pe alții? Sunt doar câțiva instructori în oras care intradevar merita statutul de ” instructor “! În rest….varza! Iar examinatori? Hm……fara comentarii! Este total vina lor! Ei sunt criminalii din umbra !

  188. Nu este de vina primarul ca s-au opit semafoarele, de vina sunt politistii examinatori care iau spaga si da pe pe ochi frumosi. Cum sa fii sofer si sa nu stii sa treci printr-o intersectie ? Sa dea examene intr-o singura zi pe saptamana si atunci sa opreasca semafoarele, cine trece sa ia permisul. Dar cand pleaca in alt oras ce face ?

  189. Da’ boii de la rutieră nu văd că la intrare pe str. Hușului sunt parcate mașini pe contrasens sub semnul de “oprire interzisă”? Și asta se întâmplă zilnic! Nu te poți încadra corect la semafor din cauza atâtor mașini parcate neregulamentar.

    • Tot orașul este asa. Nu sunt locuri de parcare. Dar avem spatii verzi grupa mare,avem trotuare mai mari ca în București…..! Nici politia nu își fac treaba!

  190. Daaaa
    .pe 1 ianuarie sa fluidizati traficul în oras..mă mir că nu vă este rușine.. Dar zilele premergatoare sarbatorilor, unde ati fost? Voi nu ati circulat prin Vaslui?
    Numai vrajeala… Orasul blocat, incendiat de petarde si pe voi nici naiba nu va vazut.
    Urmeaza comunicatul Sarbatorilor Pascale si începerea anului școlar.. Aceeasi 500 de polițiști. RUSINE..nici formatul comunicatului nu l.ați schimbat.

  191. “540 de polițiști în tot județul 5 zile”!!! Băi, voi sunteți nebuni!? E fix egal cu zero! În fața IPJ de trei zile se dă cu petarde și stau câte 20-30 de inși (toți fără mască) și nu le spune nimeni nimic! Printre blocuri e jale! Haos total! Nimic, nici poliție, nici jandarmi, nici locală! Pe străzile lăturalnice ție frică seara să mergi. Suntem un oraș pierdut! Articol de propagandă plătit să spele imaginea poliției! Scârbos!!!

  192. Prea-minunato cu iq de 127 (pauza de ras homeric!), ca o adevarata jurn_anal_ista cu multa scoala ce esti (sic!), explica si tu macar domnilor useri cu mai putina educatie de unde vine prescurtarea Av.

    Nu de alta, da’ unii mai putin dusi pe la scoala ar putea crede ca e vorba deeee … av_orton!

  193. Si cam atata..orasul clocoteste de petarde si voi doar statistica…nu se simte prezenta politiei în strada..dar jandarmi mai avem?
    În zona industriala, Rediu, Brodoc…jaleee…unde sunt domnule jandarmii..aseara au dat cu petarde non stop…Sunteti buni doar la comunicate si statistica…atat.

    • Pentru cunoștința matale, în caz că te-ntreaqbă cineva, …da nu te-nreabă, că te știe de prost ș-așa fără să mai deschizi gura să ne convingi, vremea poolii koorului bagă poze de pe net, la întâmplare. Asta în cauză are câțiva ani.

  194. mai sunt o groaza de cazuri si asteapta tot asa de ani buni.. si cind mergi sa intrebi ti se zice ca, vai cit de mult au de munca cei de la procuratura..

  195. Ce lucrează justiția asta, 3 ani ? Si cu ce trăiești sa poți aștepta atât timp dacă nu poți lucra ?
    Sa te duci sa-ți cauți dreptatea e o gluma proasta la noi.

  196. Cand si-au mai asumat angajamente ? parca pentru noi și-au luat angajamente la sănătate ca o sa fim tratați mai bine, dotări și condiții ma bune, asa se îmbunătățește cu bani la personal ?
    Ce nație de hrăpăreți, asta e prioritatea?, în spitalele noastre intri cu o boala si ieși cu 10, dacă mai ieși, nu va interesează ? calitatea actului medical pe care il prestați nu va interesează ?
    bani sa vina

    • Voi încă ii mai credeți pe ăștia ?

      Asa au făcut mereu, totdeauna s-au folosit de morți și probleme medicale ca sa ceara pentru ei bani și privilegii, nu pentru sănătate,
      Cu cat sunt mai multi morți cu atât au si ei pretenții mai mari, pai cum, trebuie sa ne dați mai muuuuulti bani
      Sănătatea? aia nu contează, noi suntem stresați, n-are decât guvernul daca vrea, pe noi nu ne interesează

  197. Oameni prevazatori.Calota polara a inceputa sa se topeasca, nivelul marilor si oceanelor va creste.In aceste conditii nu are nevoie de scari pentru ca, probabil , lucreaza la un mijloc de transport pe apa ,care va fi ancorat la una din cele doua intrari.

  198. Pe unde-am mai umblat nu am vazut taxatoare. Nici in Germania, nici in Franța, nici in Olanda. Peste tot șoferul vinde bilete.

    Si am vazut trasee lungi și foarte lungi față de traseele din Vaslui și de toate autobuzele erau mari sau chiar cu burduf: pe astea cateva mici de la noi unde naiba mai tii si taxatoarea?

    Ce, ai nostri-s retardati, nu stiu sa vândă un singur produs de câțiva lei si sa dea un rest?!

    Inteleg ca suntem societate cu menire socială – adica țelul nu e să avem profit, dar nici sa ne batem joc de banii oamenilor!

    • Traseu de 8km ti se pare scurt? Nu doar tu ai fost prin Europa. Nu-s trasee scurte deloc, iar pe viitor vor fi si alte trasee. La hate sunteti nr 1. De plata prin contactless ai auzit? E mult mai simplu sa pui aparate din astea decat sa faca soferu pe vanzatorul.

      • 8 km e lung?? E 8 km! Ăștia merg până la Moara Greci 15 minute apoi fac 15 pauza, ca ajung oricum prea repede.

        Nu am nimic cu șoferii, dar pentru condițiile din Vaslui sa ceri taxatoare ca tu nu poti tăia un bilet si sa dai rest… Asta e nesimțire față de cetățeni și față de banii lor. Aveti noroc ca nu a lăsat-o primarul la privatizare ca daca era firma privata, ori făcea bani, ori se lasă ( vezi cazul vertrantis sau cum le zice celor de la Bârlad).

        Da, sa puna terminale, se avertizează repede, decât o taxatoare cu 3000 de lei brut lunar…

        • Tu ești un om fără simt .ești un bahrin fara minte.dute in olanda.dute la cfs de unde ai venit.spui că nai nimic cu șoferii dar atacul tau e direct la ei.esti străin de situație abținere.daca nu o sa te trezești cu un șut în fund nemerniciile.

          • Cand o sa vii cu autobuzul lu’ mă-ta, atunci dai ordine. Dacă nu știi să aduni 3 lei si sa dai rest de la 5 sau 10 lei, inseamna ca esti retardat si ar trebui sa cazi examenele psihologice, ca ne duci copiii la școală!

            Apropo, frecvent vad șoferii de autobuz cu telefoanele la ureche in timp ce conduc. Dar nu asta e subiectul acum.

  199. Stati bă acasa în seara de revelion ca nu crapă fierea în voi dacă nu le faceți p..a mare patronilor de restaurante și bodegi! Nu crapă nimeni dacă respectam legea( poate doar doar flamanzii de posesori de restaurante și bodegi ce ar calca pe cadavre pentru câțiva bănuți).

  200. Majoritatea angajatilor din Sanatate au votat cu cei de la guvernare, asta au vrut, asta au, peste patru ani se vor gandi de doua ori inainte de a pune stampila. In situatia lor sunt multe alte categorii de salariati care nu vor mai primi nimic din ianuarie, macar ei nu-si vor pierde locul de munca. Le ajunge sporul de 500 euro.

    • Bă dar nu vă mai ajunge? Credeti ca sunteți singurii expusi la Covid 19? Casierele de la supermarket, soferii de autobuz și mulți altii nu sunt expusi? Sa ceara mărirea salariului? La patron? Glumiti! Si asa aveti salariile cele mai mari din sistemul bugetar! Linistiti va si daca nu va convine dați va demisia și nu mai fiți căpușe ca e rușine!

  201. Foarte bine, politistii sa faca actiuni zilnic, impreuna cu jandarmii si politistii locali ca sa poarte lumea masca ca unii cred ca daca au aparut cateva doze de vaccin, gata s-a terminat pandemia.

  202. Cand te gândesti ca asemenea indivizi sunt pusi de Stat sa aplice legea, te cutremuri….putea să meargă pe camp cu masina daca tot vroia sa crape alcool in el.

    • Sa va pună pe voi cei din comuna Dranceni la punct ca tare prosti și retardați sunteți unii din voi în frunte cu jigodia de la Rosiesti care mănâncă numai căcat și va baga și vouă pe gura sai credeți prostiile lui.

  203. Acu O LUNa cainii lui murarasu a mancat porcii lui CIULICA…OARE CINE A MINCAT CARNEA DE LA PORCI $$$ CRED CA NOI CEI DIN RASESTI AM PICAT PITA DE ASTA VOMITA COPII MEI…EL ARE AUTORIZATIE DE LA SANEPED..

  204. DAR cY BATAIA DIN BAR DE KA MURARASU UNDE AURAS GRECU A MANCAT O BATAIE SFANTA IN AJUN DE CRACIUN LA OREKE 24..CINE ESTE VINOVAT PRIMARE DE CE NU AI SESIZAT POLITIA CA TE AMENDA SI PE TINE…ESCROCULE,CA AI INCEPUT SA FURI CU CARETA…ADUCI PRUNDIS SI IN ACTE AI PIATRA SPARTA,ASA SPUN CONSILIERII CA AU VOTAT…AM LYAT PROBE SI AM DUS LA LABORATOR SA TE VAD HOTOMANE CA TARE TE MAI DAI CURAT..NU TEAU TRADAT NIMENI,EI SAU INDEPARTAT DE TINE CONSILIERII CA ESTI PUSLAMA.LEAI PROMIS KA TOTI FUNCTIA DE VICE…AI CREZUT CA ESTI SMECHER DAR AJUNGI TU LA PYSCARIE CATE NAGARII FACI LA DEP9ZIT…VIBZI MQRFA FARA ACTE…CREZI CA TU ESTI SNECHER..

    • Auras merita bătaie în fiecare zi ca prea se da buricu pământului, ma bucur tare ca a luato in gura. Și sa vina controlul și sanipidu și la nevasta sa la coafor ca este jale cu igiena acolo. Ea face unghiile la altele dar ale ei sint negre ca la soba.
      Și nu are nici autorizație, asta sa știe tot Risestiu

      • Pentru cultura voastra am vandut oile si caprele ca sa dormiti linistiti..Cred ca numele meu va provoaca insomnii…Toata viata ve-ti fi in spatele meu ca nu aveti personalitate..

