Monden

Kendama, noua obsesie a copiilor. Cum a ajuns jucăria din lemn mai dorită decât jocurile video

Kendama a devenit, aproape peste noapte, fenomenul care a cucerit generația tânără. Magazinele fizice sunt luate cu asalt, formându-se cozi încă de la primele ore ale dimineții, iar stocurile din magazinele online se epuizează într-un ritm amețitor. Copiii nu se mai despart de jucăria din lemn — o duc la școală, se antrenează în pauze și transformă trotuarele cartierelor în adevărate spații de competiție. Cei mari își filmează schemele și le pun pe TikTok, pentru că și acolo interesul e maxim. Fie că e vorba de trucuri simple sau mișcări spectaculoase, dincolo de hype, jucăria japoneză readuce joaca „analogică” într-o lume a ecranelor și promite exact ce le lipsea multor copii: îndemânare, concentrare, răbdare.

Jocul este în mare vogă printre copiii din România în ultima perioadă, însă la fel a fost și în 2016-2017. Dacă la noi fenomenul este relativ recent, în alte țări există o adevărată cultură și se organizează competiții periodice. În Japonia, spre exemplu, considerată țara de origine a kendamei, există o competiție națională pentru copiii de școală primară, care este organizată anual.

În 2008, Asociația Britanică de Kendama, BKA, a organizat primul Open european, repetând evenimentul în 2009. Astăzi, sunt competiții aproape în fiecare țară, iar cel mai mare este European Kendama Championship (EKC) cu probe de Open și Freestyle și transmisii live. Pe lângă acesta, cei mai buni mânuitori de kendama se mai întrec la concursuri în Franța, Cehia, Polonia, Germania. Pentru părinți, în vremuri în care copiii învață să joace fotbal pe PlayStation înainte de a învăța să joace în realitate, jocuri precum kendama reprezintă o rază de speranță.

Cum funcționează

Jocul japonez de abilități este construit dintr-o minge de lemn (în japoneză: dama) care este atașată unui mâner de lemn (ken) printr-o sfoară. Are trei cupe de dimensiuni diferite în care trebuie prinsă mingea și un vârf ascuțit care poate intra într-o gaură din mingea de lemn.

Kendama este mai mult o combinație de jucării similare din mai multe culturi. Aproape oriunde pe glob a existat la un moment în timp un joc similar. De exemplu, în Franța bilboquet, în Marea Britanie cup-and-ball, în Germania s-a numit Kugelfang și în multe țări vorbitoare de spaniolă, pentru sute de ani, balero. Toate aceste jocuri au același principiu: trebuie să prinzi un obiect cu ajutorul altuia, ambele obiecte fiind legate între ele cu o sfoară.

Ce kendama să îi cumperi copilului

Când intri în magazin cu copilul după o kendama, cere o mărime standard. E varianta pe care se bazează majoritatea tutorialelor și îl va ajuta să prindă repede ritmul. Spune-i vânzătorului că vrei o bilă „care nu alunecă” (finisaj sticky/cushion) și roagă-l să lase copilul să încerce două-trei mișcări. Dacă bila stă ușor pe cupă și nu „fuge” mereu de pe vârf, sunteți pe drumul bun. Țineți în mână câteva modele și alegeți-o pe cea care se simte stabilă fără să fie grea. Întreabă dacă bila și mânerul sunt apropiate ca greutate, pentru control mai bun…https://totuldespremame.ro/copilul-tau/activitate-si-joaca/kendama-noua-obsesie-a-copiilor-cum-a-ajuns-jucaria-din-lemn-mai-dorita-decat-jocurile-video

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button