spot_img
22.3 C
Vaslui
10-oct.-2024
spot_img

La Bibilioteca V. A. Urechia Galați, a avut loc, cu mare succes, lansarea cărții unei poete din Bârlad! (FOTO)

- Advertisement -
Gabriela Ana Balan

LANSARE… CU PRIMĂVĂRA… În cadrul sezonului de primăvară al Salonului Literar “Axis Libri”, în seara zilei de 2 martie, a.c., de la ora 17.00, în Sala “Mihai Eminescu” a Bibiliotecii Județene “V.A. Urechia” din Galați a avut loc o “Seară Neuma” (a Editurii Neuma din Cluj). Activitatea a avut drept scop lansarea celei mai recente cărți publicată de poeta și jurnalista bârlădeancă Gabriela Ana Balan, o poetă în ascensiune, bine poziționată în poezia contemporană. Este câștigătoare a multor premii la concursuri de literatură din țară și din străinătate, membră a Cenaclului “Alexandru Vlahuță” din cadrul Bibliotecii “Stroe S. Belloescu” din Bârlad.

Evenimentul s-a bucurat de participarea de excepție a scriitorului Horia Gârbea, președintele Filialei București a Uniunii Scriitorilor din România–poezie și directorul de imagine al Uniunii Scriitorilor. De la București a venit și poetul Gabriel Burlacu. Horia Gârbea a lansat în cadrul evenimentului cartea de proze scurte “Zuliari și mangafale”(Editura Neuma). Cartea poetei GAB – “Jurnalul insurgentei anA” (Editura Neuma 2022) a fost prezentă de invitatul de onoare, scriitorul Horia Gârbea, care a avut numai cuvinte de apreciere pentru poezia acestei autoare, considerând cartea una dintre cele mai bune din cele 6 cărți de poezie publicate de poetă. Despre poeta Gabriela Ana Balan și contribuția ei la menținerea și dezvoltarea culturii bârlădene și despre cartea “Jurnalul insurgentei anA” a vorbit scriitoarea bârlădeancă Dorina Stoica, invitată la acest eveniment. Activitatea a fost deschisă de directoarea instituției gălățene, Geta Eftimie. După lansări a urmat o lectură publică de poezie susținută de poeții: Horia Gârbea, Dorina Stoica dar mai ales de Gabriela Ana Balan, din cartea lansată. Activitatea s-a bucurat de un public iubitor și creator de poezie și de literatură, iar invitatii au fost onorați cu Diplome de Excelență din partea bibliotecii și doamnele prezente au primit flori.

Dorina Stoica

“Am petrecut o seară de poezie minunată, într-un adevărat Palat al Cărților și am fost impresionată de frumoasa Bibliotecă Județeană din Galați, găzduită de o clădire de partimoniu, restaurată, într-un cadru prietenos, cu un public receptiv și iubitor de poezie. Organizatorii s-au străduit și au reușit să ne facă pe noi, invitații, să ne simțim cu adevărat doriți, să fim ascultați cu atenție și cu mult interes. A fost o experiență plăcută și m-a bucurat faptul că, poeta Gabriela Ana Balan pe care o apreciez și o susțin în demersurile sale culturale mi-a oferit șansa de a-I prezenta cartea și de a fi inclusă în programul acestei activități a Galațiului cultural”, a precizat poeta Dorina Stoica.

“Lansarea de carte de la Biblioteca «V. A. Urechia» din Galați a fost un eveniment cultural de cea mai înaltă ținută, cu participarea unor scriitori locali valoroși, recunoscuți pe plan național. Evenimentul a fost o surpriză pentru mine, un mărțișor primit din partea scriitorului Adi Secară, cel care s-a ocupat în detaliu de actul culturural și a fost o gazdă excepțională. De excepție a fost și prezența scriitorului Horia Gârbea, cel care este meșterul ce a zidit-o pe anA între coperțile cărții. Îi mulțumesc mult pentru prezentarea onorantă a cărții mele și pentru faptul că a creat o adevărată Familie Neuma și se străduiește să o țină unită Îi mulțumesc scriitorului Horia Gârbea, președintele Filialei București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România și directorul de imagine al Uniunii pentru promovarea pe care o face cărților cu blazonul trandafirului alb. Ne bucurăm că a adus la Galați cartea sa abia ieșită de la tipar și cărți de poezie din care ne-a citit. Nu în ultimul rând, menționez prezența scriitoarei Dorina Stoica, cunoscută și îndrăgită de scriitori gălățeni. Mulțumesc Editurii «Neuma» care a făcut posibil ca această carte a mea să își găsească rostul și locul în lume!” a spus poeta bârlădeancă Gabriela Ana Balan pentru ziarul Vremea Nouă.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.