  205. Vad ca multi comenteaza ca eu a8m.avut o intalnire cu diferiti consilieri locali acasa la mine pentru stabilirea viitorului viceprimar..Minciuna,ipocrizia domina societatea romaneasca..eu am demostrat prin fapte ce am lasat mostenire..Toate mesajele jicnitoare la adresa mea si a consilierilor locali sunt scrise de acest consilier personal Croitoru care isi doreste o cariera politica si vrea sa candideze in 2024 in locul lui Murarasu..Detin probe cu mesaje scrise de el catre terte persoane..pustiul asta se crede destept dar e prostus rau,el il baga in belele pe primar. Oameni buni puneti mana pe treaba si faceti proiecte eligibile ptr.comunitate ,si lasati politica ptr.campania viitoare si conturile false ,facute de acest escroc de consilier..

      • Eu raspund pentru faptele mele si voi demostra nevinovatia mea..asa e justitia daca un prost iti face o plingere penala se deschide un dosar penal si devii inculpat..Iti doresc si tie sa ai parte de cate dosare penale am avut eu si am trecut cu bine,peste toate..

        • Marlanule ești așteptat de Dragnea sa-l pupi în fund ca tare te mai dădeai deștept în primărie și urlai ca un nebun la salariati.
          La pușcărie e locul tău sa te reeduci ca nu ai educație deloc.

  206. A ajuns politica mai importantă decât omenia și decât interesul cetățeanului. Păcat… E o echipă tânără și ar trebui să fie în slujba cetățeanului. Dar…. Vicele să nu fie decât o marionetă de a penalului Pecheanu, care are interes să meargă totul rău, pentru că așa este el… Au găsit în consiliul local doi mameluci, care și-au urmărit scopul personal și au pus botu. Păcat…. Mare păcat… Asta e mâna perversă a lui Pecheanu… Noul vice ar trebui să fie cu capul pe umeri și să nu asculte ce spune Pecheanu. Dar…. Nu mai este omenie și bun simț…. Asta ar trebui să le dea de gândit….

  207. Nu contează, până la urmă, ce școală ai (dovadă fostul primar ce dacă avea carte dacă era un bădăran) în ziua de azi contează bunul simț și cei 7 ani de acasă, ceea ce în ziua de azi, rar găsești. Pentru un primar contează mai mult să fie un bun gospodar, și sa fie în slujba cetățeanului.

  208. Singura “problemă” a actualului primar este ca are prea mult bun simț iar de acest “defect” au profitat 2 consilieri din Ghermanesti care au această calitate sa zicem mai putin accentuată. In tarisoara noastră bunul simt inca nu este apreciat ba mai mult înțeles ca slabiciune dar pe termen lung au de câștigat întotdeauna cei cu bun simt. Nu trebuie studii la Standford University ci doar EDUCAȚIA DE ACASA sau cum o mai cunoaștem sub denumirea “cei 7 ani de acasă”.

  209. Nu pateste nimic, Bejenariu e seful lor tovaras cu Cordas clonatorul de carduri mare afacerist in Barlad i-au “imprumutat” cu bani sa ia strandul, alti corupti in acelasi dosar sunt tot in functie, casa nu mai vorbim de Vizitiu care a executat un pusti cu un glont in cap.

  210. Asa se întâmplă când ai încredere oarba în niște rufe de doi bani deveniți consilieri.
    Adevărul se va afla și dați afară și făcuți de tot rasul în județ .
    S-au pretins la bani ,au avut întâlnire cu doua zile înainte de alegerea vicelui în locuința fostului primar .
    Inculpatul încă mai are multa influenta asupra unor prosti și a găsit o metoda diabolica .
    Sunt multe de spus.

  211. Alo….politia……de ce consumati timp degeaba făcând de scoatere de ochi dosar penal unui betiv? Stim cu toții ca dosarul va sta ani în sertarele voastre pana ajunge la procuror? Pe cine prostiți voi! Este de al vostru și ” corb la corb nu usi scoate ochii”! E un circ ieftin ce faceți!

  212. Vorbesti prostii grasule.. nimeni nu a interzis colindatul…nu pot fi abuzati acesti copii, doar ca vrei tu si câțiva mosnegi obositi de urechi.Nu va mai place nimic.. Regulile sunt clare, 6 persoane maxim si distanțare fizică.
    Daca s.ar fi luat cineva de ei, ai fi facut un articol invers, asta este clar.. A spus DSP.ul cum sta treaba? Gata…este foarte bună clarificarea..

  213. Bai fraților, am pus-o. Cu primar din vânzător de ciment și lemne(hai și feronerie, chimicale, etc.), cu o consiliera hoata de prin vama ce a trădat partidul, cu un nenica în vizorul DNA…… Știu și eu(noi), o sa crească ciuperci de aur la Ghermanesti😀!!!! Eu zic ca salvarea vine de dincolo de Prut, carata de clanul Vezetiilor de nădejde ce l-a înlocuit pe al Ralenilor. Aia pe cine mai trădează oare? Sunteți doar niște cocoțați în funcție…. Analfabeți funcționali. Păcat de oamenii buni ai comunei….

    • Care sunt oamenii buni ai comunei?cel ce a distrus și furat tot de la spital ,de la vama Albita de peste tot ?tot ce are făcut la el acasă și toată averea lui este din bani publici furati.
      Asta-i pecheanu hotul hoților și prostul judetului ca si-a băgat fiul și nora în dosare penale și acuma cauta sa bage zâzanie în cetățeni.

      • Eu am plecat din Vama in 1994 si vama tot acolo este,dar tu crezi ca eu ma consum ptr.prostiile tale,care ptr.mine nu au nici o relevanta ptr.ca tu esti un om.fals de.ipocrizia,minciuna si falsitate sa ai parte in viata..Eu imi asum.vorbele si faptele si nu ma ascund ca tine dobitocule dupa perdele false..Sper ca bunul Dumnezeu sa aiba grija de tine??

    • Partizan sau Pecheanu hotul hoților care lasă moștenire fiului și norei dosare penale este același .Degeaba te ascunzi după alt nume ca se vede clar ca ești Pecheanu după cum scrii și te lauzi cu viziteii.

  214. Chiar Arafat a spus ca au voie sa colinde in grupuri de maxim 6 persoane, daca nu vrei, nu le dai drumul la usa sau nu te opesti pe strada sa-i privesti. pana la urma cine vrea sa se fereasca de virus se fereste singur, nu trebuie sa te fereasca altii.

  215. Las ca I bun asa! Ei sunt în afara legii…sunt stăpânii șoselelor! Toată lumea este la picioarele lor! Sunt curios ce pățește acest politist betiv? Nimic! Torul se prescrie ca doar suntem în famiglie,nu?

  216. Spamming (sau spam) este procesul de expediere a mesajelor sau articolelor electronice nesolicitate, de cele mai multe ori cu caracter comercial de publicitate pentru produse și servicii dubioase, practicată în industria e-marketingului.

    Spam-ul se distinge prin caracterul agresiv, repetat și prin privarea de dreptul la opțiune, dar și prin trimiterea continuă unor mesaje, de la același expeditor.

    Conținutul acestor mesaje variază de la texte biblice, urări de bine, […] până la mesaje cu caracter alarmant menite să atragă atenția asupra unui fapt plauzibil.

    În România, unde există peste 13 milioane de utilizatori Internet, pagubele provocate de spam se cifrează la circa 270 milioane de dolari pe an, conform unor date furnizate de către Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiilor Informaționale

    (Informația este preluată din enciclopedia Wikipedia.)

  217. Spamming (sau spam) este procesul de expediere a mesajelor sau articolelor electronice nesolicitate, de cele mai multe ori cu caracter comercial de publicitate pentru produse și servicii dubioase, practicată în industria e-marketingului.

    Spam-ul se distinge prin caracterul agresiv, repetat și prin privarea de dreptul la opțiune, dar și prin trimiterea continuă unor mesaje, de la același expeditor.

    Conținutul acestor mesaje variază de la texte biblice, urări de bine, […] până la mesaje cu caracter alarmant menite să atragă atenția asupra unui fapt plauzibil.

    În România, unde există peste 13 milioane de utilizatori Internet, pagubele provocate de spam se cifrează la circa 270 milioane de dolari pe an, conform unor date furnizate de către Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiilor Informaționale

    (Informația este preluată din enciclopedia Wikipedia.)

  218. De cînd foști milițieni conduc polițiile locale , nu mai vezi patrule, sau dotat degeaba, au trupă de mascați pentru ce, că văd tot mai multe acte de violență dacă e pentru poza să mai facă una cu Catană și Chelaru pentru amintire.

  219. Liceul la Agro = 0, Asistent medical cu scoala facuta in parc la Cuza = 0 ,Facultate facuta cu Cacila Aurel lector ,un SRL de la Sibiu = 0 Angajat din civilie Scoala militara = 0

  220. Iaca pe mana caror indivizi cazi daca ai nevoie de ambulanță.Lupul paznic la oi, se confirma încă o dată.Cara toata ziua bețivul din oras….vazut de mine.i-as bate cu furtuni de la masina de spălat pe boschetarii aia.lumea moare in accidente pe strada si ei merg cu ambulanțe pe post de taxi.

  221. Astea sunt pe bune sau la mișto?
    Nu înțeleg cu pana acum sărăcie, mizerie, lume plecata pe capete, copii ramași de izbeliște, șomaj primii pe țara, și deodata BUF raiul europei, și nu ma refer doar la articolul asta vad ca toti se lauda fel.

  222. Mai este mult pana departe, parca am trai intr-o lume paralela si pierduta. Imi amintesc cu nostalgie vremurile din anii ’70 cand copil fiind, vasluienii aveau un alt respect. De exemplu la chioscul alimentar de pe strada Husului, strada pe care am copilarit, laptele si produsele lactate veneau la ora 6.00, iar vanzatoarea incepea programul la ora 7.00 oamenii pe vremea aceea plecau la munca pana in ora 7.00 fiecare venea cu sticla goala de lapte si cu banutii in ea isi luau laptele si singura treaba pe care o facea vanzatoarea cand incepea munca colecta banii din sticla. Sa fure sau sa vandalizeze cineva, nici gand si imaginati-va intr-o parte a strazii locuiau si cetateni de etnie rroma, dar asa era o data in Vaslui.Cand vom ajunge macar la conduita cetateneasca din anii ’70 voi putea spune ca traim intr-o tara civilizata.

  223. Alooo! Prea sfinţite, sunteţi de 3 ani episcop. Abia acum vedeţi noroaiele şi sărăcia? Abia acum când a pierdut PSD parlamentul şi guvernul?

    Ruşine prea sfinţite! RUŞINE! De mulţi ani locuiesc oamenii în glod, iar voi cumpăraţi încrederea cetăţenilor prin cadouri, în timp ce mâncaţi la aceeaşi masă cu bogaţii şi politicienii, care la fel oferă cadouri şi ajutoare sociale pentru voturi.

    Avem nevoie de locuri de muncă şi de investiţii în România, nu de mila şi interesele ascunse ale voastre.

