National

Klaus Iohannis va fi executat silit „ca orice român”, dacă nu predă casa din Sibiu

Președintele ANAF, Adrian Nica, a anunțat marți, 16 septembrie, că fostului președinte Klaus Iohannis i s-a cerut să predea imobilul din Sibiu pierdut în instanță și i s-a comunicat suma datorată din închirieri în cei 17 ani (1999-2015).

„ANAF a comunicat persoanelor respective suma pe care o datorează și, totodată, le-a solicitat predarea imobilului în cauză care nu le mai aparține. În perioada următoare o să îl predea și o să vă comunicăm public preluarea imobilului. Practic, în cazul respectiv, sunt două paliere – preluarea bunurilor care au generat veniturile și, după aceea, recuperarea banilor obținuți de domnia sa din închiriere. Prima etapă cred că se va înființa în curând, în ceea ce privește a doua etapă sper că orice demnitar de rang înalt al statului să plătească bunurile respective, să nu ajungem într-o cale de atac și să începem cu procese”, a spus Adrian Nica la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Șeful ANAF a adăugat că speră că fostul președinte va preda de bunăvoie casa pierdută în instanță, altfel vor urma consecințe. „În perioada următoare, după ce încheiem discuția pe preluarea bunurilor cu domnia sa, o să facem public ceea ce înseamnă sumele datorate. Sumele datorate pot fi plătite doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Sper că va preda imobilul de bunăvoie, vorbim de un fost demnitar. Există un termen, nu vi-l pot spune”, a menționat Nica.

Citeşte întreaga ştire: Klaus Iohannis va fi executat silit „ca orice român”, dacă nu predă casa din Sibiu de bunăvoie, anunță șeful ANAF

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button