    • Vasile, nu fi turmentat si azi, in ajunul Craciunului! Tu confunzi preotii cu politicienii? De cand se ocupa Episcopiile de asfaltari? De cand, nerodule? Citirea si din trei in trei cuvinte tot ti-ar fi spus ca nu preotii constanta ceva. Cosntata ceva preotii in reportajul acesta? Ce, mai exact, ca nu-mi dau seama?
      Vasile, lasa-te de bautura macar. Ca de vorbit prostii nu cred c-ai sa poti vreodata.

    • Vasile, episcopul de trei ani face aceste lucruri. Tu esti orbit de politica si nu poti vedea activitatile sociale ale episcopiei. Este totul dezinteresat. Nici un slujitor nu castiga nimic pamantesc in urma acestor actiuni laudabile, ci doar rasplata in ceruri, ca aici sunt destui ca tine care se pricep doar sa denigreze si sa improaste gratuit.

      Iti dau un sfat: inainte de a posta ceva, informeaza-te. Ajuta mult la vindecarea urii pe care o ai. Oricum, mie imi place ca preotii, in frunte cu episcopul Ignatie, nu tin cont de uratenia sufletului vostruVa tratateaza cu rabdare si ingaduinta.

      Craciun fericit!

      Si poate inveti sa fii mai bun. Nu iti strica la nimic.

  224. Acestia sunt cetatenii vasluiului asa ca nu trebuie sa ne mire nimic, wc-urile ecologice din Teatrul de Vara sunt foarte curate, nu miroase in ele, mai beau cafeaua la mesele din parc si sunt ok fata de cele dinainte. Pacat ca avem astfel de oameni printre noi, ar trebui trimisi la reeducare.

  225. Tiganii aia care au furat înghețată in centru sunt Sigur si ei printre faptasi. Intr- o seara pe la ora 19:00 cu aproximație…erau niște excremente de ciori de prin Rediu ( ca s-au urcat în autobuz apoi)care loveau in bucățile de plastic ( puse ca geamuri)din statia de viza-vi de scoala 5, lângă fosta Confectii, bineinteles distrugandu-le.au trecut si duba cu jandarmii, dar este bezna in statia aia, care a mâncat o groaza de bani de la bugetul local, care aum ii găzduiește pe Surleac Costel, Ileana, Lica si toate gunoaiele din zona.trec adeseori pe acolo.e strigător la cer.nimeni nu se implica.

  226. Vai cate minciuni poti sa spui ,cum sa faci scoala daca tu singur zici ca ,comuna este in descreștere, ai promis din 2016 ca aduci tineretul acasa ,unde sunt tinerii d-le primar ?,unde ai creat locuri de munca la tine la piscină?,fonduri europene ai si la piscina ta ca doar ai obținut si ptr comuna, mai băgăm câțiva bani si in piscină de la comuna ,din cate reținem Teatrul de vară era facut ,apa vara avem cu porția si aia in doua cu nisip si mal .Domnule primar mai gândește cand dai cate un articol la ziar si nu mai abera ca te cunoastem destul de bine ce iti poate capul ,în campanie ai umblat cu copiii care dădeau pliante spunând că faceti curățenie in comuna ,intrebarea este dupa campanie de ce nu mai scoti copiii sa faca curat ?,mincinosule esti nr 1 la minciuni si laude aiurea ca doar ai cui semăna

  227. O idee desprinsa din articol:
    Se pare ca se va reumple organigrama Primăriei Negrești, pe ai cui bani decât cei ai contribuabililor?
    Afirmații de maniera “La Achizitii avem o singurã persoanã, dacã acea persoanã pleacã în concediu, nu avem cu cine sã o înlocuim” te fac sa te întrebi dacă achizițiile reprezintă prioritatea zero și activitatea administrativa intra în coma.
    Vrajeala declarativa!
    După momentul în care vasluianul (liberalul)Tătaru nu mai este la Sănătate, iar dihonia a apărut în PNL (indignare masiva pentru ca Orban sta cu fundul pe al treilea scaun din stat), in timp ce partidul din prim plan devine USR, iar Mitica de la CJ nu da un ban pentru târg, s-a zis cu proiectele Negreștiului.
    Rusu va deveni un primar anost, ca precedentii.

  228. Astia o sa ne conduca in viitor, serpisorii astia ridicati pe banii parintilor. Uitati’va pe CV’ul lui, ce scoala a facut. O nulitate absoluta crescuta la sanul mamei.

  229. Mai precis o betoniera intra la Mihaila. In Anglia erau de mult trimisi la giratoriu sa intre in curte, da bine e anglua ei sunt pe dos, mile, inch, volan… niste prosti.

  230. Mai “oameni buni” acu fara sa fac referire la cazul de fata, cand plecati afara la produs donati ceva la oamenii nevoiasi din Barlad,ca la necazuri repede mai cereti ajutorul.?

  231. Șaormel a devenit Șoșocel…ar fi de râs dacă nu am fi din Bârlad. El chiar nu se vede cum arată și câtă nesimțire are pe față ? Rușine celor care au votat PSD! Și AUR!

  232. Domnilor daca o parte a poporul vasluian a considerat ca acest om trebuie sa-i reprezinte in Parlament nu avem ce face decat sa acestia sa nu-l mai mandateze. Tot asa vasluienii nostri neinformati au votat si trimis in Parlament doi basarabeni parlamentari de la partidul AUR, care banuiesc,
    abia cand s-au trezit parlamentari au inceput sa caute pe harta Europei, judetul Vaslui si care personal cred ca nici nu vor trece prin Vaslui in 4 ani sa asculte si sa incerce sa rezolve problemele oamenilor. Educatia politica a vasluienilor atat inseamna, sa le-o dam la gioale celor de la PNL si USR-PLUS ca am auzit noi de la Antena 3 si de la RTV tot felul de troli care sustin ca acestia sunt neomarxisti ( de parca ar fi stiut ce inseamna, dar suna misto, nu-i asa?), anticrestini, tradatori de neam si glie, iar “idiotii utili” cred si propaga mai departe teoriile trolilor Chiriac, Ciuvica, Gadea, Badea si altii ca ei, platiti regeste de cele mai multe ori din banii nostri.

    • Te înșeli, basarabenii nici nu au fost puși pe liste pentru vasluieni.
      E o mișcare ca la carte pentru alte interese, suntem județul cu cei mai multi basarabeni ca populație, chiar dacă sunt plecați și au doar au domiciliul aici rămân în cărți ca persoane care pot vota în număr mare dacă li se promit chestii special pentru ei, sunt destul de numeroși.
      E făcută cu cap, ma întreb doar cine o fi în spate, nu cred ca sunt ăștia, e cu semnul întrebări dacă măcar o fi vreun interes romanesc ca nu prea aduce din moment ce te bazezi pe dubiosenii de astea.

      • Exact, ați observat ce repede a dispărut și propaganda ?
        Dupa ce au făcut masiv propaganda, ca în armata scurt si la obiect, acum parca nici n-au existat susținători, ei care de regula ies în fata după asta si se lauda, nimic 🙂

      • Exact daca va uitati pe lista celor de la AUR foarte nume cu rezonanta slava, inclusiv vedeta lor Sosoaca are nume slav este adevarat nu rusesc, Ivanovici parca.

        • Pana la urma nu e o situație rea
          E bine ca n-a făcut nimeni majoritate, e o situație în care teoretic numai cei corecți pot sa câștige, acum se va vedea cel mai bine cine și ce are de gând iar daca cumva se înhamă cu toți la prostii aia e, ne meritam soarta

  233. Omul asta , oare cand se maturizeaza ???? Nu reuseste decat sa se faca de ras ! Nu am auzit niciodata ca ar fi construit ceva bun pentru tara , pentru judet, pentru comunitate ??!! Imi imaginez ca si cei care l-au votat sunt la fel de limitati 🙁

  234. Cat de prost poti fi ca cetățean sa alegi asemenea
    specimen s a te reprezinte în Parlamentul României doar ca PSD ul ti a dat din împrumuturi pensia si salariu mai mare( la bugetari)? Cat de prost? Bravo pesedistilor! Va reprezinta întocmai! Felicitari! Sunteți cei mai tari!

  235. Se pare ca sediul Poliției Locale sa mutat la Trestiana că acolo stă mai mult mașina de serviciu al fostului condamnat , deși raza de competență e Barladul, așa-i dl Primar?

  236. Grijă mare Preasfinţite pentru că acest tip de discurs nu protejează susținătorul ci dimpotrivă atrage atenția asupra lui. Cel puțin așa reiese din constatările asupra evenimentelor recente.

  237. Jurnalismul de la “Vremea Nouă” este de fapt tot cel vechi. Nu reușiți să fiți “albină” ați rămas la “muscă”. V-ați aşezat un pic pe “tort” şi apoi tot de la “c….t” v-aţi luat “hrana”.

  238. Indiferent de acuzatii,nu cred in asa zisi martorii,care probabil pentru bani,spun ce trebuie .Sunt persoane care au fost deranjati de atitudinea lui Cornel,si s-au razbunat crunt.Bunul Dumnezeu va scoate la iveala adevaru.Nu adevarul din justitie,din ziare …care este popularizat .Totul este o mascarada .Episcopul Corneliu nu a tinut la imagine,ca blandul pastor,dar nu este adevarat ca jupuia preoti.Sunt foarte multi preoti care se gandesc cu respect la episcopul Corneliu.

    • Pai, da. Ei cu Carmen Anghelus, impreuna ;))) Grupul vesel. Stim. Felicitari. Gusturile nu se discuta. Dar, totusi, respect ca ce? Vezi, ca dosarul ce devine public vine la pachet cu vreo 5 filme, validate de expertiza legala. Acolo sa vezi respect. 😀 ))))))

    • Nu tine la imagine nici “blandul pastor”, care se pare ca va deranjeaza. Face doar ceea ce simta sa faca. Dar invidia si gelozia nu va lasa sa vedeti ce este bun in episcopul nou.

  239. Sunteti cumva indus in eroare, nu este o sarbatoare, ci o comemorare a eroilor Revolutiei. Iar personajele prezente sunt efectul deciziei vasluienilor si chiar daca personal nu am votat cu unii dintre ei, trebuie sa-i accept deoarece reprezinta votul oamenilor.

    • Ca însemne ceva trebuia sa rămână o zi doar a populației, n-au ce cauta la asemenea comemorări politia, armata și politicul cu toată șleahta de parvenit și corupți când unii din ei i-au omorât și ceilalți au confiscat și omorât mai departe ideile lor
      E o bătaie de joc, de asta n-o sa mai însemne nimic cu timpul

  240. La piatra neamt a fost demis directorul politiei locale, la Bărlad cînd veti decide sa
    taiati suprematia actualului director care nu mai are bunul simt in a cheltui banii publici ?

  241. Dar vi se pare ca cei din PNL-USR-PLUS, sunt doctori docenti ? Nu ii intereseaza cetatenii, vor toti functii, locuri in CA, sa se imbogateasca in patru ani, sa se certe si sa nu aprobe proiectele bune fie ca sunt de la PNL sau PSD.

    • De ce credeti ca cei de la USR-PLUS nu sunt capabili sa vina cu idei si proiecte bune pentru oras. Pe ce va bazati ca totul de la PSD va fi respins, din motivul ca asa au facut si ei in mandatul trecut cu proiectele consilierilor PNL?

  242. Moara hodorogită a observat sărăcia judeţului, unde nu sunt bani nici de tablete, şi scoate din casetofon banda consumismului cu care a trăncănit multe luni, pentru a introduce caseta împotriva minorităţilor cu teoriile gender, şi cea împotriva minorităţii Martorii lui Iehova (a se vedea [bine]-cuvântarea în intregime pe pagina episcopiei).

    Individul a uitat că minorităţile LGBTI şi-au câştigat oficial statutul prin referendum în octombrie 2018 (adică orice comentariu poate duce spre discriminare), iar Martorii lui Iehova reprezintă un cult recunoscut de Ministerul Cultelor. Drept urmare: ciocu’ mic!

    Cât despre Isus fără păcat, se vede că nu-i nici el “familiarizat cu textul Sfintei Scripturi”. Isus a avut păcatul părinţilor Adam şi Eva prin naştere din femeie, a avut păcatul minciunii faţă apostoli la Sărbătoarea Corturilor (Ioan 7:10), a avut păcatul blestemului faţă de smochinul neroditor pe timpul din an când smochinii nu erau pe rod (Matei 21, Marcu 11), a avut păcatul dispreţului faţă de mama sa şi fraţii săi vitregi (Luca 8:20-21), păcatul îndemnului la sinucidere şi ucidere (Marcu 9:42), păcatul instigării la violenţă cu sabia (Matei 10:34, Luca 22:36), şi altele.

    • Distinse domn, bubui de incultura religioasa. Pune mana pe Biblie si apoi da-ti cu parerea. Altfel, cum se zice mai pe vulgareste, te dai mare in gara mica. Se pare ca nu ai nici cultura generala. Habar nu ai ce inseamna consumism. Dumnezeu, spre deosebire de acest episcop, te-a “inzestrat” cu multa prostie, pe care tii cu orice pret sa o etalez in tot judetul. E bine ca citesti predicile episcopului. E rau ca nu pricepi nimic. Dar, se pare ca ura si invidia te orbesc total. Chiar si la minte. Lasa-l pe episcop in pace, pentru ca spune adevaruri, nu manipulari ca ale tale.

  243. Pe principiul….cine imparte, parte isi face. Cum marea majoritate a celor din politica vasluiana au mici sau mai mari afaceri chiar se impunea o astfel de masura. Inca incerc sa unteleg care va fi impactul acestei masuri. Oare va creste nr. locurilor de munca? Vor aparea alte afaceri care vor crea oportunitati de angajare? Adica….cu populatia ce facem?

  244. E cu dus întors povestea, nu numai la ea, multi părinți n-au luat tablete, nu pentru ca nu ar vrea, nu au cum sa le plătească in caz ca se strica sau le strica copii.
    Contractul de comodat înțelegerea asta o parafează, mai au si niște preturi umflate te ia groaza când te gândești dacă se strica, nu sunt pentru oricine.

  245. Ticăloși ați fost totdeauna, în loc sa educați populatia, sa-i informați si sa le explicați care le sunt drepturile la abuzuri, rolul vostru principal ca presa, mereu ați manipulat în favoarea autorilor ca nu e normal s-o facă.

  246. Cu arma letala nu somezi verbal ci cu foc de avertisment in plan vertical mai ales ca victima nu se indrepta spre el si nu prezenta un pericol. In plus cunostea si victima, stia bine pe cine urmareste a fost o executie a nepotului lui Munteanu. Un politist bolnav psihic.

    • Ehei, daca faceai armata fiul mosului poate stiai si tu ce prevede legea!! Ho, ho, ho!!!

      Art. 47. -Persoanele care sunt dotate cu arme de foc pot face uz de armă, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau a misiunilor militare, în următoarele situații:
      d) pentru imobilizarea infractorilor care, după săvârșirea unor infracțiuni, încearcă să fugă;
      Acesta este un fragment din Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc și al munițiilor. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.
      f) pentru imobilizarea sau reținerea persoanelor cu privire la care sunt probe ori indicii temeinice că au săvârșit o infracțiune și care ripostează ori încearcă să riposteze cu arma ori cu alte obiecte care pot pune în pericol viața ori integritatea corporală a persoanei;
      Art. 49. – În cazurile prevăzute la art. 47 lit. c), d), g), h) și i), se va face uz de armă numai după ce s-a făcut somația legală.

      Somația se face prin cuvântul “Stai!”. În caz de nesupunere, se somează din nou prin cuvintele: “Stai, că trag!”. Dacă cel în cauză nu se supune nici de această dată, se somează prin tragerea focului de armă în sus, în plan vertical.

  247. Draga Alina Darie,

    Nu matale esti acel redactor care a scris articolul precedent despre aceasta familie?
    Pai ce facem duduita? E lipsa de documentare sau nu prea ai ce scrie? Ai vrut sa prinzi senzationalul. (Te-). Ai ratat !!!!
    Pt noi, cititorii de rand, e dezamagirea ca citim aceasta gazeta.

    CREDIBILITATE? Nah…CAN CAN.

    (E adevarat ca mai intai ai scris primul articol si abia apoi ai intrebat sursele oficiale care e situatia cu acei copii?)
    Cum sa fii credibila cand folosesti termeni ca “reprezentantii”?
    Pui mana pe DEX sa cauti “veridic”?

    • In preajma sarbatorilor, oricine poate scrie catre Mos Craciun tot felul de dorinte. Fata in cauza vrea tableta. Frumos. Ce e rau in asta? Ce e senzational in asta? Problema este ca intre timp, REPREZENTANTII (cand unii sunt pusi intr-un post fara concurs, ci strict politic, numele lor nu conteaza (ca oricum ii schimba maine, poimaine, deci, e irelevant, clar, fara discutie) sustin ca eleva a ramas repetenta. Asa, si? A fi repetent nu inseamna nimic. Efectiv, te duci la scoala anul urmator in aceeasi clasa. Sau nu? Necazul e ca fata nu are tableta, ca sa se poata conecta. Acum, ca nu merita tableta, ca a alegat scoala de gard, da, e o discutie… Si da, multi profita de sensibilitatea semenilor in aceasta perioada.
      PS – Cand obtii prin concurs o functie, cu o comisie care sa iti valideze capacitatea, competenta, pregatirea de spoecialitate, atunci stam la povesti. Ok? :))) Dar daca te pune nea Caisa, politicienul, de pe coltul mesei intr-un post pe care nici in o suta de mii de ani nu il meriti, atunci… “scuzmi”, nu discutam… ;)))) Pa.

      • Pisoi, tu ai probleme de intelegere…..si niscai frustrari.
        Ce am scris eu si ce ai comentat tu? Zic despre dezinformarea gazetarului si tu o tragi cu politica.
        Numai un analfabet functional nu intelege ca, CITEZ :”Celor trei copii ai familiei le-au fost date contractele de comodat, pentru a fi semnate de cãtre pãrinti, iar mama a trimis doar pentru unul contractul semnat, pe celelalte refuzându-le”.
        Cat despre drobul de sare, ca tableta se va sparge…. :)…niciun comentariu.

        • Prima a ținut mai mult, vreo luna, pana a scăpa-o din mana, a doua în 3 zile a spart ecranul, cu mânerul de la ușa.
          In veci nu-i mai cumpăr rahat-uri de umblat cu ele, nu-s pentru copii, laptop sau pc

  248. Consilierii locali ai PSD si primarul Paval isi bat joc pur si simplu de vasluieni nevalidand cei doi vice-primari, care oricum vor fi pusi in functie prin vot mai devreme sau mai tarziu, cele doua formatiuni politice fiind in prezent la guvernare in coalitie. Deasemeni bataia de joc a psd-istilor la adresa votului vasluienilor, ce sa-i faci asa este in viata Buzatu&Comp. a pierdut intai Barladu, acum municipiul Vaslui si Primaria Negresti, ramanand cu Husi si mediul rural, de unde nu prea ies bani, iar in viitorul apropiat probabil mai multi directori de prin agentiile guvernamentale din Vaslui vor trebui sa-i spuna adio lui Buzatu pe care l-au slujit atatia ani.

    • Buzatu….de fapt PSD ul este cancerul acestei tari și implicit a județului Vaslui! Poate se vor trezi locuitorii judetului …..poate dar nu mai sper asta!

  249. Tătaru si cu Timofticiuc sunt cei mai rai oameni din județ,care se răzbuna pe oameni…sper sa aibă parte si ei de dosare ca prea mult rău a ,,,,facut,,,sa fiți blestemați..

  250. Trebuiau sa le ceara daune mult mai mari.
    Au de unde, numai atât e pleașcă, nici n-o sa simtă la buzunare.
    Ii doare la basca, nici măcar nu sunt supărați 🙂

  251. Ce atâta lugu lugu cand normal ei sunt vinovații principali, răspunderea e a lor
    Seminarul le aparține, nu e instituție de stat
    Si conform legii unitățile de învățământ răspund de integritatea fizică a elevilor
    Si de personalul lor din unitate
    Iar daca tot e o premiera ar trebui și o sancțiune în premiera, ceva exemplar, demonstrativ.

  252. Bai tampitilor vi se pare corect ca Vasluiul care este resedinta de judet sa primeasca 33 mii lei, iar Barladul 300 mii lei ? Voi unde locuiti nu in Vaslui? Parca numai PSD umbla cu marlanii din astea dar acum vad ca PNL ii intrece.

    • Pai mai GargarIca, pana acum Vasluiul a platit activitatea de asistență socială și de protecție a copilului pentru ca au avut bani. Ca de, sunt centrul de judet. Ceilalti de pe lista cu sume mari nu au avut. Comprende?

    • Timp de 4 ani, cât a apăsat Buzatu pe butoane, Vasluiul a primit de 10 ori mai mulți bani decât Barladul, deși în fiecare an municipiul reședință are excedent bugetar!! Comunele Ștefan ce Mare, Hoceni, Falciu, Șuletea au fost tot timpul ajutate cu bani de către Buzatu. Zice Popica ca Laza a cerut în nenumărate rânduri ajutor financiar de la Guvern! Are perfecta dreptate, dar ce uita Popica sa spună e ca solicitările au fost făcute de fostul primar, care era de la PNL, nu de actualul, care e de la PSD și care e de 2 luni în funcție. S-au făcut solicitări pentru ca, fiind de la PNL, fostul primar al comunei Laza n-a văzut un leu de la CJ. Asa ca mai ușor cu pianul pe scări…

  253. Normal ei sunt vinovații principali, răspunderea e numai a lor
    Ca seminarul le aparține, nu e instituție de stat
    Si conform legii unitățile de învățământ răspund de integritatea fizică a elevilor
    Si de personalul lor din unitate
    Iar daca tot e o premiera ar trebui și o sancțiune în premiera, ceva exemplar, demonstrativ.

  254. Singura schimbare ,de cand a intrat Arcaleanu la CJAS, este locul de parcare al masinii de serviciu , adica acasa, in spate la AUROCOR gara. Nu asta asteptam de la PNL, folosirea masinii in scop personal, speram la mai mult.

    • Mda….multumim Primariei Vaslui….pentru tot…..nimicul…sa ne mai chemati cand aveti de facut cate ceva prin oras, sa ne certam cu oamenii pentru incompetenta voastra, ca stati si plimbati 3 oameni o hartie si nu sunteti in stare sa faceti ceva pentru orasul asta iar noi stam si ne certam cu oamenii din cauza voastra.

  255. Ia zi nemernicule de c acat, da Timofticiuc ce mare porc specialist in halitul saormei si bautul berii e de-a ajuns ditamai membrul in CA de la Antibiotice in mod zbuziv, ilegal si chiar penal?

    Cand a facut imputita suina chimie, medicina, biochimie sau alte cercetari in domeniu, altele in afara celor de … tras prafuri pe nas sa basini pe c ur?

    Stai sa vezi cum il zboara usr-istii pe seful tau cu suturi in suncile c urului de-or sa se-auda pana la cumatrul lui, Nelutzu Tataru!

    Si o sa zica si bogdaproste daca nu-l baga aia in penal…

  256. Bai, bou’ poolii de jurn_anal_ist anal_fabet de tot kakatu’ ce esti tu, pai ce mare specialist in domeniu e maimutoiul de Arcaleanu, tampitule?

    Nu e doar economist fara cariera reala pus politic la CJAS sau cum?!?

    Ce joburi de mare capitalist pnl-ist a avut dobi asta cu gura mare?

    Nu cumva de director numit la casa de pensii intre 2009 si 2012?

    De taietor de frunze la caini la Comcerealul altui mare liberal, Porumboiu, din 2012 pana in 2017?

    Si apoi doar ‘salariul’ de consilier local la Primaria Vaslui din 2018?

    Cum ‘zda mamii lui s-o fi descurcat saracu’ de el doar cu banuitii aia asa de putini de la sedintele de CL?

    De grija astuia nu mai poti tu, idiotule?…

    Singura capitalista adevarata (fosta si ea o perioada directoare la aceeasi casa judeteana de sanatate!) din orasul asta este mamica Simona a actualului zerou derutat pulifrici politruc neica nimeni de Vaslui, aka Tudor Polak.

    Care mamica are totusi o … multinationala de tranzactii imobiliare (sic!) si a mai avut si un fost falimentar complex industrial international de … chilipiruri in Piata Vidin!

    Adevarat capitalism si capital romanesc 100%…

  257. Bai jegurilor descreierate in sutana, pai cum in christosii mamelor voastre se face ca pt. voi legile tarii nu sunt la fel de vreme ce nu purtati masca, lighioanelor?!?…

  258. Să vă fie rușine Primăria Vaslui, sunteti niste JEGOSI..Acest om a slujit 23 de ani comunitatea în a carei slujbă spuneti ca sunteti și voi. SI CREDETI-MA CA A FACUT.O EXEMPLAR. Nu ați fost în stare sa trimeți un mesaj, o coroana printr.un reprezentant.. fara cuvinte.. dar fiecare la randul său. Pe fostul nostru coleg Cristea Gelu, mort noaptea în timpul serviciului,între tarabele Pietei Vidin ati avut interes sa.l îngropati foarte repede..stiti voi de ce..singur în patrulă..etc.
    MULȚUMIM TUTUROR REPREZENTANȚILO R INSTITUȚIILOR M. A. I CARE AU FOST ALATURI DE COLEGUL NOSTRU.. Bravo domnilor Pricop, Razmeriță, Flondor si celorlanți colegi ca caror nume nu le cunosc. A fost o dovada de omenie exemplara si ati trecut peste toate animozitațile existente. Vă mulțumim!

    • A murit in timpul sau din cauza serviciului ca sa fie datori sa vina? nici măcar nu e angajatul primăriei, e angajatul unei instituții subordonata instituției primăriei. Ati văzut vreodată primari sa se ducă la morții de la goscom de exemplu , doar si ei tot de ani de zile muncesc si tot pentru comunitate ” slujesc” . Ce ar fi sa nu va credeți buricul pământului si sa mai lasati slujitul asta, nu e nevoie, faceti-va doar treaba pentru care sunteti plătiți

  259. Polițiști cu jakă din piele se poate, la Bârlad numai un deștept are jakă din piele dar o poartă numai la evenimente că din pensie și salariu de-abia îi ajunge sai broasca părul,,doamnei,,

  260. Daca pulifriucii politruci descreierati, ignoranti si ticalosi care conduc lumea, cica in interesul cetatenilor, ar fi ascultat si inteles de la bun inceput sfaturile medicilor sud-coreeni catsi ceea ce se intampla cu adevarat in China, atunci ratiunea i-ar fi obligat din primja sa decreteze stare de urgenta nationala pt. moinim 6 luni in toate tarile!

    Si astazi n-am mai fi avut deja aproape 2 milioane de morti.

    Iar lucrul asta era evident pana si pt. orice medic rezident…

  261. Daca si englezii – care au inventat democratia parlamentara cand noi nu stiam macar nici ce-s ale … opinci! – au fost atat de idioti de l-au avut pe asta primar al Londrei si, dupa toate prostiile facute acolo, l-au acceptat si ca premier al UK, atunci chiar ca nu am nici un motiv sa ma mai mir de imbecilitatea funciara a mioriticului nostru popor!

  262. ASa, bai Mihaita, pai zi-ne si care-i pretul si … cine-i cumparatorul?

    Ca sigur-sigur stii cine vrea sa cumpere ‘Politehnica’ si care-i … parandaratul tau!

  263. Da bai, Daciane, ai fost un singur an premier cica tehnocrat si ai facut kakatu’ praf asa de bine incat dupa tine psd-ul a avut cel mai bun scor electoral din istoria sa!

    Si toata ‘inteligenta’ ta in ale guvernarii e chiar la baza venirii lui Dragnea la conducerea de fapt a Romaniei cu consecintele bine cunoscute!

    Tie chiar nu ti-e rusinie, nu ai minima ratiune si nici bun simt?…

  264. Bai, pagano descreierata pseudo-religioasa, ce ‘zda mamii tale de jurn_anal_ista anal_fabeta inculta legatura are ortodoxia cu Mos Craciun?!?…

  265. Bai decreieratilor, nicaieri in UE agentii politiei animalelor NU SUNT politisti de cariera si nici medici veterinari!

    Politia animalelor doar colaboreaza si coopereaza cui acestia, conform legiilor.

    Toti cedi de la politia animalelor sunt CIVILI si sunt angajati din randul ong-urilor serioase de profil si care astfel fac dovada clara ca stiu ce inseamna un animal abandaonat, aflat in pericol, chinuit sau chiar omorat!

    Nu de nesimtiti ciomagari fara empatie si doar cu pile si ‘pedigree’ de politist de strada are nevoie politia animalelor…

  266. Mai tampoit, idiot, cretin, imbecil, oligofren, troglodit, ignobil si totalmente retardat mintal decat poporul asta chiar nu poti gasi nicaieri in lumea asta!

    Bravos, bai loazelor retardate, nici dusmanii naturali ai Romaniei n-ar putea face o ‘treaba’ mai buna decat voi!…

    Javra aia de Sosoaca, obeza penala de tot kakatu’, intra pana si in Parlament fara masca, in dispretul legii si al boilor de-ati votat-o, consfintind astfel ca tare va mai place ca jegurile si descxreieratii natiei sa-si bage poola in gurile voastre!…

  267. Nea Mitica, cetatenii orasdului care nu te-au votat iti ureaza de sarbatori cat mai multe … placute suedeze si sa ai parte cu toata familia de o viata cat mai lunga, trista, dureroasa si chinuitoare…

  268. Prea- minunato cu IQ de 127, totusi nu ti se pare c-ar trebui sa ai mai mult bun simt si mai putine limbutze matasoase pt. posteriorul prea-sfintiei sale?

    Tu nu esti in post?

    Nu stii ca nici cu vorba n-ai voie sa te atingi de ‘carnitza’ indiferentdin ce loc a corpului?!?…

  269. Buzatu și toată gașca lui sunt cei mai jegosi ,hoți și mincinoși din toată România .
    Nu-i intrece nimeni la furat și sunt putrezi de bogați.
    Ce teatru de doi bani joaca îmbrăcat în mos Crăciun bețivul județului.

  270. Dupa ce s-au grabit sa iasa la pensie cei de 45-50 ani, care aveau experienta si acum era nevoie de ei, au ramas in politie agenti de 25 ani cu vechime de 1-3 ani care abia acum deprind aceasta profesie. Ce sa mai spun de agentii care vor termina anul acesta scoala online, e ca si cum ar fi facut un curs de agenti de paza, vor iesi pe strada si nu vor sti ce sa faca si nici nu mai au de unde invata. Daca mai intra si din sursa externa o sa fie jale mare in politie, nici astia nu o sa poata face scoala decat dupa ce se termina pandemia asa ca cetateanul trebuie sa aiba singur grija de el. Castigati vor fi doar cei din sursa interna care ajung ofiteri, bunicii sa traiasca !

  271. Sursa externa…un mijloc josnic de a intra în poliție..o supapa de intrare pentru pile.. Sa va fie rusine cu politia voastra. În 2017, au intrat aproape 9000 de agenti din sursa externa, care au facut cursuri 3 luni, unii chiar peste 2 ani de la încadrare si rezultatele se vad..NEPROFESIONALISM , cetateanul fiind singurul perdant.. Sa vorbim cine si cum au intrat si atunci? Vai de tara asta. CE FAC
    SCOLILE DE AGENTI? DAR ACADEMIA DE POLITIE? Ar fi mai bine sa le închideti.
    Un student de la Academie trage puternic pentru o nota ca sa prinda judetul si scoateti 5 – 6 locuri ca si anul acesta si voi angajati din sursa externa.. Rusine.

    • Acum nu i apar eu pe locali, dar sunt mult mai vizibili si cred ca în strada au mai multa experienta…fata de ce vad eu prin orasul acesta, dar na, fiecare cu parerea lui.

      • Posibil, cred ca tot locala o sa le facă și treaba asta, tine mult și de primărie.
        Si ei cum se mișcă parca sunt invizibili, nu i-am văzut niciodată pana acum, în zona la mine de ani de zile n-am mai văzut un polițist.

  272. Caz INDENTIC cu cel a lui Pecheanu de la Dranceni e tras la indigo.
    Faceți o ancheta jurnalistica sa vedeți cat pământ a furat Pecheanu și cetățenii păgubiți sunt purtați pe drumuri.
    Pecheanu a sustras și anumite obiecte și mijloace fixe din primărie cu speranța că nu le va mai da înapoi.
    Singurul om /fost primar care a băgat fiul și nora în dosare penale de lacom ce este .

  273. Iar ati mai halit un kakat pe nemestecate, idiotilor!
    Ca fix la Palas da buzna vasluianul cu buzunarele carpite si cu portofelul bun doar de tinut facturile in el!

  274. Si zi asa, mai maestre anal_fabet, te platesc pulifricii consilieri la nr. de poze facute cu ei?

    Bai, tarane idiot, vezi ca nu esti la nunta sau botez sio nici la sedintele … CA de la Antibiotice!

  275. “Se duc și la cei care nu vor să vină duminica la treabă pentru că nu înțeleg că transportul urban trebuie făcut și duminica.”

    Ei inteleg ca trebuie facut si duminica, problema este ca ei nu sunt pontati in zilele de sambata si duminica sau cel putin nu erau!!!

  276. Daca incompetentul de primar si idiotii de consilieri ar avea grija de sanatatea noastra si a copiilor nostri, atunciar impozita, asa cum se procedeaza in intraga Europa, ar imppozita la greu toate masinile cu mai putin de euro 4, proportional mai mult cu cat sunt mai departe de normele de poluare.

    Si la cate mii de rable poluatoare sunt in Vaslui, bugetul orasului cred ca s-ar dubla!

  277. Saraca printesa, cum a ramas biata de ea singura si neconsolata, era deselata de durere cand a fost politia la usa lor. Poate se sinucide de deznadejde…

  278. Poate i s-a descarcat telefonul, sau poate crapa dracului sa putem in sfarsit si noi sa dam … o lovitura de stat si sa putem sa ne pisam pe mormantul nemernicului!

  279. Cand li se spunea la alegeri ca nici ei nu au oameni buni te luau in balon
    Ce spuneau ? aaa vreti cu psd
    Ei poftim acum, si tot din cauza lor o sa iasa iar psd

  280. Sigur,mă, fix de Botez trebuia sa va luați! Cucuveaua lu’ Buzatu are 4 mandate sau dracu știe câte și voi va luați de singurul de la USR. Bravo națiune halal să-ți fie! Sper sa vă mănânce ficatii ăștia de la AUR…pentru ca așa de tare sunteți ziaristi și avertizați populația încât au ieșit cu 12% în județ. Ziariștii lui pește prăjit e și vină voastră băi…vă surprind auritii ca pe domnii primari zăpada.

  281. Așa, să investim în învățământul-cazarea-masa-medicale-transport-vacanțe ca acu să aducă valoare americîcaților și mâine să vină să-ți bage democrația cu pușca in gură…

  282. Niste papagali incompetenti, toti neavenitii au ajuns in CL. N-ai cum sa dai inainte cu asemenea indivizi care, nici ei nu stiu ce cauta acolo.

  283. Domnilor Primari nu mai lăsați mintile comuniste să conducă instituțiile din subordine, mai ales unde pensionarii MAI, cred că poliția locală e proprietate privată.
    Dumnezeu să-l odihnească !dar și autorul moral al faptei să fie cu el.

    • Mare dobitoc mai esti, bai, fraiere!
      Da’ tu ce dracu’ crezi ca-i Paval, boule, vreun mare democrat liberal, nu tot o scursura
      securisto-comunista inca din frageda pruncie?
      Cam cu ce crezi tu ca se ocupa “tovarasul” incompetent edil inainte de ’89, si unde anume, prostane?

  284. Catana nu a fost politist? Ar trebui taiate pensiile la toti care lucreza… nu zice nimeni sa nu-ti faci o afacere mica dar voi tot la s*pt sunteti invatati.

  285. Păi dacă i-ar amenda vârtos aceste “autorități săritoare” pe acești atenți binevoitori pentru alertare falsă, să-i usture-n kur de la cel cîcvid al altora, i-ar satura dracu.

    • Pai este o posibilitate dar oamenii sunt incuiati, le e frica de politie, judecati etc. Baa astea-s servicii pentru tine nu impotriva ta. Faptul ca ai covid si te plimbi este infractiune “zadarnicirea combaterii bolilor” de unde si infractiunea de “denunt calomnios” este tot infractiune. “Organul” nu se sesizeaza dar poti sa depui tu plangere sa-l saturi… iar cand iti propune impacarea sa te gandesti ce ti-a facut. Ii ceri si daune… asa se face treaba.

  286. De la ceva distanță îi vedeam cum lucrau pe acoperiș ca în tarlaua cu popșoi. Câcă-maneleaua la maxim, frânghii nica… păi la valoarea lor, iaca acu le-o dat fără număr.

  287. Un test de depistare a trichinei ajunge la 25 _30 lei.. Asa credeti voi că îi puteti convinge pe țărani sa.l facă? Clar, nu.. Ar trebui ca aceste testari sa fie subventionate de catre stat.banii fiind remisi cabinetelor prestatoare. Imaginativa cat costa statul român tratamentul unui bolnav de trichina.
    Asa ca, este foarte important ca în aceasta perioada, testul sa fie gratuit si mai multa publicitate pe acest subiect

  288. Și în Brodoc acești faimoși constructori au făcut la fel: gropi peste tot,de o parte și de alta a șoselei,pe ici -colo astupate dar pe alocuri lăsată de izbeliște ,pur și simplu au “îngustat” soseaua ,cum este in dreptul școlii spre exemplu,dar mai sunt.
    Mă întreb, oare autoritățile locale nu sunt interesate de acest aspect? Cu cîtiva ani in urmă au asfaltat drumul plin de gauri din tot Brodocul! In prezent acest drum cred că arată mai rău ca înainte,datorita firmei timișorene care se ocupa de apă și canalizare.
    Autoritățile…nu vad,nu știu, nu le pasa!

  289. Si care e motivul sa-i pupi atât in ruc ?
    Din totdeauna rusii ne-au considerat slugi, știți cum ii numea puskin pe romani ? magari,maimute prosti,tigani

    O altă referinţă a “marelui poet”, ce are de făcut Rusia: vom cuceri noi Moldova şi Valahia sub pretextul mijlocitorilor pacifişti, vom trece Dunărea în calitate de aliaţi şi duşmani ai duşmanilor lor.

    “Pe unde Prutu-şi face cale,
    Ocrotind moşii ruseşti natale…”

    Deci mai dute-n mizda pati cu rusii tai

  290. Lasa fleacurile primare Rusu!
    Ai cam pus-o cu redeschiderea spitalului dacă iese Cseke ministrul Sănătății!
    Și uite așa, acus’ trec patru ani de mandat și se va spune ca Rusu nu a făcut nimic. Ba da, cu siguranță, se va retine ca a felicitat cuplurile de pensionari din banul public. :))
    Liberalii, în ultimul timp, uita ca funcțiile sunt vremelnice. Cu siguranță Tătaru nu va mai fi la Sănătate, iar Cseke nu va redeschide un spital ce a fost închis cu mana lui.
    Bine ca măcar s-a ales viceprimarul din Negrești, cat timp a fost Tătaru la butoane. 😉

  291. Ce imbecili, de judecători! În halul asta, fac dreptate! În loc să o protejeze de agresor, o pun la cheltuieli de judecată. Acum se dovedește și rolul ineficient al psihologului spitalului, de la care cu siguranță ar fi avut nevoie de ajutor. Dar nu a apelat, și a găsit o ultimă variantă… Dumnezeu s-o ierte!

    • Dar sunt judecatori care se f*t in c*r adica sunt gay. Cum poate un debilmintalsa fie judecator. Da stiu… sunt incuiat :). Dar nu despre asta e vb. Sotul era extrem de agresiv… daca era doar agresiv era ok :)).

  292. ce situatie de kkt. Nu vom da inainte niciodata.. oameni de nimic care asteapta pomeni politice, urmand ca dupa ce ajung in functii cheie sa fie marionetele altor personaje ajunse la conducerea tarii in mod similar. Cat timp nu vom fi un popor educat si vom continua sa fim ignoranti nu se va schimba nimic..Ba da… se va mai schimba cate ceva: tentaculele acestui sistem putred de corupt si incompetent.

  293. Normal, tot la cei care ies mai devreme la pensie, și cu pensii speciale și nesimțite.
    Săracii de ei, ce viata grea au dus, ce viata grea duc și ce mult au contribuit ei la buget.

  294. Bănuiesc că articolul e scris de dragul clic-urilor și al vizualizărilor… Domnul Salomeia nu a fost martor la moartea doamnei Bazarciuc și nici nu a trecut în lumea celor drepți de sub rândurile de vie. Rușine scriitoarei Alina !

    • a fost “martor in cazul crimei”, nu “martor la crima”. Of. E greu… Scrie mare cat capul motanului ca omul a gasit cadavrul. Cum se chema intr-un dosar, cineva care descopera un cadavru? Martor se cheama. Politia il ia drept martor in dosar.

    • Serios? Vezi, ca in 2016, dl. Salomeia a dat in interviu amplu in presa, cu poze de la fata locului, cu amintiri consistente, in care povesteste cu un tulburator lux de amanunte tot ceea ce a trait atunci. NU e fost martor la ucidere, ci e martor in dosar! E o diferenta uriasa.

  295. Aveti ce ati votat! Bravo! Oare nu v ati ars ani de zile doar cu promisiuni ? Când o sa va treziți? Voi nu vedeți ca nu le convine nimănui din PSD de cei 2 viceprimari de la primăria Vaslui? Oare de ce?

  296. Mai sant unii, destul de multi, care si-au cumparat teren prin vie, paduri (gen Paiu, cum faceau unii scandal), pe islazuri, etc. cu 3 € mp, fiind constienti ca utilitatile vor ajunge greu, nefiind in planul de dezvoltare foarte curand. Si asa fac galagie ani de zile, ca nu au de toate s.a.m.d. Peste ani cand vor ajunge utilitatile, vor aparea terenuri de vanzare in aceleasi locuri cu 40-50 € mp ( cum de altfel vezi in saracia asta, de parca-ar fi la Predeal) si ce sa vezi, se vor lauda ca au utilitati, adica de toate. Iau terenul cu mai nimic si peste ani îi vor mari pretul,datorita utilitatilor puse pe banii primariei. Asa ca mai lasati gargara si ganditi va intai, unde va luati loc de casa, in special cand vor fi aduse, sau daca vor fi utilitati.
    Sant si din cei care locuiesc de ani de zile, in noroaie, uitati de lume,dar nu sant multi. Aici e alta discutie.
    Asa s-au facut si se fac smecheriile cu terenurile.

  297. Și în Brodoc este la fel! Și parcă nu era de ajuns ,ce sa vezi,după ce au făcut zeci de șanțuri pentru apa și canalizare,au mai reparat pe ici pe colo și-au amintit că trebuie să instaleze și HIDRANTI pentru stingerea incendiilor.Alte gropi , alte necazuri. De data asta nu au mai reparat nimic.
    A se vedea strada Mitropolit Varlaam!

  298. Asa….si? Atat timp cat isi face treaba corect poate conduce și Trump! Ce contează ca e de la UDMR,PNL,USR? Iar veniți cu idei ? E mai bine cu Buzatu la CJ? Mergeti pe DJ 245A macar pana în loc Bogdana si vedeți tranșee acest drum fiind sub bagheta magica a d-lui Buzatu.

  299. Art. 153

    Prescripţia răspunderii penale

    (1) Prescripţia înlătură răspunderea penală.

    (2) Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul:

    a) infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, indiferent de data la care au fost comise;

    b) infracţiunilor prevăzute la art. 188 (OMORUL) şi 189 (OMORUL CALIFICAT) şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei.

    • Comentezi ridicol, stimate domn/doamna. E vorba despre anul in care s-a petrecut fapta. Pentru anul 2000 se aplica legea in vigoare atunci. Of, e greu! Cata indrazneala sa contrazici , fara stiinta Dreptului, pe oameni care chiar stiu ce vorbesc.

  300. Dumnezeu să-l odihnească în pacea Raiului. Ce rău îmi pare că nu-l mai avem pe Părintele Irineu printre noi. Era de blândețe de nedescris. Un mare Duhovnic, un mare Cuvios!

  301. Se fac perchezitii iar ” vremea noua” ce face? Avertizează …presupușii inculpați asupra acestei acțiuni!
    Eii, așa acțiune secretă cu înștiințarea …contrabandiștilor mai zic și eu.
    Bravo justiție,bravo presa!
    Trăiască România !!!

  302. Ca si cum cineva ar respecta ce ar zice sclavu asta. Adica poti tu sa interzici taiatul porcilor :)). Colindul nu-l interziceti ca e bun la pandemie… fimi-ar scarba.

  303. Autoritatea Teritoriala de Ordine Publicã.= 16 membri
    Comisia de Orientare Scolarã si Profesionalã (COSO) =14 membri
    …ce e aceasta? Ce fac oamenii acestia? Cati dintre voi ati auzit de aceste comisii ? Membri platiti pentru sedinte bilunare. Ce dezbat in sedinte? Tara comisiilor , comitetelor ,asociatiilor si a banilor irositi.Mi-nu-nat!

  304. Cu sa vin sa vadă dacă ei de acolo au finanțat campanial. EDUARD POPICA OMUL DE ACASĂ AL PSD-ULUI este Executantul lucrărilor… Ai văzut ce repede se spala pe mâine ca dirigintele răspunde dar bani îi împărt împreună…. Jegoși ordinari

    • Scuze, domnul deputat popica. Ginerele regelui asfaltului bine pus de la Murgeni.Pesedeul va ramane in tara noastra inca 20 de ani, pana cei batrani nu vor mai gasi trandafirii.

      • Nu mai da vina pe batrani ! Trebuia sa iesiti voi toti tinerii la vot, ca depasiti numarul batranilor si sa scapati de Buzatu . Asa ca ramaneti pricopsiti inca 4 ani cu Buzatu . Asa va trebuie !

  305. De fapt, saraca sefa de la dispecerat e necajita nevoie mare ca lumea ii cam da cu eject. Nu se mai poate cuibari in bratele la nici un sef de la vaslui sau bucuresti iar seful de la cabinet o pune la munca. Cu totii stiu ca de fapt ea isi baga copilul in fata de fiecare data cand fuge de munca si de fapt medicalul e la ordinea zilei pentru ea. Nu vreau sa par rautacios dar de cand a plecat mustaciosul din conducere au cam lasat-o toti din p…picioare ca au vazut ca este santajista.

  306. Pai acu o sa primesti si amenda ca ai sunat la 112 in mod nejustificat. Noi asteptam sa mori ca avemalte treburi mai importante,nu stim ce sa facem cu spaga sa deschid o consignatie pe numele lu nevasta-mea sau sa-mi fac casa.

  307. Cei din Consiliul Județean,dar absolut toți și galbeni și roșii și …negri,că tot e la modă cuvintul, doar își arată “mușchii”, cine e cel mai tare!!! Nu sunt in stare sa analizeze și să facă ceva util pentru comunitate .
    Adică…doar circ!
    Dar…pe banii contribuabililor,adică a tuturor, chiar și al lor, că și ei plătesc impozite.

    • Ai vorbit,de fapt ai scris cand trebuia sa taxi din gura! Ce stii tu despre justitie! Doar ce mananca rahat netul! Plini de bani? Câți bani? Stii cat au învățat acesti oameni? Stii cate restricții au? Ce studii,dar adevărate are Buzatu ori Paval de au salarii mai mari ca un judecător? Ce studii au? Sa fim serioși! Cauza este ca sunt foarte multe dosare si efectiv sunt putini magistrați! Iar tu Ioane ,la gândirea care o ai meriți sfidat! Ce ai vrea Ioane, sa vine un judecător….vai de mine,a sosit dl Ion….trezește te Ioane ! Mentionez ca nu nu sunt si nu am nici o legătură cu justiția dar sa fim serioși și sa nu mai batem în justiție, mai bine vedem ce fac cei care intradevar mănâncă banii noștri degeaba!

      • In articol este vorba de…organizare! Cum explici că sunt convocate mai multe persoane,in dosare diferite,la aceeași ora ????
        Oricum se face o lista care este afișată pe ușă,dar decaleaza-i cu 10 minute macar!
        Altfel nu mai terminam cu pandemia!!!

        • De acord! Proasta organizare! E vina judecătorului exclusiv! Dar de la proasta organizare pana la a trage concluziile lui Ion este alta mâncare! Ion atat a văzut! Iar judecatorul v a da explicații pentru aceasta !

      • Probabil de asta și aleg la pensionare ultimele luni brute din ultimii nu știu câți ani și le ies 18mii pensie.. Doar de asta, că au atâtea interdicții..o fi, dar restul?

  308. Nu serios, oare cat de redus mintal sa fii (sau sa n-ai ce sa faci cu banii) incat sa dai nu mai putin de 7lei pe un litru de apa (wtf?), adica mai scump decat pe kilogramul de fructe sau legume care chiar au in ele apa alcalina organica adevarata?

    Iar daca chiar vreti sa beti cea mai buna apa din tot judetu’ asta de tot kakatu’, mergeti la sifonaria lui Huminiuc, de vis-a-vis de RCS-RDS de pe Traian, si o sa gasiti acolo apa la 0,5lei/litru cum nici nu va imaginati ca se poate ‘fabrica’ in mjijlocul unui oras!

    Apa plata facuta cu cea mai performanta instalatie de filtrare, tratare, ionizare si … alcalinizare posibila si cu caracteristici de puritate mai bune decat ale oricarei asa-zise ape plate din supermarket.
    Si puteti sa o gasiti chiar si la un ph de 9,5!…

  309. Iata ADEVARATELE REPERE pt. oligofrenii jurn_anal_isti anal_fabeti ai
    ga(o)zetei ‘lider’ de tot kakatu a presei vasluine care, de imbecili cu
    BAC-ul neluat ce sunt, fac un intreg judet de rahat prin grava si crasa
    incultura imbeciliana care ii arata in toata gaunosenia lor cerebrala
    de vreme ce chipurile intr-o comuna din Moldova se foloseste, in
    premiera mondiala probabil(sic!), o noua tehnologie revolutionara (wtf?)
    ieftina si ecologica:

    1748: – William Cullen demonstrează refrigerarea artificială.
    1834: – Jacob Perkins construiește un frigider practic cu dietil eter.

    1852: – Lordul Kelvin descrie teoria care stă la baza pompelor de căldură.

    1855-1857: – Peter von Rittinger dezvoltă și construiește prima pompă de căldură.

    1928:
    – Aurel Stodola construiește o pompă de căldură cu buclă
    închisă (sursă de apă din Lacul Geneva) care asigură încălzire
    pentru primăria din Geneva până în prezent.

    1945: – John
    Sumner, inginer electric în oraș pentru Norwich, instalează o pompă de
    căldură cu sursă de apă experimentală alimentată cu sistem de încălzire
    centrală, folosind un râu vecin pentru a încălzi noi clădiri
    administrative ale Consiliului. Raportul de eficiență sezonieră de 3,42.
    Livrare termică medie de 147 kW și putere maximă de 234 kW.

    1948: – Robert C. Webber este creditat ca dezvoltând și construind prima pompă de căldură la sol.

    1951:
    – Prima instalație la scară largă – Royal Festival Hall din
    Londra este deschisă cu o pompă de căldură reversibilă alimentată cu gaz
    de oraș, alimentată de Tamisa, atât pentru încălzirea iernii, cât și
    pentru nevoile de răcire de vară…

    Pt. descreieratii sclavi oligofreni ai apropitarului porc grohaitor numai bun de rotisor romanii au o f. potrivita vorba:
    “Cand esti prost stai acasa, nu iesi in targ (sau online)!”…

  310. Mai papa (Santa) Klaus, Romania, wtf?, lider in domeniul … schimbarilor climatice?!?
    Serios, pe bune si fara misto, Wernere?

    Bai, domnu’ taietor de frunze de la TreiCoceni – care-ai facut de rusine toti alegatorii de dreapta din Romania cu magaria incalificabila de-al da’ pe Orban afara doar ca sa creada lumnea ca el e responsabil de scorul obtinut mai mic decat visau creierii tai! -, tu esti in general bine sanatos, adica ai toate tiglele pe casa si … mansarda-i in ordine?

    Nu de alta, ‘excelentza’, da’ romanii nostri nu renunta la arsul resturilor vegetale de pe campuri si de prin paduri, nu lasa naibii ‘calitul’ porcului cu benzina sau motorina de Craciuin, nu renunta nici morti la facutul foculuiu la tara cu lemn sau carbuni, ei gatesc in continuare la cuptor sau lampa cu gaz (in cel mai fericit caz butelie de aragaz!) si, mai ales, nu se spala pe dinti, pe picioare si pe par si nici nu-si prea schimba … ciorapii si chilotii, iar tu aiurezi inspaimantator cu leadership-ul romanilor in domeniul schimbarilor climatice de parca ai fi … primul-ministru al Suediei sau cancelarul Germaniei!

    Acu’ fara misto, chiar nu e nevoie deloc de consult macar psihologic daca nu si psihiatric atunci cand te angajezi la TreiCoceni?
    Ca ma bate gandu’ ca dupa ce-ti termini tu sejurul pe-acolo sa ma inscriu si eu, ca cine stie, pe langa ca nu-s chiar asa de tacanit ca tine, in mod sigur ma duce ceva mai mult capu’ si am si destul bun simt…

    Mare-i gradina, Dumnezeule!…

  311. Sa-mi bag picioarele, abia acum m-am prins si eu cum se poate face cu succes politica in Romanica asta, zau asa!…

    Bref, peste 2-3 ani ma inscriu in udmr, fac filiala la Vaslui, imi aduc si cativa bezmetici – toti romanasi 100% insa si carora ne place vinul Tokay, gulasul, muzica ungureasca si muierile lor focoase! -, invatam si noi in maghiara cateva cuvinte de bun venit si de plecare, il invitam in campania electorala vreo 2-3 zile la noi in judet pe liderul Kelemen Hunor ca sa vada cu ochii lui realizarile deosebite ale … secuilor de la Vaslui (satul Secuia, desigur!) si, cu aprobare de la partid, voi fi pus primul pe lista udmr la Camera Derutatilor pt. Vaslui si fac pariu, pe Dumnezeul meu!, c-o sa ies deputat din prima cu norma intreaga de reprezentare!…

    Si sa vedeti voi cum o sa devina mai cunoscut international Vasluiul ceva mai tare decat pe vremea lui Nea Fane Babanu’!
    O sa bubuie CNN-ul, BBC-ul si toate agentiile de stiri si televiziunile de peste tot de-o sa se auda pana in … Imperiul Klingonian!
    Zau asa!

    Iar peste alti 4 ani o sa fac filiala … klingoniana de partid, ca am totusi impresia ca Vasluiul are f. multi ‘klingonieni’, da’ nu si-a dat nimeni inca seama cum sa le valorifice pana acum … potentialul electoral!
    Ca doar asa exista sperante sa scapam o data pt. totdeauna de … Oligofrenul Corupt Imperiul Decreierat Securisto-Comu(n)ist Buzatu!…

  312. Ce au facut acesti consilieri locali pentru cetatenii vasluiului ? Au ajuns din niste bugetari bine platiti, niste bugetari foarte bine platiti, care patru ani vor cheltui banii publici si vor ridica mana o data pe luna in timpul sedintei de Consiliul Local asa cum le dicteaza seful lor.

    • Asta faceau si aia dinainte, cheltuiau bani. Aveti troleu ca sa va plimbati ecologic, iarba multa…
      Macar ăștia au avut o meserie din ce-au trăit. Domnul Mandru este un pedagog apreciat.

      Ce ati vre?!

  313. Care-i boul/vaca de-a excretat cu kooru’ informatiile aste incomplete?
    E vb. de cate anume zeci de mii de doze de vaccin pt. judetul Vaslui?
    Doar cateva zeci de mii doar in ianuarie sau in totalitate pana la sfarsitul campaniei de vaccinare? Nu de alta, da’ judetul asta are cateva sute de mii de cetateni!
    Pe care-i lasam pe dinafara?

    Si, lucru extrem de important, din arondare centrelor se intelege de fapt ca doar in orase se va face vaccinarea, ca e clar ca de la tzaranoia de la zeci de km nici vb. sa vina babele, mosnegii, dizabilitatii, copii sau bolnavii cronici! …

    Doar de alea 37,5 milioane euro/luna pe care-i dati in mod TICALOS cadrelor medicale – care sunt deja platite conform legii chiar prea mult si PT. TOATE PERICOLELE POSIBILE! -, se pot cumpara nu mai putin de inca cca. … 1,9 milioane de doze, oligofrenilor incompetenti!
    Tovarasii doctori daca sunt asa de … ingeri (wtf?) ar putea sa renunte macar la o luna la astia
    500 euro de persona, nu-i asa, mai cre(sh)tinilor empatici la suferinta si tragedia celor din buzunarele carora sunteti platiti?

    Oare ce e mai important pt. tara asta, domnule Iohannis, sanatatea si viata oamenilor sau portofelul si-asa prea plin al lighioanelor incompetente din sanatate?
    Chiar sunteti cu to(n)tii criminali, sau cum?!?…

    • Lasa-i, Gicule, astia e idiotii 100% permanent, de unde gazetarie adevarata la niste jigodii lepre politruce oligofrene vandute celui care da mai mult in perioada alegerilor macar?
      Iti imaginezi ca astia au dat cumva BAC-ul si la matematica? Ca la limba romana e clar ca l-au luat … cu sacosa sau bani!

  314. Uraaaaa, traiasca democratia facuta de imbecilii trogloditi cercopiteci de la Vaslui!

    Astept cu nerabdare sa vad ca judetul Vaslui va fi reprezentat in Parlament doar de psd in proportie de 100% sau, in cazul in care populatia e totusi ludica si mai vrea si amuzament, de 50% psd, 10% aur si 20% … udmr!

    Restul de 20% se vor imparti prin redistribuire … defunctului prm, ca banuiesc ca bardul Vadim se rostogoleste de ras acolo unde este, da’ si de indignare ca i-au luat locul altii, infinit mai idioti si mai cre(sh)tini!

    Si, in fond, daca avem candidati morti inainte de alegeri alesi primari, de ce n-am avea si … partide functionale de pe cealalta lume?

    Ce, va imaginati cumva ca cineva din Universul asta chiar poate crede ca Romania chiar face parte din lumea asta?!?…

  315. Dumnezeule, ce-a ajuns scoala romaneasca! Cu like-uri se castiga in ziua de azi un concurs sau un premiu?Vai de p izda mamii vostre de ‘initiatori’ ai unei asemenea imbecilitati!

    Vodafone
    isi bate joc de voi, la fel cum isi bate joc si de abonatii sai, si voi
    nici macar nu va dati seama, loazelor imbecile!

    Bai,
    activu’ poolii, banii astia trebuie sa-i faci cinstit, nu din like-uri,
    ca sa nu-mi spui ca esti asa de corect si tantalau si nu faci meditatii
    pe banii copiilor si parintilor, huh?!?…

  316. Doare ca nu mai poate controla totul,ca nu mai poate face ce vrea cu banii vasluienilor? Nu înțeleg de ce nu i accepta dacă este corect? Pentru ca nu mai pot fi date lucrări firmelor de casa? Dar Buzatu ce a facut în Consiliul Județean? A votat fara opoziție ca el este ” il capo di tutti capi “! Si tot am citit comentarii: ce a facut Paval ? Pavele,borduri si spatii verzi! Concrwt! Ce a facut ? Lasati o balta ca v a prostit iar! Se vede ce poate acum când are control în spate! Acum se vede caracterul!

  317. Doar pe centru……cata bataie de joc la adresa tuturor vasluienilor! Pe față! Felicitări primarului! Nu sunt bani? Nu exista! Nu ne mai păcăliți cu investitii false! Nu cred ca mai avem nevoie de pavele si spatii verzi! Cu toate spatiile verzi ale primarului tot suntem printre orașele cele mai poluate din România! Dar….Maria Sa primarul nu mai poate dicta ce vrea sufletul lui si a lui Buzatu ca are 2 primari ce nu l ling si cred ca asta e o răzbunare la adresa vasluienilor! Bravo!

  318. acu sa ma scuzati … sunt si eu sofer si vad zilnic astfel de cazuri prin vaslui … Persoanele in varsta trec pe trecere fara sa se asigure fara nimic .. sunt mai rau ca copiii.

  319. Astea put la greu a corupție, ce dispreț sau lipsa de încredere în clasa politica.
    Daca ai dispreț si n-ai încredere nu te duci, la ce sa te duci mai ales ca e si pandemie cât casa, sa mai riști în plus si sănătatea? tie greata dar o mai faci si pe-a viteazul, fără nici un scop. Da.
    Va dati seama cat a făcut UDMR în toate județele unde nu e țipenie de maghiar, dacă a făcut asemenea afaceri peste tot ? si sunt convins ca asa au aranjat in toate județele, ii mai trebuie maghiari doar asa de umplutura

  320. Bravos, bai vasluienilor cre(sh)tini djuvarieni for ever, nu v-a ajuns ca l-ati votat iar pe goriloiul asta si pe descreieratul de Buzatu, acum le-ati mai trimis si 3 derutati si o senila_toare in Parlament de imbecili ce sunteti!

    Ma simt ca in Coreea de Nord, va spuin pe cuvant de onoare ca nici macar pe vremea comunistilor nu m-am simtit atat de scarbit si ingretosat de concetatenii mei!

    Aia macar nu erau tradatori de neam si tara!…

    • Serios, si tu-ti imaginezi ca imbecilului incompetent si corupt o sa i se faca rusine doar pt. ca-i spunem noi tocmai ce-a fost reales pt. inca 4 ani si acum il doare fix in pix ce cetatenii Vasluiului?

      Si pe bune, unde-ai mai vazut tu porc nesimtit caruia sa-i fie rusine?!?…

  321. Pacat de dl. Botez, se pare ca mai aveti de invatat. Cum ar fi sa comunicati mai bine ceea ce faceti pentru popor ( daca aveti ce ).
    Maratoanele nu prea impresioneaza poporul, dupa cum vedem romanii sunt miscati de isterii, urlete, batai si in genere gargara si cancan.

  322. Ce curve sunt pesedistii! La consiliul județean ” il capo di tutti capi” maria sa ,Buzatu a ales vicepreședinții cu o mare durere n p..a ca cei din PNL n au fost prezenți! Curve penale!

  323. Dupa cum a trecut doamna …nu prea sa asigurat …nu s-a uitat in dreapta deloc…a trecut pur si simplu.,,.ai prioritate sa treci strada da uitate daca vine vreo masina”

  324. Cum? Copilul lui mămica, redistribuire?wow, sa meargă repede la minister, dacă l mai primește urâta aia, și să semneze și el un lucru bun, sa dea banii restanți oamenilor așa cum prevede legea pe care ei primii trebuie s o respecte. Doar curaj și c..e ii trebuie, depinde daca are

  325. Nu partea carosabilă este problema, ci calitatea șoferilor din ziua de astăzi si a instructorilor auto care îi formeaza. Acum câțiva ani nu existau nici cauciucuri de iarnă si nu se intamplau atatea accidente.

  326. Acum o sa avem doi parlamentari basarabeni de pe listele partidului neo-legionar AUR, dam votul si la maghiari din prostie sau din ignoranta, votam parlamentari care de 30 de ani nu fac nimic pentru judetul Vaslui, dar apoi ne plangem ca suntem saraci si plini de nevoi, iar nimeni nu misca un deget sa urneasca aceasta caruta hodorogita care se numeste Vaslui, totusi persistam in masochismul nostru mioritic. Bravos vasluienii mei dragi, risipiti voturile in continuare cum faceti de 30 de ani si apoi va plangeti ca sunteti saraci. acum asteptati in saracie alegerile din 2024 , iar dupa, iarasi o plangeti ca sunteti si mai saraci. Vorba marelui Brancusi : ” Cand am plecat erati prosti, acum cand m-am intors va gasesc si mai prosti.”

  327. Explicatia ca UDMR ia voturi in Vaslui,este ca acei reprezentanti AI LOR IN SECTIILE DE VOTARE,ROMANI,sunt conditionati sa aduca minim 2 sau 3 voturi,in caz contrar ,data viitoare nu vor mai fi pusi in comisia de supraveghere a votarii,deci nu vor lua indemnizatia, care este destul de consistenta, CE NU FACE OMUL,PT BANI??!!

    • Ca sa fii reprezentat nu trebuie sa faci parte din partid ?
      Exista UDMR în Vaslui ? avem noi sau am avut vreodată vreo treaba cu maghiarii ?
      E ca si cum am avea treaba cu extratereștrii.
      Da-o in bălării, aici s-au plătit persoane, dna curlui in loc sa stopeze escrocheriile e bun numai de spectacole